12 MARTIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ATENŢIE, GĂLĂŢENI! În câteva zile expiră reducerea la taxe şi impozite
ATENŢIE, GĂLĂŢENI! În câteva zile expiră reducerea la taxe şi impozite

Primăria municipiului Galaţi reaminteşte că persoanele fizice şi persoanele juridice pot beneficia de bonificaţia de 10%, respectiv 3%, dacă achită impozitele şi taxele până pe 31 martie 2025, potrivit  art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) şi art. 472 alin. (2)  din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Astfel, procentele de reducere sunt după cum urmează:
- pentru contribuabilii persoane fizice:
a) în cazul impozitului/taxei pe clădiri: 10%;
b) în cazul impozitului/taxei pe teren: 10%;
c) în cazul impozitului pe mijlocul de transport: 10%.
- pentru contribuabilii persoane juridice:
a) în cazul impozitului/taxei pe clădiri: 3%;
b) în cazul impozitului pe mijlocul de transport: 10%.
Plata impozitelor şi taxelor locale se poate face la ghişeu, prin intermediul platformei electronice https://ghiseul.ro sau a staţiilor de plată SelfPay amplasate în hipermarketuri, benzinării, agenţii CEC, magazine etc.
Pentru contribuabilii care nu au cont şi parolă, se poate intra în posesia ID-ului şi parolei alocate, astfel:
- accesând direct platforma electronică de plată a impozitelor, taxelor şi a altor venituri locale, www.ghiseul.ro;
- trimiţând la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., o cerere şi copia actului de identitate al titularului de rol fiscal, pentru contribuabili persoane fizice.
Programul la ghişeele Direcţiei Impozite şi Taxe este astfel: la Centrul din str. H. Coandă, bl. J5, parter, la Centrul din str. Brăilei, nr. 232, bl. E4, parter, şi la Centrul din str. Basarabiei, nr. 55, bl. A16, parter, programul este luni, marţi, miercuri, joi: 08.30-15.30, vineri: 08.30-12.30, iar la Centrul din str. Domnească, nr.13, bloc L, parter, este luni, marţi, joi, vineri: 08.30-16.30, miercuri: 08.30-18.30, informează Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Articole similare:

Gălăţeni, ochii pe telefon! Primăria trimite sms-uri privind reducerea de 10% la taxe şi impozite

VIDEO: Gălăţenii au venit cu noaptea-n cap pentru a-şi plăti dările


Articole înrudite