În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Până la venirea acestei zile, femeile trebuia să termine de tors cânepă. În cazul celor care nu erau foarte pricepute sau care tot amânau de tors, se spunea că vine Joimăriţa să vadă ce au lucrat. Câteodată se întâmpla ca o femeie vârstnică să meargă pe la casele unde locuiau fete mari şi să dea foc la toată cânepa netoarsă până în momentul vizitei ei. Copiii mergeau prin sat şi le îndemnau la lucru pe fetele de măritat. Totodată, cu această ocazie, aşteptau să primească ouă încondeiate de tinerele fete, cântând.
În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii.
Fetele necăsătorite, în zonele din sudul ţării, iau o aţă şi fac 12 noduri (amintind de cele 12 Evanghelii), iar pentru fiecare nod făcut, ele îşi pun o dorinţă. Apoi, pe măsură ce dorinţele se împlinesc, dezleagă, unul câte unul, nodurile făcute la început. Seara, ele aşează această aţă sub pernă, crezând că în acest fel îşi vor visa ursitul. Specific tot pentru sudul ţării, legat de Joia Mare, este şi obiceiul ca femeile mai în vârstă să spele piciorele copiilor.
În această zi din Săptămâna Patimilor, se face şi ultima pomenire a celor adormiţi. Este ultima pomenire din Postul Mare iar în Oltenia se păstrează obiceiul să se facă, încă de dimineaţă, focuri din boz sau nuiele, pentru sufletul morţilor.
Înainte de toate aceste obiceiuri care s-au păstrat în diferite zone ale ţării, slujba ce se săvârşeşte în Joia Mare rememorează momentul spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, acesta fiind, de altfel, şi momentul prin care Domnul a arătat oamenilor care este sarcina şi menirea lor: să slujească lui Dumnezeu, slujind oamenilor, să fie umili şi conştienţi de locul pe care îl au în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.
În Israel, dar şi în alte locuri, se păstrează, în amintirea acestui eveniment al istoriei mântuirii, ceremonia Spălării Picioarelor: pe scena ridicată în curtea Sfântului Mormânt, 12 episcopi (fiecare dintre ei îşi ia numele unui apostol) stau pe nişte perne, moment în care Patriarhul, îngenuncheat asemenea Mântuitorului, le spală şi le sărută câte un picior.
