România se află încă la răscruce şi nu e prea târziu să aleagă resursele naturale, în acest sens viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) urmând să ofere instrumente pe care Guvernul va decide în ce mod le va folosi, a declarat, marţi, Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, într-un mesaj video prezentat în cadrul unei conferinţe naţionale pe tema Natura 2000.
„Sunt săptămâni cruciale pentru Politica Agricolă Comună şi cred că negocierile se vor încheia la sfârşitul lunii iunie. Durabilitatea este o alegere societală şi avantajoasă atât din punct de vedere social, cât şi economic, în special în contextul actual. Resursele de hrană şi energie sunt epuizabile şi uităm acest lucru. Marea provocare a viitorului este să găsim cele mai bune căi de dezvoltare economică fără să epuizăm aceste resurse. Resursele pot fi regenerabile dacă respectăm anumite stadii ale naturii. România se află încă la o răscruce de drum, în sensul că nu e prea târziu să aleagă resursele naturale. Noua PAC va oferi o serie de instrumente, de pârghii, pe care România le poate folosi. Guvernul României va decide în ce mod le va folosi”, a afirmat Cioloş.
Potrivit oficialului european, o agricultură durabilă poate exista numai dacă integrează politici sănătoase de mediu, iar „viitorul nostru va depinde de cum va fi introduse în ecuaţia dezvoltării economice, relaţia competitivă a omului cu natura”.
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) şi Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD) a organizat, marţi, la Palatul Parlamentului, Conferinţa naţională „Natura 2000, opţiunea verde pentru bunăstarea României”. Ulterior, în perioada 28 mai - 27 iunie 2013, vor fi organizate opt seminare de conştientizare în fiecare regiune de dezvoltare. În cadrul campaniei vor fi distribuite trei volume realizate în premieră: „Albumul Natura 2000 în România”, „Catalogul siturilor Natura 2000 în România” şi „Agenda Natura 2000 în România 2013-2014”.
Evenimentul de marţi face parte din proiectul cu titlul „Campanie naţională de conştientizare privind importanţa conservării Biodiversităţii prin Reţeaua Natura 2000 în România”, co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Sectorial Mediu - Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”.
Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate, creată în anul 1992 pentru a proteja natura şi a menţine pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice. Pe teritoriul Uniunii Europene au fost identificate nouă regiuni biogeografice. Între ţările membre şi candidate la UE, România deţine cea mai mare diversitate biogeografică. Practic, pe teritoriul naţional se găsesc cinci regiuni biogeografice: continentală (cea mai comună), alpină (în ţările cu zone montane), panonică (se găseşte în Ungaria şi ţările vecine), pontică (doar în România şi Bulgaria), stepică (doar în România).
Lista propunerilor de situri Natura 2000 pentru România include: 108 Arii de Protecţie Specială Acvifaunistice, SPA-uri (11,89% din suprafaţa ţării) şi 273 de Arii Speciale de Conservare, pSCI-uri (13,21% total).