Un nou studiu al astronomilor britanici a descoperit o planetă care poate ajunge într-un adevărat joc de ping-pong gravitaţional, ce poate dura milioane de ani, până când planeta în cauză poate ajunge în spaţiul interstelar. Oamenii de ştiinţă susţinuseră în trecut teoria conform căreia interacţiunile gravitaţionale dintre mai multe planete care orbitează în jurul unei stele de mari dimensiuni pot duce, într-un final, la ejectarea din sistemul stelar respectiv a unei planete. "Jocul" hazardului gravitaţional poate dura milioane de ani, până la momentul în care planeta este cumva ejectată în afara sistemului stelar din care făcea parte iniţial.
Conform unor simulări pe computer, acest efect de balans dintre astre se produce, de cele mai multe ori, atunci când separarea dintre stelele binare are loc la o distanţă de 6-25 ori mai mare decât distanţa între Soarele nostru şi planeta Pluto, adică aproximativ 5,9 miliarde kilometri. La o distanţă mai mică decât aceasta, planetele au, de regulă, orbite stabile în jurul stelelor.
Balansul gravitaţional interstelar se poate declanşa în orice moment din evoluţia unui sistem planetar, susţin cercetătorii britanici din cadrul Universităţii din Cambridge. În mod deloc surprinzător, fenomenul de "ping-pong" planetar poate fi afectat de temperaturile extreme şi neregulate pe care planeta în cauză le poate experimenta atunci când îşi schimbă poziţia între stelele de dimensiuni mai mari.