Îngheţarea oamenilor pentru a-i reînvia mai târziu pare a fi exclusiv un scenariu potrivit pentru filme precum seria Alien, Soldat Universal, Forever Young sau Demolition Man. Sună fantasmagoric, dar, în realitate, peste 140 de oameni, între care şi unele celebrităţi, au fost deja puse "la păstrare" prin folosirea tehnicilor criogenice, în cadrul cărora trupurile umane sunt răcite până ating temperaturi extrem de scăzute şi sunt depozitate în capsule speciale, pentru a fi treziţi, mai târziu. Susţinătorii criogeniei sunt în primă instanţă preocupaţi de păstrarea identităţii unei persoane, a gândurilor şi a amintirilor acestora, care sunt întipărite fizic în creier, sub presupunerea că, în viitor, va fi posibilă "creşterea" unui nou trup. Ca atare, în cadrul Fundaţiei Alcor pentru Prelungirea Vieţii, cele mai mari două organizaţii care furnizează aceste servicii le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi prezerva fie tot corpul, fie numai capul. Dar păstrarea criogenică a unui trup sau a unui creier, după moarte, nu mai implică în mod necesar congelarea - cel puţin nu de acum încolo.
De la criogenie la vitrificare
Problema cu îngheţarea este aceea că structura şi formarea cristalelor de gheaţă în celule este foarte dăunătoare - oricine a consumat măcar o dată mâncare depozitată în congelator şi apoi preparată este conştient de efectele distructive ale cristalelor de gheaţă. De aceea, criogenia a evoluat către un proces denumit vitrificare: o maşinărie îi înlocuieşte sângele cu o soluţie ce conţine o înaltă concentraţie de substanţe chimice, denumite crioprotectori, care răcesc corpul şi, în acelaşi timp, previn formarea gheţii. Aşa cum explică criobiologul Kenneth Storey de la Universitatea Carleton din Canada, secretul rezidă în viteza extremă cu care ţesuturile pot fi răcite la temperaturi foarte scăzute. Dacă schimbi temperatura unei soluţii foarte, foarte repede - cu 5.000 până la 10.000 de grade Celsius pe minut - acea soluţie se va opri în loc. Moleculele de apă nu au timp să formeze structura cristalină rigidă a gheţii, dar, în schimb, menţin un aranjament aleator considerat a fi un soi de stare sticloasă. După vitrificare, laboratoarele de criogenie suspendă oamenii în nitrogen lichid la temperaturi de sub -180 de grade Celsius.
Probleme la frigider
Vitrificarea este un proces ştiinţific silenţios - Storey îl foloseşte în propriile cercetări asupra animalelor tolerante la îngheţ. Dar nu este de acord că procesul poate fi întrebuinţat cu succes în prezervarea oamenilor şi readucerea lor ulterioară la starea originală. "Poţi vitrifica o singură celulă umană şi apoi ai şanse să o aduci înapoi. De fapt, poţi vitrifica straturi întregi de celule umane, dar nu poţi vitrifica un organ uman uriaş. Sunt prea multe celule, prea complicate, şi nu li se poate schimba temperatura suficient de repede", susţine Storey.
Totuşi, Fundaţia Alcor şi Institutul de Criogenie se opun acestei păreri. Înainte de 2001, Alcor a folosit glicerol pentru a preveni formaţiunile de gheaţă, dar, asemenea celor mai mulţi crioprotectori, acesta devine toxic când se află la temperatura camerei. De aceea, se foloseşte acum un amestec din doi crioprotectori diferiţi, care este mai puţin potent.
Criogenia deja există în natură
Cercetătorul studiază animale precum broasca de copac, ce trăieşte în climate foarte reci şi atinge un stadiu adânc şi îngheţat de hibernare pentru a supravieţui iernii. Ficatul acestor animale produce glucoză, un criptoprotector, care este circulat în celule astfel încât gheaţa să nu se formeze în interiorul lor. Concomitent, circulaţia lor sanguină se opreşte, bătăile inimii încetează şi animalele nu mai au activitate cerebrală detectabilă timp de mai multe săptămâni, însă atunci când vine timpul dezgheţului îşi recapătă toată funcţiile vitale în numai câteva ore.
Însă aceste animale dispun de câteva mecanisme de adaptare pentru a gestiona temperaturile de îngheţ, care oamenilor le lipsesc. Ele îşi pot activa diferite gene care produc proteine speciale pentru a-şi ajuta celulele să suporte stresul îngheţului şi dezgheţului.
"Criogeniştii au fantasme legate de repararea sporită a celulelor prin medicamente, enzime sintetice, virusuri şi macrofage încă din anii '60", povestesc cei de la Alcor. Astăzi, speranţele se sprijină în totalitate pe aria nanomedicinei - folosirea dispozitivelor microscopice în tratarea afecţiunilor - iar Alcor este de părerea că dezvoltarea în această direcţie a nanotehnologiei ar putea readuce la viaţă, sănătoşi, pacienţi crioprezervaţi.
Mulţi cercetători cred că, bazându-se pe viitoare tehnologii pentru rezolvarea problemelor, poziţionează criogenia în afara spectrului ştiinţific şi, mai degrabă, pe ţăranul credinţei şi al religiei. "Criogenia nu este rea sau diavolească, dar nu este ştiinţifică, este o iniţiativă bazată pe credinţă", crede Storey.
Chimia morţii şi a învierii
Moartea apare atunci când chimia vieţii devine atât de dezorganizată încât funcţionarea normală a unui organism nu mai poate fi reabilitată. În ce măsură i se poate supravieţui dezordinii chimice depinde de tehnologia medicală. Cu o sută de ani în urmă, stopul cardiac era considerat ireversibil. Oamenii erau consideraţi morţi atunci când inimile încetau să le bată. Astăzi, se consideră că moartea survine abia la 4 până la 6 minute după ce inima nu mai pompează sânge - nu neapărat inima, ci creierul rămâne cel mai greu "convins" să fie resuscitat. Totuşi, cu noile tratamente şi proceduri ale medicinei de urgenţă, astăzi se poate supravieţui şi în situaţii de peste 10 minute de stop cardiac, fără leziuni cerebrale. Viitoarele tehnologii pentru reparaţii moleculare ar putea extinde frontierele resuscitării dincolo de pragul de chiar 60 de minute.
Moartea are loc cu adevărat atunci când structura celulară şi chimică a corpului devin atât de haotice încât nicio tehnologie nu poate restabili ordinea lor iniţială. Obiectivul criogeniei este acela de a preveni moartea prin prezervarea suficientă a structurii celulelor şi a proceselor chimice din corpul uman, astfel încât recuperarea să fie posibilă prin tehnologii anticipative. Dacă, într-adevăr, pacienţii tehnologiilor criogenice vor fi recuperaţi în viitor, atunci, în mod clar, ei nu au fost niciodată cu adevărat morţi. Doctorii zilelor noastre, pur şi simplu, se vor fi înşelat sau nu au avut cunoştinţele şi mijloacele necesare resurecţiei atunci când au proclamat decesul, aşa cum s-a mai întâmplat şi în trecut.
Tenebrele miracolului
Apologeţii criogeniei susţin că viaţa poate fi oprită şi repornită dacă structura sa fundamentală este prezervată. Păstrarea embrionilor timp de ani de zile la temperaturi care opresc complet procesele chimice este deja o rutină. Au existat cazuri de adulţi care au supravieţuit îngheţului la temperaturi care le-au oprit inimile, creierele şi funcţiile celorlalte organe preţ de o oră sau, în cazuri excepţionale, chiar mai mult. Aceste exemple, cât şi numeroasele inovaţii care au loc aproape zi de zi în cercetarea medicală ne învaţă, de fapt, că nu ştim mai nimic despre viaţa sau despre corpul uman.
Trebuie menţionat că mai mult de 100 de cercetători de renume şi eticieni din toată lumea au semnat „Scrisoarea Deschisă a Oamenilor de Ştiinţă”, document care susţine bazele ştiinţifice ale criogeniei. Þelul criogeniei este depăşirea bolilor grave prin prezervarea şi protejarea vieţii. Criogenia este, ca atare, bazată pe principii pro-viata, atât medicale cât şi religioase.
Victime ale hipotermiei au fost înviate după mai mult de o oră în care au rămas fără oxigen, puls sau activitate cerebrală. Îngheţarea profundă este uneori folosită pentru "oprirea" pacienţilor pe perioade lungi în timpul neurochirurgiei - procedeu pentru care inima trebuie oprită. Dacă criogenia funcţionează, acest fenomen se datorează faptului că ea este fundamental la fel ca şi celelalte forme de "animare suspendată", cunoscute deja de medicină. Pacienţii în asemenea stări sunt consideraţi în profundă stare de comă, dar nu morţi. Pacienţii tehnicilor criogenice sunt, tehnic, echivalentul pacienţilor aflaţi în stare de inconştienţă într-un spital.
Desigur, practica criogeniei este, inevitabil, una controversată, atacabilă şi criticata din multe considerente şi perspective, căci poate fi încadrată în setul ambiţiilor omului de a fi un mic Dumnezeu, care manipulează legile naturii şi decide când, cum şi de ce moare. Apologeţii criogeniei declară că oamenii criogenati nu sunt morţi ci numai într-o profundă stare de comă. Dar are cineva dreptul (chiar şi o persoană care consimte pentru propriul corp), mai ales în măsura în care avem o viaţă religioasă şi considerăm că există o dimensiune spirituală care îşi intra în drepturi după moartea noastră trupească, să blocheze cumva între lumi, suspendată, o conştiinţă, să condamne un suflet unei lungi perioade de zbatere între viaţă şi moarte?
De la criogenie la vitrificare
Problema cu îngheţarea este aceea că structura şi formarea cristalelor de gheaţă în celule este foarte dăunătoare - oricine a consumat măcar o dată mâncare depozitată în congelator şi apoi preparată este conştient de efectele distructive ale cristalelor de gheaţă. De aceea, criogenia a evoluat către un proces denumit vitrificare: o maşinărie îi înlocuieşte sângele cu o soluţie ce conţine o înaltă concentraţie de substanţe chimice, denumite crioprotectori, care răcesc corpul şi, în acelaşi timp, previn formarea gheţii. Aşa cum explică criobiologul Kenneth Storey de la Universitatea Carleton din Canada, secretul rezidă în viteza extremă cu care ţesuturile pot fi răcite la temperaturi foarte scăzute. Dacă schimbi temperatura unei soluţii foarte, foarte repede - cu 5.000 până la 10.000 de grade Celsius pe minut - acea soluţie se va opri în loc. Moleculele de apă nu au timp să formeze structura cristalină rigidă a gheţii, dar, în schimb, menţin un aranjament aleator considerat a fi un soi de stare sticloasă. După vitrificare, laboratoarele de criogenie suspendă oamenii în nitrogen lichid la temperaturi de sub -180 de grade Celsius.
Probleme la frigider
Vitrificarea este un proces ştiinţific silenţios - Storey îl foloseşte în propriile cercetări asupra animalelor tolerante la îngheţ. Dar nu este de acord că procesul poate fi întrebuinţat cu succes în prezervarea oamenilor şi readucerea lor ulterioară la starea originală. "Poţi vitrifica o singură celulă umană şi apoi ai şanse să o aduci înapoi. De fapt, poţi vitrifica straturi întregi de celule umane, dar nu poţi vitrifica un organ uman uriaş. Sunt prea multe celule, prea complicate, şi nu li se poate schimba temperatura suficient de repede", susţine Storey.
Totuşi, Fundaţia Alcor şi Institutul de Criogenie se opun acestei păreri. Înainte de 2001, Alcor a folosit glicerol pentru a preveni formaţiunile de gheaţă, dar, asemenea celor mai mulţi crioprotectori, acesta devine toxic când se află la temperatura camerei. De aceea, se foloseşte acum un amestec din doi crioprotectori diferiţi, care este mai puţin potent.
Criogenia deja există în natură
Cercetătorul studiază animale precum broasca de copac, ce trăieşte în climate foarte reci şi atinge un stadiu adânc şi îngheţat de hibernare pentru a supravieţui iernii. Ficatul acestor animale produce glucoză, un criptoprotector, care este circulat în celule astfel încât gheaţa să nu se formeze în interiorul lor. Concomitent, circulaţia lor sanguină se opreşte, bătăile inimii încetează şi animalele nu mai au activitate cerebrală detectabilă timp de mai multe săptămâni, însă atunci când vine timpul dezgheţului îşi recapătă toată funcţiile vitale în numai câteva ore.
Însă aceste animale dispun de câteva mecanisme de adaptare pentru a gestiona temperaturile de îngheţ, care oamenilor le lipsesc. Ele îşi pot activa diferite gene care produc proteine speciale pentru a-şi ajuta celulele să suporte stresul îngheţului şi dezgheţului.
"Criogeniştii au fantasme legate de repararea sporită a celulelor prin medicamente, enzime sintetice, virusuri şi macrofage încă din anii '60", povestesc cei de la Alcor. Astăzi, speranţele se sprijină în totalitate pe aria nanomedicinei - folosirea dispozitivelor microscopice în tratarea afecţiunilor - iar Alcor este de părerea că dezvoltarea în această direcţie a nanotehnologiei ar putea readuce la viaţă, sănătoşi, pacienţi crioprezervaţi.
Mulţi cercetători cred că, bazându-se pe viitoare tehnologii pentru rezolvarea problemelor, poziţionează criogenia în afara spectrului ştiinţific şi, mai degrabă, pe ţăranul credinţei şi al religiei. "Criogenia nu este rea sau diavolească, dar nu este ştiinţifică, este o iniţiativă bazată pe credinţă", crede Storey.
Chimia morţii şi a învierii
Moartea apare atunci când chimia vieţii devine atât de dezorganizată încât funcţionarea normală a unui organism nu mai poate fi reabilitată. În ce măsură i se poate supravieţui dezordinii chimice depinde de tehnologia medicală. Cu o sută de ani în urmă, stopul cardiac era considerat ireversibil. Oamenii erau consideraţi morţi atunci când inimile încetau să le bată. Astăzi, se consideră că moartea survine abia la 4 până la 6 minute după ce inima nu mai pompează sânge - nu neapărat inima, ci creierul rămâne cel mai greu "convins" să fie resuscitat. Totuşi, cu noile tratamente şi proceduri ale medicinei de urgenţă, astăzi se poate supravieţui şi în situaţii de peste 10 minute de stop cardiac, fără leziuni cerebrale. Viitoarele tehnologii pentru reparaţii moleculare ar putea extinde frontierele resuscitării dincolo de pragul de chiar 60 de minute.
Moartea are loc cu adevărat atunci când structura celulară şi chimică a corpului devin atât de haotice încât nicio tehnologie nu poate restabili ordinea lor iniţială. Obiectivul criogeniei este acela de a preveni moartea prin prezervarea suficientă a structurii celulelor şi a proceselor chimice din corpul uman, astfel încât recuperarea să fie posibilă prin tehnologii anticipative. Dacă, într-adevăr, pacienţii tehnologiilor criogenice vor fi recuperaţi în viitor, atunci, în mod clar, ei nu au fost niciodată cu adevărat morţi. Doctorii zilelor noastre, pur şi simplu, se vor fi înşelat sau nu au avut cunoştinţele şi mijloacele necesare resurecţiei atunci când au proclamat decesul, aşa cum s-a mai întâmplat şi în trecut.
Tenebrele miracolului
Apologeţii criogeniei susţin că viaţa poate fi oprită şi repornită dacă structura sa fundamentală este prezervată. Păstrarea embrionilor timp de ani de zile la temperaturi care opresc complet procesele chimice este deja o rutină. Au existat cazuri de adulţi care au supravieţuit îngheţului la temperaturi care le-au oprit inimile, creierele şi funcţiile celorlalte organe preţ de o oră sau, în cazuri excepţionale, chiar mai mult. Aceste exemple, cât şi numeroasele inovaţii care au loc aproape zi de zi în cercetarea medicală ne învaţă, de fapt, că nu ştim mai nimic despre viaţa sau despre corpul uman.
Trebuie menţionat că mai mult de 100 de cercetători de renume şi eticieni din toată lumea au semnat „Scrisoarea Deschisă a Oamenilor de Ştiinţă”, document care susţine bazele ştiinţifice ale criogeniei. Þelul criogeniei este depăşirea bolilor grave prin prezervarea şi protejarea vieţii. Criogenia este, ca atare, bazată pe principii pro-viata, atât medicale cât şi religioase.
Victime ale hipotermiei au fost înviate după mai mult de o oră în care au rămas fără oxigen, puls sau activitate cerebrală. Îngheţarea profundă este uneori folosită pentru "oprirea" pacienţilor pe perioade lungi în timpul neurochirurgiei - procedeu pentru care inima trebuie oprită. Dacă criogenia funcţionează, acest fenomen se datorează faptului că ea este fundamental la fel ca şi celelalte forme de "animare suspendată", cunoscute deja de medicină. Pacienţii în asemenea stări sunt consideraţi în profundă stare de comă, dar nu morţi. Pacienţii tehnicilor criogenice sunt, tehnic, echivalentul pacienţilor aflaţi în stare de inconştienţă într-un spital.
Desigur, practica criogeniei este, inevitabil, una controversată, atacabilă şi criticata din multe considerente şi perspective, căci poate fi încadrată în setul ambiţiilor omului de a fi un mic Dumnezeu, care manipulează legile naturii şi decide când, cum şi de ce moare. Apologeţii criogeniei declară că oamenii criogenati nu sunt morţi ci numai într-o profundă stare de comă. Dar are cineva dreptul (chiar şi o persoană care consimte pentru propriul corp), mai ales în măsura în care avem o viaţă religioasă şi considerăm că există o dimensiune spirituală care îşi intra în drepturi după moartea noastră trupească, să blocheze cumva între lumi, suspendată, o conştiinţă, să condamne un suflet unei lungi perioade de zbatere între viaţă şi moarte?
