Cu două, trei secole în urmă, oamenii se bucurau de confortul băilor în cadă. Treptat, baia a fost înlocuită de duş, dar a rămas în rândul civilizaţiilor de astăzi ca un mod de relaxare. Nimeni nu face baie dimineaţa înainte de a pleca la serviciu, spre exemplu, ci duş.
Dorinţa de a facilita şi de a scurta procesul spălării nu este ceva nou. Strămoşii noştri făceau duş aşezându-se pe cursul unui pârâu, în dreptul unde acesta forma o mică cascadă. Cei care nu se aflau în vecinătatea unui astfel de loc au găsit o improvizaţie. Aşezau o găleată cu apă pe un suport, deasupra nivelului capului şi, după ce se săpuneau, răsturnau găleata ca să se clătească. Era un proces eficient, dar destul de anevoios.
Asta nu înseamnă că nu existau cabine de duş mai elegante. Una dintre primele cabine şi una dintre cele mai elaborate a fost cabina de duş a Regenţei engleze. Datând din 1810, cu o înălţime de peste 3 metri, cabina de duş era probabil familiară celor din înalta societate, în timp ce mica nobilime o privea cu oarecare suspiciune.
Făcută din metal, cabina era formată dintr-un bazin pictat asemănător bambusului cu un tub de scurgere la nivelul inferior şi un rezervor ascuns la nivelul superior. Apa folosită era pompată din nou în rezervor, printr-o ţeavă care făcea legătura între tubul de scurgere şi rezervor. Inconvenientul era că aceeaşi apă era refolosită. De jur împrejurul bazinului era o perdea, prinsă în balamale. Cei care făceau duş purtau un fel de pălărie conică, din material impermeabil, pentru a-şi proteja părul.
Odată cu dezvoltarea instalaţiilor de apă în locuinţe, în jurul anilor 1800, cabina de duş a fost adusă în casă şi a suferit o serie de modificări. În jurul anului 1830, în America a apărut un nou sistem, din lemn, prevăzut cu un scaun care se învârtea. Aparatul era aşezat în cadă. Cu ajutorul unui mâner se accesa rezervorul care pompa apă pe capul şi umerii celui care era aşezat pe scaun. De asemenea, sistemul era prevăzut şi cu o pedală care punea în funcţiune o perie cu care se spălau pe spate.
La sfârşitul anilor 1800, cabina de duş seamăna foarte mult cu ceea ce este astăzi. Deşi fuseseră făcute pentru case particulare, cabinele de duş erau perfecte pentru băile turceşti sau ruseşti, care copiau modelul băilor romane publice. Erau băi cu apă fierbinte, cu apă rece sau camere de aburi, ceea ce astăzi se numeşte saună. Cei care se bucurau de aceste facilităţi obişnuiau să facă un duş înainte de a intra şi după ce ieşeau. Acesta a fost locul unde cetăţenii americani au văzut pentru prima dată duşul. Dar cabina de duş nu s-a bucurat de prea mult succes în perioada care a urmat. Abia în 1980 a revenit moda acestor cabine, ele beneficiind astăzi de o serie de facilităţi, de la posibilitatea de reglare a apei calde şi reci şi până la posibilitatea de a monta un sistem de hidromasaj prin pompare a apei cu presiune, binecunoscutele jacuzzi.
