Unele sunt rar întâlnite: teama de bărbi (de oamenii cu barbă, adică - se numeşte pogonofobie), de flori (antofobie) sau de obiecte din sticlă ori cristale (cristalofobie). Altele, însă, sunt destul de frecvente, cum sunt variatele tipuri de zoofobii (frică de diverse animale).
E interesant că, în ciuda faptului că spaimele resimţite sunt iraţional de puternice, în unele cazuri (în special când e vorba despre zoofobii) oamenii de ştiinţă au găsit explicaţii care sună rezonabil şi care ţin de evoluţia speciei umane.
Unele fobii, precum o frică panicardă de clovni (coulrofobie), sunt destul de obişnuite la copii, dar în mod normal dispar la maturitate; sunt rari adulţii care resimt o astfel de teamă. Există şi oameni care suferă de mai multe fobii (afecţiune descrisă drept polifobie).
Dar care sunt cele mai obişnuite temeri groaznice ale oamenilor (adulţi), cele mai răspândite fobii în lumea occidentală? Iată 5 dintre cele mai comune, conform unei liste întocmite de publicaţia Live Science.
Frica de zbor
Multă lume se teme de zbor, de pierderea contactului liniştitor cu pământul. În vremurile contemporane, acestă frică se exprimă, cel mai adesea, prin frica anxioasă de a călători cu avionul (aviofobie).
Totuşi, aviofobicii nu sunt toţi la fel. Unii se tem cu adevărat de zbor, de desprinderea de pământ - de fapt, se tem de ideea prăbuşirii, de gândul de a muri într-un accident de avion - deşi, statistic vorbind, riscul de a muri într-un accident de avion e foarte mic în comparaţie cu riscul de a muri într-un accident rutier. Alţii sunt, de fapt, claustrofobici; aceştia se tem de spaţiile strâmte, iar teama lor se declanşează inevitabil la intrarea în spaţiul limitat şi înghesuit din interiorul unui avion.
Obligaţi să zboare cu avionul, mulţi dintre aviofobici preferă să recurgă la medicamente tranchilizante sau să se "tranchilizeze" cu câteva pahare de alcool, soluţie care are riscurile ei. În ultimul timp, s-au înregistrat succese importante în tratarea acestei fobii prin metode ce implică realitatea virtuală şi alte forme de terapii cognitiv-comportamentale.
Frica de înălţime
Până la urmă, această teamă nu pare întrutotul neraţională - e destul de firesc să ne fie teamă atunci când ne aflăm la o mare înălţime şi avem impresia că bariera dintre noi şi abis nu e foarte solidă. De vreme ce o cădere de la înălţime se poate solda cu răni grave, invaliditate sau chiar moarte, încercăm poate, în acest fel, să ne ferim de pericol. Dar, în cazul adevăratei fobii de înălţimi (acrofobie), se pare că persoanele afectate percep înălţimea ca fiind mult mai mare decât este, de unde şi reacţia lor exagerată. Într-un experiment, participanţilor li s-a cerut să estimeze înălţimea unei clădiri întâi privind-o de la sol, apoi privind de pe acoperişul acesteia. Celor care resimţeau cel mai puternic nivel de anxietate construcţia li s-a părut cu cca. 3 metri mai înaltă atunci când au privit-o de jos şi cu 12 metri (!) mai înaltă decât în realitate, atunci când s-au aflat pe acoperiş - diferenţe disproporţionat de mari, în comparaţie cu participanţii care nu manifestau acrofobie.
Frica de spaţii ameninţătoare
Unii de tem de spaţiile aglomerate, pline de lume (agorafobie), alţii de spaţiile foarte strâmte, precum liftul sau cămara (claustrofobie); oricum, în percepţia celor afectaţi, e vorba despre spaţii din care ar fi greu să ieşi, să scapi - de ce anume să scapi, ce pericol pândeşte, asta, de multe ori, nici măcar fobicul respectiv nu ştie. Uneori e vorba chiar de fobii mai specifice, precum cea de a traversa un pod.
În formele cele mai dificile, aceste fobii sunt de-a dreptul invalidante, în sensul că limitează libertatea de mişcare a persoanelor afectate; acestea pot ajunge să evite activităţi dintre cele mai obişnuite, refuzând, de pildă, să meargă la cumpărături, să călătorească într-o maşină sau cu mijlocele de transport în comun sau, pur şi simplu, să iasă din casă.
Frica de păianjeni
Oamenii de ştiinţă vorbesc, în acest caz, despre o fobie dezvoltată ca mod de apărare, în cursul evoluţiei. Printre păianjeni se întâlnesc cele mai multe nevertebrate terestre veninoase, incomparabil mai multe decât printre insecte, de pildă, aşa că nu e de mirare că oameni care n-au nicio problemă cu gândaci sau alte goange se tem, totuşi, de păianjeni (arahnofobie).
Teama aceasta e mult mai des prezentă la femei decât la bărbaţi (chiar de la vârste foarte mici), fapt pe care cercetătorii îl explică prin diviziunea muncii practicată pe vremea când oamenii trăiau ca vânători-culegători: femeile - în a căror sarcină cădea „culesul” - aveau deseori de-a face cu păianjeni, în cursul activităţii lor de zi cu zi. Au învăţat, astfel, că păianjenii ar putea reprezenta un pericol - pentru ele şi copiii pe care îi aveau permanent în grijă - şi au ajuns să se teamă de ei şi să-i evite.
În schimb, vânătoarea (treaba bărbaţilor) presupunea alte însuşiri - forţă fizică, rezistenţă la efort, capacitate de orientare şi, evident, curaj. Prin urmare, bărbaţii care, la vederea unui păianjen, ar fi sărit în sus, ţipând, n-ar fi fost de niciun folos tribului şi speciei.
Frica de şerpi
Şi acestă fobie pare una "de supravieţuire", altfel nu s-ar explica de ce e atât de răspândită. Pe vremea când au apărut primii oameni, Pământul era deja plin de şerpi (la ora actuală se cunosc aproape 3000 de specii), dintre care mulţi erau veninoşi. Aşadar, şerpii puteau fi o ameninţare serioasă, iar oamenii au învăţat de timpuriu să se ferească de ei. Ar fi de înţeles, astfel, de ce unii se sperie de şerpi chiar dacă îi văd doar într-o poză ori la televizor; fobia de şerpi o au mulţi oameni care nici n-au văzut vreodată un şarpe în realitate.
Într-un experiment foarte interesant, participanţii - adulţi şi copii - au trebuit să detecteze imaginea unui şarpe printr-o multitudine de alte imagini ale unor elemente din natură. Şi toţi au reuşit să detecteze şarpele mai rapid decât alte subiecte - flori, broaşte sau omizi. Cercetătorii cred că această abilitate (poate dobândită în cursul evoluţiei) de a repera rapid un şarpe în peisaj i-ar fi ajutat pe strămoşii noştri să supravieţuiască şi tot ea ar sta la originea acestei fobii (ofidiofobia), una dintre cele mai răspândite din câte există.
E interesant că, în ciuda faptului că spaimele resimţite sunt iraţional de puternice, în unele cazuri (în special când e vorba despre zoofobii) oamenii de ştiinţă au găsit explicaţii care sună rezonabil şi care ţin de evoluţia speciei umane.
Unele fobii, precum o frică panicardă de clovni (coulrofobie), sunt destul de obişnuite la copii, dar în mod normal dispar la maturitate; sunt rari adulţii care resimt o astfel de teamă. Există şi oameni care suferă de mai multe fobii (afecţiune descrisă drept polifobie).
Dar care sunt cele mai obişnuite temeri groaznice ale oamenilor (adulţi), cele mai răspândite fobii în lumea occidentală? Iată 5 dintre cele mai comune, conform unei liste întocmite de publicaţia Live Science.
Frica de zbor
Multă lume se teme de zbor, de pierderea contactului liniştitor cu pământul. În vremurile contemporane, acestă frică se exprimă, cel mai adesea, prin frica anxioasă de a călători cu avionul (aviofobie).
Totuşi, aviofobicii nu sunt toţi la fel. Unii se tem cu adevărat de zbor, de desprinderea de pământ - de fapt, se tem de ideea prăbuşirii, de gândul de a muri într-un accident de avion - deşi, statistic vorbind, riscul de a muri într-un accident de avion e foarte mic în comparaţie cu riscul de a muri într-un accident rutier. Alţii sunt, de fapt, claustrofobici; aceştia se tem de spaţiile strâmte, iar teama lor se declanşează inevitabil la intrarea în spaţiul limitat şi înghesuit din interiorul unui avion.
Obligaţi să zboare cu avionul, mulţi dintre aviofobici preferă să recurgă la medicamente tranchilizante sau să se "tranchilizeze" cu câteva pahare de alcool, soluţie care are riscurile ei. În ultimul timp, s-au înregistrat succese importante în tratarea acestei fobii prin metode ce implică realitatea virtuală şi alte forme de terapii cognitiv-comportamentale.
Frica de înălţime
Până la urmă, această teamă nu pare întrutotul neraţională - e destul de firesc să ne fie teamă atunci când ne aflăm la o mare înălţime şi avem impresia că bariera dintre noi şi abis nu e foarte solidă. De vreme ce o cădere de la înălţime se poate solda cu răni grave, invaliditate sau chiar moarte, încercăm poate, în acest fel, să ne ferim de pericol. Dar, în cazul adevăratei fobii de înălţimi (acrofobie), se pare că persoanele afectate percep înălţimea ca fiind mult mai mare decât este, de unde şi reacţia lor exagerată. Într-un experiment, participanţilor li s-a cerut să estimeze înălţimea unei clădiri întâi privind-o de la sol, apoi privind de pe acoperişul acesteia. Celor care resimţeau cel mai puternic nivel de anxietate construcţia li s-a părut cu cca. 3 metri mai înaltă atunci când au privit-o de jos şi cu 12 metri (!) mai înaltă decât în realitate, atunci când s-au aflat pe acoperiş - diferenţe disproporţionat de mari, în comparaţie cu participanţii care nu manifestau acrofobie.
Frica de spaţii ameninţătoare
Unii de tem de spaţiile aglomerate, pline de lume (agorafobie), alţii de spaţiile foarte strâmte, precum liftul sau cămara (claustrofobie); oricum, în percepţia celor afectaţi, e vorba despre spaţii din care ar fi greu să ieşi, să scapi - de ce anume să scapi, ce pericol pândeşte, asta, de multe ori, nici măcar fobicul respectiv nu ştie. Uneori e vorba chiar de fobii mai specifice, precum cea de a traversa un pod.
În formele cele mai dificile, aceste fobii sunt de-a dreptul invalidante, în sensul că limitează libertatea de mişcare a persoanelor afectate; acestea pot ajunge să evite activităţi dintre cele mai obişnuite, refuzând, de pildă, să meargă la cumpărături, să călătorească într-o maşină sau cu mijlocele de transport în comun sau, pur şi simplu, să iasă din casă.
Frica de păianjeni
Oamenii de ştiinţă vorbesc, în acest caz, despre o fobie dezvoltată ca mod de apărare, în cursul evoluţiei. Printre păianjeni se întâlnesc cele mai multe nevertebrate terestre veninoase, incomparabil mai multe decât printre insecte, de pildă, aşa că nu e de mirare că oameni care n-au nicio problemă cu gândaci sau alte goange se tem, totuşi, de păianjeni (arahnofobie).
Teama aceasta e mult mai des prezentă la femei decât la bărbaţi (chiar de la vârste foarte mici), fapt pe care cercetătorii îl explică prin diviziunea muncii practicată pe vremea când oamenii trăiau ca vânători-culegători: femeile - în a căror sarcină cădea „culesul” - aveau deseori de-a face cu păianjeni, în cursul activităţii lor de zi cu zi. Au învăţat, astfel, că păianjenii ar putea reprezenta un pericol - pentru ele şi copiii pe care îi aveau permanent în grijă - şi au ajuns să se teamă de ei şi să-i evite.
În schimb, vânătoarea (treaba bărbaţilor) presupunea alte însuşiri - forţă fizică, rezistenţă la efort, capacitate de orientare şi, evident, curaj. Prin urmare, bărbaţii care, la vederea unui păianjen, ar fi sărit în sus, ţipând, n-ar fi fost de niciun folos tribului şi speciei.
Frica de şerpi
Şi acestă fobie pare una "de supravieţuire", altfel nu s-ar explica de ce e atât de răspândită. Pe vremea când au apărut primii oameni, Pământul era deja plin de şerpi (la ora actuală se cunosc aproape 3000 de specii), dintre care mulţi erau veninoşi. Aşadar, şerpii puteau fi o ameninţare serioasă, iar oamenii au învăţat de timpuriu să se ferească de ei. Ar fi de înţeles, astfel, de ce unii se sperie de şerpi chiar dacă îi văd doar într-o poză ori la televizor; fobia de şerpi o au mulţi oameni care nici n-au văzut vreodată un şarpe în realitate.
Într-un experiment foarte interesant, participanţii - adulţi şi copii - au trebuit să detecteze imaginea unui şarpe printr-o multitudine de alte imagini ale unor elemente din natură. Şi toţi au reuşit să detecteze şarpele mai rapid decât alte subiecte - flori, broaşte sau omizi. Cercetătorii cred că această abilitate (poate dobândită în cursul evoluţiei) de a repera rapid un şarpe în peisaj i-ar fi ajutat pe strămoşii noştri să supravieţuiască şi tot ea ar sta la originea acestei fobii (ofidiofobia), una dintre cele mai răspândite din câte există.
