16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O armă informatică împotriva "trollilor" din mediul virtual
O armă informatică împotriva "trollilor" din mediul virtual

Google lansează ''Perspective'', un instrument informatic bazat pe un sistem de inteligenţă artificială (AI) care moderează în mod automat comentariile online pe forumuri, reţele de socializare sau alte platforme media, blocând mesajele al căror conţinut încalcă regulile de limbaj ale acestor medii, conform AFP.
Această interfaţă informatică, pe care Google o propune în mod gratuit, le va permite editorilor să creeze programe ce vor detecta mesajele "toxice" şi le vor bloca sau modera înainte de publicare.
"Perspective" a fost testat pe mai multe platforme media, printre care New York Times, The Guardian şi Wikipedia. Acest instrument dispune de un AI capabil să înveţe singur. Scopul este de a uşura sarcina echipelor de moderatori ai platformelor media, ce sunt deseori copleşiţi de numărul mare al comentariilor rasiste, jignitoare, ce cuprind aluzii sexuale sau pur şi simplu sunt imprecaţii ce afectează activitatea pe astfel de medii.
"Platformele media încearcă să încurajeze reacţiile şi discuţiile pornind de la conţinutul publicat, însă trierea a numeroase comentarii pentru a le identifica şi bloca pe cele care încalcă eticheta site-urilor presupune foarte mult timp, muncă şi bani", conform lui Jared Cohen, preşedintele departamentului Jigsaw, incubatorul Google care a construit acest instrument.
Programul este disponibil pentru platformele media membre ale grupului ''Digital News Initiative'' al Google, dar şi pentru toate reţelele de socializare, precum YouTube, Twitter sau Facebook.
Algoritmul pe baza căruia funcţionează instrumentul "Perspective" permite filtrarea mult mai rapidă a mesajelor decât ar putea să o facă o echipă de moderatori cu experienţă.


Articole înrudite