Un studiu efectuat de o organizaţie numită Action on Sugar şi publicat de presa britanică arată că marile lanţuri de cafenele internaţionale comercializează sortimente de băuturi pe bază de cafea care ajung să conţină chiar şi 25 de linguriţe de zahăr/porţie. Sortimentele cu caramel, sirop, fursecuri şi ciocolata caldă sunt alarmant de dulci, au constatat experţii Action on Sugar.
Ceea ce americanii sau unii occidentali numesc cafea, italienii consideră că este deja desert.
În Italia, cafeaua este sinonimă cu espresso. Dacă vom comanda o cafea într-un bar din Trieste sau din Palermo, vom primi acelaşi degetar de espresso. Consumat la masă, este de obicei mai scump, aşadar veţi vedea multe persoane bându-şi cafeaua „al banco”, adică în picioare. Italienii nu consumă aproape niciodată zahăr în espresso. Foarte rar vor adăuga o linguriţă. Dar există, desigur şi variaţiuni pe această temă. Cei care nu consumă zahăr, vor opta adesea pentru puţină spumă de lapte deasupra: acesta este espresso macchiato. Nu trebuie confundat cu produsul comercializat în alte ţări sub acelaşi nume, pentru că acolo e vorba mai degrabă de o „găleată” de lapte şi caramel.
Altă variantă populară în Italia este cafeaua Americano, adică un espresso mai mare, diluat cu apă fierbinte.
La micul dejun, italienilor le place şi un anume fel de cappuccino: espresso în care se adaugă lapte fierbinte, iar deasupra spumă de lapte. Trebuie menţionat că, în Italia, cappuccino este o băutură servită exclusiv dimineaţa. Este de neconceput să o serveşti după orele prânzului!
În cafenelele internaţionale este întâlnit adesea un sortiment numit frappuccino. În Italia el nu există. În sudul ţării, în zilele toride de vară, în espresso este eventual adăugat un cub de gheaţă. Sau, mai precis, espresso este turnat peste cubul de gheaţă. În nici un caz un italian nu-l va consuma cu sirop de mentă, ca în „frappuccino”. Siropul este ceva ce iei atunci când eşti răcit. Nu are ce căuta în cafeaua unui italian. Cu toate acestea, în nordul Italiei este întâlnită o varietate numită „il caffé corretto”, cafea „corectată” cu puţin lichior. Cel mai des se foloseşte lichior grappa, sambuca sau coniac, în funcţie de regiune. Uneori, cafeaua este „corectată” cu limoncello sau vin dulce. Pe stadioanele de fotbal, espresso este servit cu un lichior numit Borghetti. Cu ani în urmă, sticlele goale erau aruncate de suporterii nemulţumiţi în arbitri.
Italienii nu sunt singurii europeni care adaugă lichior în cafea. Probabil cea mai renumită astfel de băutură este cafeaua irlandeză, un amestec de whisky, cafea şi frişcă, despre care mulţi spun că ar fi în defavoarea tuturor ingredientelor conţinute.
Situaţia în care italienii adaugă zahăr în exces în cafea este atunci când folosesc ciocolată. Dar, spre deosebire de sortimentul luat în drum spre serviciu dimineaţa de mulţi occidentali pe post de cafea, ei consideră cafeaua cu ciocolată un fel de budincă, un desert pe care îl consumă după o masă mediteraneană sănătoasă. De exemplu, marocchino, varietate originară din Piemonte, care conţine espresso, cacao şi spumă de lapte. Influenţa austriacă din nordul Italiei a mai dat naştere unor sortimente dulci, cum ar fi affogato – espresso fierbinte turnat peste îngheţată sau amestecat cu Zabaglione, o cremă tradiţională pe bază de ouă şi zahăr.
În orice caz, ca regulă generală, dacă vedeţi pe cineva în Italia amestecând cafeaua cu tot soiul de alte delicii, cu siguranţă e vorba de un turist.
Aceste varietăţi de cafea sunt cele mai importante, există şi subcategorii care ţin de gustul personal, cum ar fi cantitatea de lapte care este pusă în espresso, temperatura laptelui şi recipientul în care se serveşte, care poate fi din porţelan sau sticlă (al vetro). Există, desigur şi varianta decofeinizată pentru toate cele de mai sus, il deka.
Cam aceasta ar putea fi numită cafea. Tot ceea ce întâlnim în lanţurile internaţionale este pur simplu altă băutură.
