28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mii de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza dezastrelor naturale în 2016 (II)
Mii de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza dezastrelor naturale în 2016 (II)
Anul trecut s-a remarcat  printr-o multitudine de fenomene naturale care au "măturat" sau zdruncinat din temelii unele zone de pe Terra. 
 
Secetă şi incendii
 
La polul opus acestor situaţii s-au aflat regiunile care se confruntă cu o problemă din ce în ce mai acută: seceta. De altfel, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a anunţat într-un raport dat publicităţii în această toamnă, cu ocazia celei de-a 22-a conferinţe a ONU privind schimbările climatice (Maroc), că 2016 ar putea fi cel mai călduros an înregistrat în istoria măsurătorilor meteorologice.
Cele mai afectate de secetă în acest an au fost Zimbabwe, Somalia, Panama, Palau, Malawi, Venezuela, Sierra Leone şi Siria. De asemenea, guvernul indian a informat că aproximativ 330 de milioane de persoane, mai mult de un sfert din întreaga populaţie, suferă din cauza secetei care afectează zece din cele 29 de state ale acestei ţări asiatice.
În noiembrie, guvernul bolivian a declarat "stare de urgenţă la nivel naţional" în faţa celei mai severe secete înregistrate în ultimii 25 de ani, care a provocat întreruperi ale furnizării de apă în şapte dintre principalele zece oraşe ale ţării.
Fondul ONU pentru copii UNICEF a avertizat anul acesta că aproape un milion de copii din Africa de est şi de sud suferă de malnutriţie acută severă din cauza secetei care afectează continentul şi care este de aşteptat să se agraveze din cauza fenomenului climatic El Nino, aceasta fiind o situaţie fără precedent.
Potrivit unui studiu publicat la 5 octombrie în revista Science Advances, odată cu accelerarea schimbărilor climatice, o secetă extremă va fi chiar mai toridă şi mai brutală, punând la încercare resursele de apă deja limitate din sud-vestul american.
O consecinţă gravă a secetei şi a căldurii excesive o reprezintă incendiile de vegetaţie. Statul american California se confruntă cu o secetă record în ultimii cinci ani şi a fost afectată de numeroase incendii în 2016 — până la mijlocul lunii august, peste 3.900 de incendii de pădure au distrus 45.300 de hectare de teren, o medie pe cinci ani în creştere cu aproape 50%. În luna august, statul Washington din nord-vestul SUA a declarat stare de urgenţă din cauza incendiilor uriaşe, fiind al doilea stat american, după California, care a recurs la această măsură, ca răspuns la incendiile de vegetaţie. Severitatea sezonului incendiilor s-a manifestat în această ţară cu preponderenţă în iunie şi iulie, fiind înregistrate zeci de focare, iar mii de kilometri pătraţi de teren au fost cuprinse de flăcări, în special în Arizona şi New Mexico unde, în iunie, cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva sute au fost evacuate. În iulie, un incendiu de pădure, numit 'Sand Fire', alimentat de seceta şi de căldura excesivă din California a devastat aproximativ 8.000 de hectare de pădure, obligând sute de locuitori din nordul oraşului Los Angeles să fie evacuaţi. De altfel, în iunie autorităţile americane au anunţat că în unele zone din sud-vest recordurile de căldură au fost depăşite, un exemplu fiind cele 50 de grade înregistrate în pădurea Cibola (New Mexico). Şi în august, incendiile uriaşe au continuat să facă ravagii în vestul SUA, cuprinzând sute de kilometri pătraţi, forţând zeci de mii de persoane să-şi părăsească locuinţele şi existând cel puţin o victimă. La sfârşitul lunii noiembrie, incendiile de pădure au făcut 3 victime în statul american Tennessee, alte 14 persoane fiind rănite, iar zeci de mii de locuitori au fost evacuaţi din calea flăcărilor.
În luna august, în nordul Portugaliei au fost înregistrate mai multe incendii de pădure, dar şi pe insula Madeira unde cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi circa o mie au fost evacuate din calea flăcărilor.
Şi Canada s-a confruntat în acest an cu uriaşe incendii de vegetaţie nemaivăzute până acum în această zonă a globului. Acestea au mistuit 1.600 de kilometri pătraţi de pădure şi ar putea avea drept cauză încălzirea climatică.
 
Lavă şi cenuşă
 
În 2016 nu s-au înregistrat erupţii vulcanice spectaculoase, însă unele dintre acestea au dus la moartea a mai multe persoane. În luna mai, mai multe sate din Indonezia au fost acoperite de cenuşă fierbinte după erupţia unui vulcan din zona de vest a ţării. Şapte persoane au fost ucise, iar altele au suferit arsuri grave. În aceeaşi lună, o mare cantitate de cenuşă a afectat capitala statului Costa Rica, în urma unei puternice erupţii a vulcanului Turrialba. Exploziile au continuat şi în septembrie, iar cenuşa a acoperit capitala.
Unul dintre vulcanii care au erupt pe parcursul anului a fost şi Vulcanul de Foc din Guatemala, situat la aproximativ 50 de kilometri de capitală. Acesta a înregistrat peste zece explozii de-a lungul anului, unele catalogate slabe şi altele moderate, iar undele de şoc au fost resimţite şi la 25 de kilometri depărtare. Trâmbele de cenuşă au fost proiectate până la 15 kilometri în atmosferă, iar ''râurile'' de lavă au atins lungimi între 800 şi 2.000 de metri. Vulcanul de Foc este, alături de Pacaya, situat în Escuintla, şi de Santiaguito, în Quetzaltenango, unul dintre cei mai activi dintre cei 32 pe care îi numără Guatemala. De altfel, în aprilie, vulcanul Santiaguito a intrat în fază de erupţie însoţită de explozii piroclastice.
În prima parte a anului, vulcanul Ubinas, cel mai activ din Peru, a fost zguduit de o puternică explozie care a provocat degajarea în aer de gaze şi cenuşă.
De asemenea, în februarie, un vulcan japonez situat la aproximativ 50 de kilometri de o centrală nucleară a erupt aruncând mase mari de lavă în aer, iar în martie, vulcanul Pavlo, situat în insulele Aleutine din statul american Alaska, a erupt formând o coloană de cenuşă de peste 6.000 de metri înălţime.
Vulcanul Popocatepetl, aflat la circa 55 de kilometri de Mexico, a început să erupă în aprilie aruncând în aer o coloană de cenuşă de 3 kilometri deasupra craterului şi ducând la închiderea aeroportului din Puebla (centru). În august, zone din Ciudad de Mexico şi din alte localităţi mexicane au fost acoperite de cenuşa aruncată din nou de acesdt vulcan.
Muntele Aso, un vulcan din Japonia a erupt în octombrie aruncând nori de cenuşă vulcanică până la 11.000 de metri în atmosferă.
Anul trecut, aproape jumătate dintre statele cele mai grav afectate de fenomenele meteo extreme s-au aflat pe continentul african, potrivit unui raport făcut public în cadrul COP22. Specialiştii au atras atenţia că statele sărace sunt cele mai expuse ravagiilor provocate de furtuni, canicule, inundaţii sau perioadele de secetă, fenomene a căror intensitate şi frecvenţă creşte ca urmare a efectului încălzirii globale la care contribuie în mare parte ţările dezvoltate.
Din 1996 până în 2015 aproape 11.000 de episoade de fenomene extreme au ucis peste jumătate de milion de persoane în lumea întreagă, conform raportului. Furtunile, valurile de căldură şi inundaţiile au generat pagube de peste 3.000 de miliarde de dolari în perioada amintită. 

Articole înrudite