Raportul eurodeputatei PDL Monica Macovei la Directiva privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni a fost adoptat, marţi, în Comisia pentru libertăţi civile, ...
Comisia Europeană (CE) a propus, miercuri, o directivă care vizează asigurarea unui cont bancar pentru toţi cetăţenii UE şi prevede, printre altele, obligaţia băncilor de a asigura mai multă ...
Canalul Dunăre-Marea Neagră, al treilea ca mărime din lume după Suez şi Panama, este crucial pentru ţări fără ieşire la mare, notează CNN într-un reportaj difuzat în cadrul emisiunii "The ...
Toate navele comerciale din porturile de la Marea Neagră vor fi verificate începând de luni, de echipe formate din reprezentanţi ai sindicatelor navigatorilor, docherilor şi autorităţilor portu ...
Îngrijorarea românilor cu privire la scăderea veniturilor personale şi siguranţa locului de muncă a scăzut în 2012 faţă de anul anterior, iar creşterea preţurilor a rămas cea mai importan ...
Peste 10.000 de angajaţi ai companiilor şi regiilor de stat ar urma să fie disponibilizaţi până în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numărul estimat al persoanelor care vor be ...
Producţia industrială a crescut, în martie, faţă de luna precedentă atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 5,7%, r ...
Exporturile româneşti au înregistrat creşteri semnificative, în primul trimestru din acest an, în ţări precum Canada, Iordania, Thailanda sau Irak, existând posibilităţi de creştere pentru ...
România se află încă la răscruce şi nu e prea târziu să aleagă resursele naturale, în acest sens viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) urmând să ofere instrumente pe care Guvernul va ...
România, alături de Slovacia, ar putea beneficia de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile prin intermediul politicii de coeziune, potrivit unei propuneri a CE care oferă o mai mare ...
Folosirea excesivă a forţei la manifestaţii, politicile de segregare a romilor şi o iniţiativă legislativă antiavort se numără printre problemele din România anului 2012 semnalate de Amnesty ...
Proprietarii autovehiculelor mai vechi de zece ani vor putea să primească prima de casare de 6.500 de lei în Programul "Rabla 2013" după ce vor fi validaţi colectorii şi dealerii auto şi vor tr ...
Detaliile referitoare la procesul de privatizare al Poştei Române vor fi anunţate marţi, 28 mai, când expiră termenul de cumpărare a caietelor de sarcini de către investitori, iar miercuri vor ...
Doar 58 de plângeri înregistrate de Ombudsmanul European în 2012 provin din România, ţara noastră având în UE unul dintre cei mai scăzuţi coeficienţi din acest punct de vedere, alături de ...
Cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2012 şi pentru care s-a ...
Comisia Europeană a adoptat miercuri, la Bruxelles, un document care recomandă României să depună eforturi în perioada 2013-2014 astfel încât să finalizeze programul de asistenţă financiar ...