15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Zece evenimente istorice adevărate, dar greu de crezut
Zece evenimente istorice adevărate, dar greu de crezut

Istoria lumii este încărcată de evenimente care sunt, de multe ori, greu de crezut. Vă propunem o trecere în revistă a zece dintre cele mai bizare, uneori sângeroase, lucruri documentate de istorici.
1. Sultanul otoman Ibrahim I şi-a înecat cele 280 de concubine după ce a aflat că una dintre ele s-ar fi culcat cu un alt bărbat. Sultanul era cunoscut pentru tulburările sale nervoase.
2. În perioada medievală, mulţi oameni suspectaţi de vrăjitorie au fost ucişi. Unii antropologi estimează că 600.000 de persoane au murit din această cauză.
3. Împăratul roman Gaius Caesar, cunoscut şi drept Caligula, i-a oferit calului său, Incitatus, un loc în Senat. El ar fi încercat chiar să-l ”promoveze” pe postul de consul.
4. După ce Papa Grigore al IX-lea a asociat pisicile cu venerarea diavolului, acestea au fost exterminate în toată Europa. Dispariţia bruscă a pisicilor a dus la răspândirea şobolanilor şi a bolilor pe care aceştia le poartă. Circa 100 de milioane de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza ciumei bubonice.
5. Aztecii obişnuiau să le ofere zeilor pe care îi venerau sacrificii umane. În 1487, la inaugurarea templului din Tenochtitlan, 20.000 de oameni au fost omorâţi.
6. În secolul al XIII-lea, 30.000 de tineri au participat la aşa-numita ”Cruciadă a copiilor”. Ei erau convinşi că Dumnezeu le va permite să recucerească Tărâmul Sfânt fără rezistenţă. Majoritatea au murit însă în timpul călătoriei sau au fost vânduţi ca sclavi.
7. În Egiptul Antic, servitorii erau unşi cu miere pentru a atrage muştele departe de faraon.
8. Înainte de a deveni papă, Pius al II-lea a scris o populară carte erotică, ”Povestea a doi iubiţi”.
9. În secolul XIX, incidentele în care oamenii erau îngropaţi de vii au fost atât de frecvente, încât inventatorii au patentat ”sicrie de siguranţă”. Astfel, cei ”morţi” aveau posibilitatea să-i alerteze pe paznicii cimitirelor.
10. Între 1525 şi 1866, circa 12,5 milioane de africani au fost răpiţi sau vânduţi ca sclavi în Statele Unite, Caraibe şi America de Sud.


Articole înrudite