Extincţii în masă periodice au fost propuse şi în trecut şi s-a sugerat că Soarele ar avea un companion cu o orbită lungă de 27 de milioane de ani. De fiecare data când se apropie trimite o ploaie de asteroizi şi comete din Norul Ort, o parte din ele lovindu-se de Pământ. Aceste corp ipotetic a fost numit „Nemesis”. Se pare însă că regularitatea acestor extincţii şi perioada de timp la care se petrec este de fapt dublă faţă de descoperirile anterioare, fapt care contrazice existenţa lui Nemesis.
În ultimii 500 de milioane de ani Soarele s-a apropiat însă de alte stele, iar forţa gravitaţională a acestora ar fi afectat orbita lui Nemesis, fiind aproape imposibil să păstreze o orbită exactă de 27 de milioane de ani. Cercetătorii cred că fosilele de la care s-a propus existenţa lui Nemesis, acum sunt de fapt o dovadă împotriva acestuia. Regularitatea extincţiilor sugerează că nu este vorba de un corp ceresc, ci ceva mult mai aproape de Pământ. Este puţin probabil ca ceva din spaţiu să menţină un program atât de precis, pe o perioadă atât de îndelungată.
Potrivit telegraph.co.uk, extincţiile nu sunt uniforme, variind de la catastrofe majore care aproape distrug viaţa în întregime, până la unele mai mici, cum ar fi ultima în care au dispărut circa 10% din specii. Deşi se petrec în medie la 28 de milioane de ani, nu vin niciodată la un moment exact, putând întârzia sau succeda cu diferenţe de 10 milioane de ani.
Nu trebuie să intrăm în panică. Ultimul asemenea eveniment a avut loc în urmă cu 10 milioane de ani şi este suficient timp să ne dăm seama de cauze. Studiul celor doi cercetători a fost publicat în Solar and Stellar Astrophysics.
