Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului trebuie să-şi schimbe modul de funcţionare şi să se ocupe de proiecte de anvergură regională, cu potenţial de dezvoltare economică a diverselo ...
Comisia Europeană consideră că România trebuie să adopte "măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale", conform raportului priv ...
Co-preşedintele USL Crin Antonescu a explicat luni, referitor la eventuale neînţelegeri în interiorul Uniunii legate de PC, că acolo unde există viaţă există şi tensiune.
"Unde există via ...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă că, aşa cum rezultă din Raportul Comisie Europene, „cheia reuşitei reformei de află în buzun ...
Ambasadorul Finlandei în România, Ulla Marianna Vaisto, a declarat într-un interviu acordat RFI, că Helsinki nu se opune intrării României în Schengen, dar consideră prematură o decizie în a ...
Eurodeputata liberală Renate Weber a trimis sâmbătă Comisiei Europene o scrisoare prin care solicită o reacţie la măsura "vădit discriminatorie la adresa cetăţenilor unui stat membru UE", av ...
Sindicatele nu sunt de acord cu privatizarea unor companii de stat din domeniul transporturilor şi energiei, aşa cum solicită Fondul Monetar Internaţional în noul acord cu România.
Şeful misiu ...
România are în prezent cel mai mare parc eolian de uscat din Europa: datorită vântului puternic, dar şi al sprijinului puternic din partea statului, ea este pe cale să devină paradisul energiei ...
Prognoza de creştere economică a României va fi revizuită pentru anul viitor, având în vedere turbulenţele financiare cu care se confruntă Europa, a declarat premierul Emil Boc, miercuri, la d ...
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi-a reluat, luni, mandatul de edil pe care l-a câştigat la alegerile locale din 2008, dar pe care a fost nevoit să îl întrerupă în martie 2010 după ce a f ...
Producătorul finlandez de telefoane mobile a decis să închidă fabrica Nokia din Cluj, decizie care a fost anunţată angajaţilor ieri dimineaţă.
Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, a confirmat: ...
Preşedintele Traian Băsescu susţine că, în acest an, România nu are nevoie, "în mod cert", de niciun euro de la Fondul Monetar Internaţional sau de la Uniunea Europeană.
"Probabil domnul Pon ...
Aproape trei sferturi dintre români sunt de părere că frecvenţa reclamelor TV este mult prea mare, deşi televiziunea rămâne suportul media cel mai frecvent de promovare a campaniilor publicitar ...
Mai puţin de un sfert dintre români sunt dispuşi "să lupte" cu forţele proprii pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, iar cei mai mulţi sunt resemnaţi sau aşteaptă soluţii de la ...
CEDO a acceptat argumentul Guvernului României potrivit căruia responsabilitatea pentru problema câinilor comunitari revine şi societăţii civile, iar sub acest aspect s-a arătat că nu trebuie ...
Ierarhizarea programelor de studii publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) nu este fixă în timp, iar următoarea va fi făcută anul viitor, a d ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...