O echipă de oameni de ştiinţă din SUA, Germania şi Mexic a anunţat surprinzătoarea descoperire a unei concentraţii semnificative de amoniac în troposfera terestră, conform unui material publicat în ultimul număr al revistei Atmospheric Chemistry and Physics, informează Live Science.
Amoniacul detectat este concentrat în special la nivelul superior al troposferei, deasupra Indiei şi Chinei, ţări care trec în ultimii ani prin perioade de boom economic şi demografic. Amoniacul (NH3) provine probabil de la fermele de animale şi de la acţiunile de fertilizare ale terenurilor agricole din aceste două ţări, conform oamenilor de ştiinţă.
Plantele au nevoie de amoniac pentru a creşte, însă un nivel prea ridicat al acestui gaz poate afecta mediul şi sănătatea. În mod surprinzător însă, conform studiului, prezenţa acestui gaz în atmosferă poate avea şi un efect benefic: amoniacul stimulează procesul de formare a norilor şi poate astfel să acţioneze ca un veritabil agent de răcire, compensând parţial efectul încălzirii globale rezultate în urma poluării cu gaze cu efect de seră. De acum înainte, conform studiului, modelele computerizate privind evoluţia schimbărilor climatice vor ţine cont şi de prezenţa amoniacului în atmosferă.
Troposfera, stratul inferior al atmosferei, se ridică până la altitudinea de 20 de kilometri deasupra nivelului mării şi reprezintă până la 80% din atmosfera terestră, fiind în acelaşi timp şi locul în care se produc fenomenele meteorologice.
Cercetători din Germania, Colorado (SUA) şi Mexic au analizat datele obţinute de sateliţi din diferite regiuni geografice, din partea superioară a troposferei, în perioada iunie 2002 — aprilie 2012, şi au calculat mediile concentraţiilor de amoniac la intervale de timp de câte trei luni. În mod surprinzător, ei au constat existenţa amoniacului în atmosferă la altitudini cuprinse între 12 şi 15 kilometri, deasupra Asiei, în perioada musonică. În această regiune, deasupra părţii de nord a Indiei şi respectiv în sud-estul Chinei, au identificat o concentraţie de amoniac de 33 pptv (33 molecule de amoniac la un trilion de molecule de aer).
Interesant este şi faptul că, în cadrul aceluiaşi studiu, nu au mai fost identificate niveluri similare ale concentraţiei de amoniac în afara sezonului ploios şi nici în alte regiuni ale globului.
"Am prezentat primele dovezi ale existenţei amoniacului în partea superioară a troposferei terestre, la altitudini de peste 10 kilometri", conform studiului.
Această descoperire indică faptul că amoniacul rezultat la suprafaţă în urma proceselor agricole poate urca până la altitudini mari în atmosferă.
"Observaţiile demonstrează că amoniacul nu dispare complet atunci când este purtat de curenţii ascendenţi în circulaţia musonică", explică coordonatorul acestui studiu, Michael Höpfner, din cadrul Departamentului de Meteorologie şi Studii Climaterice al Institutului Tehnologic din Karlsruhe (Germania). "Astfel, el ajunge de la nivelul solului, unde se află în concentraţii relativ ridicate, în partea superioară a troposferei".
Amoniacul poate acţiona ca un aerosol, particule microscopice aflate în suspensie în aer, care deseori au funcţia de "seminţe" ale norilor — în jurul unor astfel de particule formându-se picături de apă.
Aerosolii sunt cele mai mici particule despre care se ştie că îndeplinesc un rol în procesul de formare a norilor. De asemenea, aerosolii par să influenţeze proprietăţile norilor existenţi, modificându-le, spre exemplu, modul în care reflectă şi absorb lumina solară.
Concluziile acestui studiu indică că, pe lângă poluarea ecosistemelor locale, amoniacul provenit din procese agricole, în concentraţii ridicate, poate declanşa formarea norilor şi poate modifica proprietăţile norilor existenţi. Printr-o întorsătură norocoasă, poluarea cu amoniac pare să acţioneze împotriva încălzirii globale. Acumularea de aerosoli în troposferă are un efect de răcire, norii rezultaţi reflectând energia solară.
Într-un studiu publicat în noiembrie în revista Nature Communications, cercetătorii ajungeau la concluzia că amoniacul eliberat din dejecţiile păsărilor de mare arctice influenţează la rândul său procesul de formare al norilor şi contribuie la răcirea limitată a regiunilor septentrionale.
