"Diamantul păcii" pus în vânzare direct de guvernul din Sierra Leone a fost adjudecat la licitaţie recent, la New York, cu 6,53 de milioane de dolari, o vânzare care ar trebui să marcheze o ruptură cu era faimoaselor "diamante ale sângelui", relatează AFP.
Cumpărătorul este bijutierul britanic Laurence Graff a indicat, în cadrul unei conferinţe de presă la New York, Martin Rapaport, preşedintele Rapaport Group, care a organizat vânzarea şi s-a angajat să nu perceapă comision.
Diamantul de 709 carate (circa 140 de grame) a fost descoperit în martie de angajaţi ai unei societăţi de prospecţie minieră care este condusă de pastorul evanghelic Emmanuel Momoh, în provincia Kono.
Pastorul Momoh a cedat diamantul neprelucrat guvernului din Sierra Leone, care s-a angajat să-l vândă şi să-i verse 26% din produsul cesiunii, respectiv 1,69 milioane de dolari, din care 339.000 de dolari vor merge la cei cinci angajaţi care l-au descoperit.
Guvernul a mai dat asigurări că 74% din banii obţinuţi din vânzare vor merge în mare parte (59%) la administraţia fiscală, dar şi la un fond de dezvoltare al regiunii cu diamante (15%).
Preţul vânzării este inferior celui care a fost propus în cadrul primei tentative de vânzare din luna aprilie din Sierra Leone, de 7,1 milioane de dolari, operaţiune anulată la momentul respectiv de guvern, care a considerat că suma este insuficientă.
"Poate acesta este preţul transparenţei", a comentat Martin Rapaport pe tema scăderii preţului.
Obiectivul preşedintelui Ernest Bai Koroma şi al guvernului său este de a încuraja societăţile de prospecţie să rupă cu era "diamantelor sângelui", pietrele preţioase care au servit la finanţarea conflictelor în Africa, în special în Sierra Leone (1991-2002), prin intermediul uni trafic care nu era controlat de autorităţi.
"Este o zi istorică pentru noi", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Koroma, Abdulai Bayraytay, prezent la conferinţa de presă.
"Am schimbat istoria", a adăugat el, dând asigurări că produsul vânzării acestui diamant "va contribui la schimbarea vieţii cetăţenilor din Sierra Leone".
Cu banii proveniţi din vânzare, guvernul ar trebui să garanteze "apă, electricitate şi drumuri bune pentru popor", a solicitat Gibril Sesay, vânzător în Sierra Leone.
"Suma achitată pentru diamant a fost mult mai mică decât se anticipa", şi-a exprimat la rândul său regretul Beatrice Cole, o funcţionară care a privit la Freetown licitaţia transmisă în direct la televiziune.
"Cred că ceea ce am început va continua", a declarat pastorul Momoh în cadrul conferinţei de presă, încurajându-i şi pe alţii să-i imite demersul.