Cu răspunsurile la întrebarea "De ce pe unii îi pupăm şi pe alţii îi păpăm?'' se ocupă peste 150 de colegii şi universităţi din toată lumea. Antropozoologie e numele ştiinţei care se ocupă cu studiul acestei relaţii bizare dintre om şi animal, având în vedere că numai în Statele Unite sunt mâncate anual 9 miliarde de vite, în Europa doar 300 de milioane, însă doar Marea Britanie înghite peste 800 de milioane de pui, iar în China consumul de carne ajunsese la nivelul anului 2000 o dată şi jumătate mai mare faţă de anul 1985. În schimb, numai în Marea Britanie, sunt înregistrate ca animale de companie 16 milioane de căţei şi pisici, plus cele cinci milioane de şopârle şi şerpi.
Însă aceeaşi oameni care-şi iubesc ca pe copilul lor animalul de companie şi ar cheltui o avere pentru sănătatea şi bunăstarea lui nu se lasă impresionaţi de informaţiile ieşite la iveală despre barbaria felului în care-şi trăiesc puţina viaţă animalele pe care şi le doresc în farfurie. "Pentru că", spune unul dintre cei mai cunoscuţi antropozoologi americani, Hal Herzog, citat de cotidianul britanic The Independent, "urbanizarea a însemnat că nu mai vedem animalele crescând alături de noi în mediul lor natural şi, prin urmare, ne este uşor să ne detaşăm de procesul uciderii lor"
Un criteriu după care ne împărţim, după caz, dragostea sau cruzimea animalelor, îl enunţă Hal Herzog, în cartea sa "Pe unele le iubim, pe altele le urâm, pe altele le mâncăm", citată de cotidianul britanic The Independent: "Unele dintre ele seamănă cu noi. Biologul Stephen Jaz Gould de la Harvard chiar credea că Walt Disney l-a desenat pe Mickey Mouse cu urechile mari să-l facă să semene cu un copil. Suntem de un răspuns subconştient la copiii noştri, transferând reacţia noastră la ei animalelor noastre de companie. Transferăm inconştient setul nostru de reguli de comportament cu copiii asupra lor, din cauya asemănării lor cu familia noastră umană. Cu cât e mai mare asemănarea, cu atât mai familiar ne este animalul respectiv".
Asta explică de altfel şi de ce urâm din toată inima alte animale, mai spune antropozoologul american, care citează un studiu Gallup făcut în 2001 pe tema lucrurilor care-i fac pe oameni să-i treacă toate transpiraţiile, în primele zece "orori" regăsindu-se patru animale, printre care păianjenii, şoarecii şi câinii. Însă localnicii din Noua Guineea, de exemplu, nu au absolut nici o problemă cu şerpii, deşi o treime din populaţia de şerpi a locului e constituită din specii extrem de veninoase. "Pur şi simplu ştiu să-i deosebească foarte bine pe cei veninoşi de cei inofensivi, pe care de altfel îi mănâncă", spune antropologul Lynne Isbell de la Universitatea din California.
Legătura noastră de suflet cu animalele de companie pare să depindă şi de faptul că avem sau nu copii, oamenii fără copii tinzând să-şi reverse cu mai mare ardoare afecţiunea asupra lor, faţă de oamenii cu copii, pentru care animalul de companie este considerat mai mult o jucărie pentru copiii, ce-i drept iubită, dar totuşi o jucărie. O statistică cu privire la dragostea sau violenţa faţă de animale împărţită pe sexe arată despre comportamentul femeilor şi al bărbaţilor că este aproximativ la fel, cu diferenţa că femeile sunt cele care devin extrem de iubitoare faţă de ele, iar bărbaţii sunt cei care devin extrem de violenţi faţă de ele. Încă de pe vremea reginei Victoria, 85% dintre militanţii pentru drepturile animalelor sunt femei, dar fără excepţie 9 din 10 oameni care comit acte de cruzime faţă de animale sunt baieţei sau bărbaţi.
Totuşi, criteriul de bază după care decidem ce animal pupăm şi ce animal mâncăm este unul extrem de lipsit de substanţă, spune antropologul Hal Herzog: "Este argumentul care acţionează în multe judecăţi morale pe care le facem, inconştient. E ca la o pictură, instinctiv îţi place sau nu-ţi place tabloul. Lucrurile acestea nu pot fi explicate de logică, căci dacă te-ai lua după logică pentru felul în care să tratezi animalele ai lăsa furnicile să-ţi ia în stapânire casa, ceea ce nu e cazul...".
Însă aceeaşi oameni care-şi iubesc ca pe copilul lor animalul de companie şi ar cheltui o avere pentru sănătatea şi bunăstarea lui nu se lasă impresionaţi de informaţiile ieşite la iveală despre barbaria felului în care-şi trăiesc puţina viaţă animalele pe care şi le doresc în farfurie. "Pentru că", spune unul dintre cei mai cunoscuţi antropozoologi americani, Hal Herzog, citat de cotidianul britanic The Independent, "urbanizarea a însemnat că nu mai vedem animalele crescând alături de noi în mediul lor natural şi, prin urmare, ne este uşor să ne detaşăm de procesul uciderii lor"
Un criteriu după care ne împărţim, după caz, dragostea sau cruzimea animalelor, îl enunţă Hal Herzog, în cartea sa "Pe unele le iubim, pe altele le urâm, pe altele le mâncăm", citată de cotidianul britanic The Independent: "Unele dintre ele seamănă cu noi. Biologul Stephen Jaz Gould de la Harvard chiar credea că Walt Disney l-a desenat pe Mickey Mouse cu urechile mari să-l facă să semene cu un copil. Suntem de un răspuns subconştient la copiii noştri, transferând reacţia noastră la ei animalelor noastre de companie. Transferăm inconştient setul nostru de reguli de comportament cu copiii asupra lor, din cauya asemănării lor cu familia noastră umană. Cu cât e mai mare asemănarea, cu atât mai familiar ne este animalul respectiv".
Asta explică de altfel şi de ce urâm din toată inima alte animale, mai spune antropozoologul american, care citează un studiu Gallup făcut în 2001 pe tema lucrurilor care-i fac pe oameni să-i treacă toate transpiraţiile, în primele zece "orori" regăsindu-se patru animale, printre care păianjenii, şoarecii şi câinii. Însă localnicii din Noua Guineea, de exemplu, nu au absolut nici o problemă cu şerpii, deşi o treime din populaţia de şerpi a locului e constituită din specii extrem de veninoase. "Pur şi simplu ştiu să-i deosebească foarte bine pe cei veninoşi de cei inofensivi, pe care de altfel îi mănâncă", spune antropologul Lynne Isbell de la Universitatea din California.
Legătura noastră de suflet cu animalele de companie pare să depindă şi de faptul că avem sau nu copii, oamenii fără copii tinzând să-şi reverse cu mai mare ardoare afecţiunea asupra lor, faţă de oamenii cu copii, pentru care animalul de companie este considerat mai mult o jucărie pentru copiii, ce-i drept iubită, dar totuşi o jucărie. O statistică cu privire la dragostea sau violenţa faţă de animale împărţită pe sexe arată despre comportamentul femeilor şi al bărbaţilor că este aproximativ la fel, cu diferenţa că femeile sunt cele care devin extrem de iubitoare faţă de ele, iar bărbaţii sunt cei care devin extrem de violenţi faţă de ele. Încă de pe vremea reginei Victoria, 85% dintre militanţii pentru drepturile animalelor sunt femei, dar fără excepţie 9 din 10 oameni care comit acte de cruzime faţă de animale sunt baieţei sau bărbaţi.
Totuşi, criteriul de bază după care decidem ce animal pupăm şi ce animal mâncăm este unul extrem de lipsit de substanţă, spune antropologul Hal Herzog: "Este argumentul care acţionează în multe judecăţi morale pe care le facem, inconştient. E ca la o pictură, instinctiv îţi place sau nu-ţi place tabloul. Lucrurile acestea nu pot fi explicate de logică, căci dacă te-ai lua după logică pentru felul în care să tratezi animalele ai lăsa furnicile să-ţi ia în stapânire casa, ceea ce nu e cazul...".
