Filmul "Pantera neagră/ Black Panther", de Ryan Coogler, se menţine pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, pentru a cincea săptămână consecutiv, cu încasări de 27 de milioane de dolari, transmite AFP.
Acesta este al doilea film care reuşeşte să se menţină cinci săptămâni pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend de la "Avatar", de James Cameron, lansat în 2009.
În cele cinci săptămâni de la lansare, lungmetrajul "Pantera neagră/ Black Panther" a avut încasări de 605,4 milioane de dolari în cinematografele nord-americane şi de 1,18 miliarde de dolari la nivel global.
Din distribuţia celui de-al 18-lea film pentru marile ecrane din universul Marvel - o filială a companiei Disney -, dedicat unui supererou de culoare, fac parte actori precum Chadwick Boseman, Lupita Nyong'o, premiată cu Oscar, Angela Bassett, Forest Whitaker şi Daniel Kaluuya.
Primul supererou de culoare din lumea benzilor desenate, Black Panther, pe numele său T'Challa, s-a născut în Wakanda, o ţară africană ascunsă lumii întregi pentru ca marile corporaţii să nu-i exploateze vibraniumul, un preţios metal descoperit într-un meteorit, potrivit cinemagia.ro. Moştenitor al tronului, T'Challa va trebui să plece din Wakanda când tatăl său este ucis. Tânărul îşi va folosi inteligenţa şi viteza ieşite din comun pentru a deveni unul dintre cei mai luminoşi supereroi Marvel din toate timpurile, visând în acelaşi timp continuu la o reîntoarcere în ţara natală.
"Tomb Raider Începutul/ Tomb Raider", pe locul al doilea
Pe poziţia a doua s-a situat premiera "Tomb Raider Începutul/ Tomb Raider", regizată de Roar Uthaug, despre aventuriera Lara Croft, de data aceasta interpretată de suedeza Alicia Vikander, care a avut încasări de 23,5 milioane de dolari.
Şi poziţia a treia este ocupată de o premieră, un film cu buget foarte mic, de doar 7 milioane de dolari: "I Can Only Imagine", o dramă americană care se concentrează asupra unor întrebări despre credinţă şi urmăreşte aventurile unui grup rock creştin. Filmul, regizat de Andrew Erwin şi Jon Erwin, a avut încasări de 17 milioane de dolari de vineri până duminică.
Megaproducţia Disney "O buclă în timp/ A Wrinkle in Time", regizată de Ava DuVernay, cu Oprah Winfrey şi Reese Witherspoon, a coborât două locuri, până pe poziţia a patra, cu încasări de 16,6 milioane de dolari.
"Cu drag, Simon/ Love, Simon", de Greg Berlanti, o comedie romantică despre aventurile unui adolescent gay, s-a situat pe poziţia a cincea în weekendul premierei, cu încasări de 11,5 milioane de dolari.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele nord-americane este completat de "Jocul de-a detectivii/ Game Night", de John Francis Daley şi Jonathan M. Goldstein (5,6 milioane de dolari), "Peter Iepuraşul/ Peter Rabbit", de Will Gluck (5,2 milioane de dolari), "Necunoscuţii: Prădători în noapte/ The Strangers: Prey at Night", de Johannes Roberts (4,8 milioane de dolari), "Red Sparrow", de Francis Lawrence (4,5 milioane de dolari), şi "Death Wish - Răzbunarea/ Death Wish", de Eli Roth (3,7 milioane de dolari).