Pentru a reuşi în viaţă este mai bine să fii înalt şi subţire decât mic şi gras - este concluzia unui studiu apărut în British Medical Journal şi preluat de 20minutes.fr. Conform studiului, persoanele mici şi supraponderale ar beneficia de o educaţie mai puţin bună şi de aceea nu ar putea obţine o slujbă bine remunerată care să le permită o viaţă confortabilă, în timp ce oamenii înalţi ar putea realiza tot felul de lucruri dorite.
În cadrul cercetării au fost intervievaţi circa 120.000 de britanici, studiul neluându-le totuşi în considerare mediul social de origine. Fără a ţine seama prin urmare de oportunităţile oferite de mediul social, a reieşit clar că femeile mai slabe şi bărbaţii mai înalţi au mai mult succes în viaţă. "Un indice de masă corporală ridicat şi o înălţime mică, apreciate ca atare de ştiinţă, sunt legate cauzal de un statut socio-economic mai puţin ridicat", afirmă Timothy Frayling, profesor de genetică umană la Şcoala de Medicină a Unviersităţii din Exeter (Marea Britanie), conducătorul studiului.
"Înălţimea şi IMC-ul joacă un rol important în determinarea unor aspecte ale statutului socio-economic al unei persoane, mai ales IMC-ul la femei în privinţa venitului şi a proprietăţii şi înălţimea la bărbaţi din punctul de vedere al educaţiei, venitului şi categoriei socio-profesionale", adaugă el.
Cei vizaţi nu trebuie în schimb să se întristeze fiindcă există mereu excepţii care confirmă regula. Cele mai amuzante persoane, cele mai carismatice şi, la modul general, cele care au norocul să cunoască dragostea şi gloria sunt fie mai scunde, fie mai plinuţe decât media. În plus starea de spirit sau personalitatea nu sunt dictate de înălţime. Studiul aminteşte că cei care suferă de "complexul lui Napoleon", de exemplu, compensează prin tenacitate şi combativitate, motivarea fiind şi ea una din cheile succesului.