Cunoscut în popor sub denumirea de ''Gura leului'', genul Antirrhinum face parte din familia Scrophulariaceae şi cuprinde circa 40 de specii anuale, bienale şi perene, dintre care cea mai cunoscută este Antirrhinum majus L.
Numele genului îşi are originea în termenii greceşti ''anti'', care înseamnă asemănător, şi ''rinos'' — bot, făcând astfel aluzie la asemănarea florii cu un bot de leu, notează prof. dr. Florin Toma în volumul ''Floricultură şi Artă florală''. Dacă floarea este apăsată pe părţile sale laterale, acestea se deschid larg, asemănător unei guri de leu.
Potrivit site-ului www.tarancutaurbana.ro, în Evul Mediu, florile de gura leului erau apreciate pentru proprietăţile lor magice, supranaturale, considerându-se că feresc oamenii de descântece şi de blesteme. În Grecia antică, femeile însărcinate consumau ceai din frunze de gura leului, care avea rolul de a le atenua durerile sarcinii, notează site-ul http://mamistietot.ro, iar învăţaţii încurajau consumul de gura leului cel puţin o dată pe săptămână, pentru o bătrâneţe lungă şi sănătoasă. Şi în medicina tradiţională, această plantă constituie un dezinfectant excepţional, dar este apreciată şi pentru proprietăţile sale antiinflamatorii, astringente, emoliente, diuretice şi analgezice, fiind folosită, atât pentru uz intern cât şi extern, în faringită, inflamaţii sau ulceraţii la nivelul cavităţii bucale, arsuri la stomac, erupţii sau arsuri cutanate şi afecţiuni ale ficatului.
Gura leului este originară din sudul şi din vestul Europei, din nordul Africii, din regiunile cu climat subtropical şi temperat maritim, şi din America de Nord, potrivit prof. dr. Elena Şelaru, în cartea ''Cultura florilor de grădină''. Varietăţile şi soiurile se deosebesc între ele prin vigoarea şi înălţimea plantei, de la 20-30 cm până la 80-100 cm, mai mult sau mai puţin ramificată, prin mărimea şi coloritul florilor şi prin timpurietate. Ramificarea poate fi stimulată prin ciupirea plantelor în faza de răsad. Frunzele sunt colorate în verde intens sau verde roşiatic, armonizându-se cu coloritul florilor. Florile sunt bilabiate, grupate în inflorescenţe terminale tip racem şi înfloresc din iunie până în octombrie. De altfel, se spune că această plantă aduce noroc persoanelor din zodia Rac, prin urmare celor născuţi în plină vară.
În funcţie de înălţimea plantei, există trei varietăţi: de talie mică, având denumirea ştiinţifică de pumilum, de talie medie — nanum, şi de talie înaltă — grandiflorum.
În cazul varietăţii pumilum, plantele au 20-25 cm înălţime, prezintă multe ramificaţii şi puţine flori în inflorescenţă. Aceasta cuprinde soiurile Schneeflocke (flori albe), Sulphureum (flori galbene), Defiance (flori roşii-purpurii), Floral Showers Mixed, Bell Mixed, Tahiti Mixed, Floral Carpet Mixed, Kim Orange Bicolour, Peaches & Cream, Purple & White Bells, Tom Thumb, Rio, Tapis de fleurs, Tom Pouce.
La varietatea nanum, plantele au înălţimea de 35-50 cm, sunt foarte ramificate, cu un număr mediu de flori în inflorescenţe. Soiurile reprezentative sunt Crimson Velvet (flori roşii), Brillantrosa (flori roz strălucitor cu o pată galbenă pe labiul mic), Rosella (flori roz), Eldorado (flori galbene), Zugspitze (flori albe), Kim, Trompete Serenade, Jamaican Mixt, Majestic, Liberty.
La varietatea grandiflorum, plantele au înălţime de 80-100 cm înălţime, tufa fiind mai puţin densă, iar florile sunt mari, dispuse în număr mare în inflorescenţă. Se remarcă soiurile Swarzerprinz, Crimson (flori roşu închis spre negru), Grenadier (flori roşu-carmin), Aniversare, Die Rose (flori roz), Rocket, Butterfly, Maximum, Riesen Treib.
Gura leului este o plantă puţin pretenţioasă faţă de căldură, nevoia de temperaturi mai înalte (16-20 grade Celsius) fiind ceva mai mare numai la producerea răsadurilor. În rest, sunt suficiente 8-10 grade Celsius noaptea şi 12-14 grade Celsius ziua. Poate ierna afară, dar doar protejată de frunze uscate şi amplasată la adăpostul unui zid sau gard, situaţie în care va înflori cu cel puţin o lună mai devreme. Îi place, însă, soarele, care amplifică strălucirea florilor.
Gura leului este folosită pentru amenajarea rondurilor, platbandelor, petelor florale. Soiurile pitice sunt folosite îndeosebi ca plante de bordură sau în jardiniere, iar cele înalte se comercializează ca flori tăiate. Recoltarea acestora se face atunci când jumătate din florile inflorescenţei sunt deschise.
