15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul post TV din lume dedicat drepturilor omului
Primul post TV din lume dedicat drepturilor omului

Primul post TV dedicat drepturilor omului promite să dea glas celor care nu sunt auziţi, aplecându-se asupra poveştilor ce sunt ignorate de marile trusturi de presă, arată Reuters, citat de Mediafax. The International Observatory of Human Rights (IOHR) a lansat, marţi, canalul TV care transmite pe internet şi se adresează publicului din peste 20 de ţări europene, din America Latină şi din Orientul Mijlociu. "Sunt atâţia oameni în lume care nu au cum să arate ce li se întâmplă, iar situaţia pare să se înrăutăţească", a declarat directorul IOHR, Valerie Peay, în timpul unui eveniment public. "Sunt foarte multe canale de nişă, dar până acum niciunul nu era dedicat drepturilor omului", a spus Peay.
Printre subiectele abordate de noul canal se numără refugiaţii, libertatea presei, extremismul, drepturile femeilor şi cele ale minorităţilor sexuale. Printre programele care urmează să fie difuzate se numără o analiză a atmosferei sociale din China la trei decenii de la reprimarea protestului pentru democraţie din piaţa Tiananmen, prezentarea părţilor pozitive şi a celor negative din tot ce ţine de impactul tehnologiei asupra vieţilor femeilor, dar şi implicaţiile legate de drepturile omului din perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Programele sunt transmise în limba engleză, dar IOHR plănuieşte să emită şi în farsi, turcă, arabă şi rusă.


Articole înrudite