Teoria "impactului gigantic" a fost propusă pentru prima dată în anii 1970 şi sugera că Luna s-a format din resturile împrăştiate în spaţiu în urma unei coliziuni dintre Pământ şi planetă de dimensiunile lui Marte, în urmă cu 4,5 miliarde de ani în urmă. Această ipoteză este conformă cu lucrurile pe care le ştim despre Lună, respectiv masa satelitului şi lipsa unui nucleu din fier.
Teoria implică însă şi faptul că Luna este formată din materialele rezultate în urma acestui impact. Cum pietrele de pe Lună şi cele de pe Terra sunt similare, acest lucru sugerează că şi planeta care a intrat în coliziune cu Pământul era similară cu planeta noastră. Practic, ar fi trebuit să fie "planete-surori", o relaţie pe care cercetătorii nu au identificat-o nicăieri altundeva în sistemul nostru solar. Specialiştii au estimat că probabilitatea ca acest scenariu să fi avut loc este de 1%, "inconfortabil de puţin probabil".
Hagai Perets, un astrofizician de la un institut tehnologic din Israel, susţine că acest scenariu nu ar fi atât de greu de crezut. Împreună cu colegii săi, el a realizat simulări ale formării sistemului nostru solar pentru a investiga formarea unor corpuri cereşti similare. Ei au estimat că în cazul a 20-40% dintre coliziuni, cele două planete ar prezenta suficient de multe similarităţi astfel încât să poată fi explicată compoziţia Lunii.
Planetele s-ar fi asemănat pentru că s-ar fi aflat la distanţe similare de Soare şi pentru că s-ar fi format din acelaşi materiale planetar. „Pământul şi Luna nu sunt gemeni născuţi din aceiaşi planetă, dar sunt surori în sensul că au crescut în acelaşi mediu”, spune Perets.
