Deşi astăzi asociem ouăle roşii sărbătorii pascale - cea mai mare şi mai importantă sărbătoare a tuturor creştinilor -, tradiţia ouălor vopsite în culori este mult mai veche decât creştinismul. Surse arheologice şi mărturii istorice atestă faptul că, în urmă cu câteva milenii, în China antică exista obiceiul de a se face cadouri ouă colorate, în cadrul unor sărbători sezoniere. În ajunul Anului Nou chinezesc, cu ocazia sărbătorii Tsing-ming, care cădea în luna aprilie, vechii chinezi îşi ofereau unul altuia ouă vopsite.
La vechii perşi, în apropierea sărbătorii Newroz, de Anul Nou persan, care cădea în ziua echinocţiului de primăvară, preoţii zoroastrieni vopseau ouă pe care le ofereau credincioşilor. În Roma Antică, tinerii vopseau ouăle în roşu şi le trimiteau celor dragi, cu ocazia sărbătorii lui Ianus. Vechii slavi aveau şi ei obiceiul de a-şi dărui ouă roşii la sărbătoarea primăverii. Finlandezii purtau în buzunare ouă roşii, atunci când trăgeau prima brazdă de plug primăvara, iar estonienii mâncau ouă în timpul campaniilor agricole.
Dacă, la evrei, oul de Paşti simbolizează creaţia universală, pentru creştini el înseamnă re-crearea Lumii, începută prin suprema jertfă a Mântuitorului. Ouăle roşii sunt alimente sfinte de care nu ai voie să îţi baţi joc sau se le iei în derâdere. De fapt, oul roşu este cel mai sacru aliment al creştinului ortodox. El aduce aminte de coşul cu ouă aşezat sub crucea pe care Mântuitorul pătimea pentru păcatele noastre, devenind roşii în urma sângelui care picura din rănile Lui. Ciocnirea ouălor vopsite este un ritual moştenit de la primii creştini care îşi dăruiau ouă roşii de Paşti, se sărutau pe obraji şi spuneau salutul sfânt "Hristos a Înviat!" urmat de "Adevărat a Înviat!".
Pentru daco-geţi, ouăle vopsite erau o ofrandă rituală destinată divinităţilor htoniene şi strămoşilor. Ca o rămăşiţă a acelor vremi, folclorul românesc reţine Paştele Blajinilor, când daco-romanii dau pe apă cojile ouălor roşii, spre a se duce în "Þara Blajinilor". La sate, ouăle roşii sunt simboluri ale nemuririi vigorii vieţii, de unde şi obiceiul de a se spăla cu apă în care a fost pus un ou roşu "ca să fii rumen şi sănătos" (Elena Niculiţă Voronca - „Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică”, Cernăuţi, 1903).
În medicina şi cosmetica arhaică a româncelor, cojile de ouă roşii sunt un stimulent al frumuseţii şi sănătăţii, prin mecanismul magiei simpatetice şi al celei contagioase. "La Paşti, cine merge la biserică să-şi puie cu un ou roşu la sân, ca să fie întotdeauna roşu" scria Simion Florea Marian în „Sărbătorile la români”. Tradiţia spune că ouăle roşii sfinţite la Biserica Ortodoxă sunt un antidot redutabil contra farmecelor şi magiei negre. Þăranul român le punea în brazdă pentru a spori astfel recoltele sau le îngropa în vie, pentru a feri viile de grindină.
În afara ouălor vopsite, la români există o adevărată artă a încondeierii ouălor, nemaiîntâlnită nicăieri în lume. Dacă geto-dacii vopseau ouăle cu galben, semnificând culoarea Soarelui pe bolta cerească sau în portocaliu - culoarea discului solar la răsărit şi apus, odată cu pătrunderea creştinismului, ouăle au început să fie vopsite în roşu sau decorate cu chipul lui Hristos, cu siluete de îngeri, cu motivul mielului, motive astrale, cu forme animale sau vegetale. Conform izvoarelor istorice, vecinii noştri slavi au împrumutat obiceiul încondeierii de la comunităţile daco-romane cu care au intrat în contact în perioada migrării lor în Europa de est şi Balcani. În Bucovina şi Maramureş, spre exemplu, există peste 70 de desene diferite, fiecare având o denumire „Crucea Paştelui", „Furca de tors", „Desaga popii" , „Brăduţul", „Turmă de Stele" etc.
Acelaşi Simion Florea Marian semnalează că: „Paştele este cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, după spusa românilor de pretutindeni. De la casa celui mai mare bogătan şi până la bordeiul celui mai de pe urmă sărman se cunoaşte apropierea acestei mari sărbători, căci în ajunul ei sunt toate acuma curăţite şi îndreptate, toate sunt unse şi văruite, hainele zvântate şi curate, bărbaţii bărbieriţi şi spălaţi, iar femeile lăute şi chitite”.
