Pentru prima oară, cercetătorii au trimis o expediţie în Marea Moartă, unde au descoperit izvoare de apă proaspătă ţâşnind din cratere masive aflate pe fundul mării, alături de o mulţime de microbi.
Marea Moartă se află între Iordania, Israel şi Malul de Vest palestinian. Apele sale extrem de sărate le permit oamenilor să plutească la suprafaţă fără efort, un fenomen care face din Marea Moartă o destinaţie turistică apreciată. O echipă de cercetare de la Universitatea Ben-Gurion din Israel a reuşit să se scufunde în apele Mării Moarte pentru a-şi confirma bănuielile că pe fundul mării ar exista fisuri prin care ţâşneşte apă proaspătă. Apa proaspătă iese la suprafaţă prin nişte cratere de 15 metri diametru şi 20 metri adâncime. În plus, experţii au găsit şi o mulţime de microbi care trăiesc în găurile de pe fundul mării. Varietatea de microorganisme descoperite este surprinzătoare, într-un mediu care se credea mort, au spus cercetătorii. "Nu există peşti, însă există o bogăţie de specii de microorganisme pe fundul mării", a declarat Danny Ionescu de la Institutul pentru Microbiologie Marină Max Planck din Germania, care a colaborat cu cercetătorii israelieni în această expediţie.
Marea Moartă dispare, însă, foarte rapid. Apele sale se evaporează la o rată de 1 metru pe an, mai ales din cauza oamenilor care folosesc prea multă apă din Râul Iordan, principala sursă a Mării Moarte.