Ionuţ Budişteanu, tânărul de 19 ani care a gândit şi a perfecţionat un sistem ieftin de automatizare computerizată prin care un automobil se poate conduce singur, a fost inclus de revista Time ...
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a reclamat conducerii acestei Camere că tot mai multe maşini, "jeep, Mercedes", conduse de "copii teribili", au pe parbriz ecusoane de la Senat, lucru care, în ...
Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, o vreme caracterizată, în cea mai mare parte, printr-o răcire, deşi în trei-patru zile ale intervalului de prognoză (18 noiembrie ...
Cea de-a XX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de învăţătură (20 - 24 noiembrie), care va reuni peste 600 de evenimente editoriale şi expoziţionale, propuse de aproximativ 400 ...
România este, de departe, cea mai convenabilă soluţie pentru vacanţele românilor, indiferent de comparaţiile care se fac cu Grecia sau cu Bulgaria, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Patro ...
Isteria Black Friday, evenimentul de import pentru care cuvântul de ordine este „la preţ redus”, cuprinde România în acest sfârşit de săptămână. România „fură” astfel startul şi p ...
Bugetul de stat şi cel asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor au fost construite astfel încât să asigure plata fără sincope a pensiilor, a altor drepturi de asigurări sociale şi a in ...
Dincolo de zgura unei retorici prea puţin elegante, discursul preşedintelui conţine afirmaţii serioase care nu pot fi respinse cu argumentele purtătorului de cuvânt.
În ciuda tuturor aparenţe ...
Aproximativ 30 de aeronave vor survola cerul duminică, 1 decembrie, la parada dedicată Zilei Naţionale a României, informează Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat.
Militarii vor ...
Bugetul general consolidat a înregistrat excedent în luna octombrie, iar deficitul la zece luni a coborât de la 8,1 miliarde lei la 7,6 miliarde lei, respectiv 1,21% din PIB, adică la mai puţin d ...
Românii sunt cei mai mulţumiţi din regiune de viaţa de familie, urmaţi de turci şi de croaţi, dar sunt printre cei mai nemulţumiţi când vine vorba de sistemul public de sănătate şi de în ...
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,3%, în luna octombrie 2013, aflându-se la acelaşi nivel cu luna anterioară şi în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de ...
Numărul locurilor de muncă vacante înregistrate în trimestrul al treilea la nivel naţional a fost de 33.000, în creştere cu 6.500 în comparaţie cu perioada similară din 2012, arată datele I ...
Obiectivul principal al Guvernului pentru 2014, reflectat în cele două proiecte de lege privind bugetul, este acela ca fiecare cetăţean să simtă în propriile venituri o creştere economică, a ...
România s-a plasat pe locul 45 în rândul celor 65 de ţări participante la testările PISA (Programme for International Student Assessment) - ţări OECD şi partenere - desfăşurate în 2012, a ...
Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a declarat, miercuri, că ridicarea restricţiilor pentru români şi bulgari pe piaţa muncii din Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2014, va fi un "win-win" ...