Tunguska - explozie a unui OZN sau fenomen natural inexplicabil?
Siberia, regiunea Krasnoiarsk, 30 iunie 1908, ora 7 şi 40 de minute. Un ciudat obiect tubular, înconjurat de o lumină orbitoare, îşi face apariţia pe cer. Numai câteva secunde mai târziu, acesta se prăbuşeşte cu un şuierat asurzitor în pădurea siberiană. Impactul a fost atât de puternic încât a produs cutremure de peste 5 grade pe scara Richter pe o rază de circa 1.000 de kilometri. Martorii oculari spun că explozia a fost însoţită de flăcări uriaşe, iar incendiile care au urmat au durat zile în şir. Unda de şoc a făcut înconjurul pământului şi fenomene misterioase au început să aibă loc la scurt timp după aceea. Întregul continent asiatic a fost udat de ploi negre nemaivăzute, iar cerul a fost acoperit de nori argintii care emiteau o lumină stranie. Nopţi luminoase au fost semnalate până în Europa fără ca cineva să poate explica incredibilul eveniment. S-a estimat că dacă impactul ar fi avut loc doar câteva ore mai târziu, oraşul Sankt Petersburg ar fi fost, pur şi simplu, ras de pe hartă.
În ciuda fenomenelor enigmatice care avuseseră loc, nimeni nu se încumetase să cerceteze locul cu pricina. Asta până în 1921, atunci când Leonid Kulik, un cercetător rus, a întreprins prima expediţie în regiunea Tunguska, în speranţa de a descoperi urmele craterului a ceea ce mai toţi oamenii de ştiinţă credeau că a fost un meteorit. Conform calculelor lui Kulik, impactul ar fi fost produs de unul dintre cele mai mari corpuri cereşti care a lovit vreodată pământul. El chiar încearcă să schiţeze presupusul obiect şi reuşeşte să convingă noul guvern sovietic să finanţeze o expediţie care să pornească în căutarea imensului bloc de fier de origine extraterestră.
Pretextând că descoperirea unei asemenea cantităţi de fier ar putea revigora economia naţională, cercetătorul primeşte fondurile pentru cea de-a doua expediţie, care va avea loc în 1927. Cu toate acestea, în loc să facă lumină în cazul Tunguska, călătoria avea să adâncească şi mai mult misterul. Spre marea surpriză a lui Kulik, niciun crater nu a fost descoperit. În schimb, pe o rază de peste 35 de kilometri, copacii carbonizaţi fuseseră culcaţi la pământ de explozia puternică ce avusese loc cu 19 ani înainte. Fapt şi mai curios, în locul în care se credea că avusese loc impactul, trunchiurile copacilor rămăseseră în picioare asemenea unor stâlpi de telegraf. Nici încercarea de a găsi fragmente meteorice nu s-a soldat cu vreun rezultat. Meteoritul, pur şi simplu, nu exista.
Lumea ştiinţifică se simţea neputincioasă şi nu putea decât să speculeze pe marginea bizarului fenomen. Doi cercetători ruşi avansează o nouă idee, diferită de cea a lui Kulik, conform căreia obiectul care a lovit Siberia nu ar fi fost un meteorit, ci o cometă alcătuită din gheaţă şi praf cosmic, fapt ce ar explica lipsa craterului şi a urmelor metalice din regiune. Explicaţia nu este însă în măsură să acopere şi celelalte evenimente ciudate care au urmat impactului, cum ar fi unda de şoc şi cutremurele puternice. Nici ipoteza meteoritului care ar fi explodat înainte de a lovi solul nu este în măsură să mulţumească oamenii de ştiinţă. Lipseau, pur şi simplu, dovezile materiale.
Expediţiile care au urmat în anii '50-'60 au scos la lumină sfere microscopice de sticlă ce conţineau mari cantităţi de nichel şi iridiu, fapt ce avea să conducă la ideea că originea lor ar fi una extraterestră. Ceea ce dusese la apariţia lor era însă un mister, iar teoriile tindeau să meargă mai degrabă către pseudo-ştiinţă. Prăbuşirea unui OZN, antimaterie sau găuri negre au fost doar câteva dintre ipotezele lansate în presa vremii.
Studiile asupra efectelor bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki au adâncit şi mai mult misterul Tunguska, atunci când Aleksandr Kazantzev, om de ştiinţă rus, descoperea similitudini între cele două evenimente: norii luminoşi, ploaia neagră şi pădurea de stâlpi de telegraf. Dar cum era posibil ca o explozie nucleară să aibă loc în 1908? Probele prelevate din solul şi vegetaţia din zona dovedeau fără putinţă de tăgadă că nu există nicio urmă de radiaţie. Chiar dacă adepţii teoriei atomice îşi susţineau opiniile şi prin misterioasa epidemie care lovise majoritatea persoanelor aflată la mai puţin de 100 de kilometri de explozie, şi care se manifesta prin apariţia unor răni purulente, medicii ruşi au pus totul pe seama variolei care afecta localnicii cu mult înainte de fenomenul Tunguska. Şi totuşi, în ciuda tuturor ipotezelor emise, un răspuns care să explice cu totul ce s-a petrecut în acea zi de 30 iunie 1908 nu a fost găsit. Majoritatea savanţilor ruşi înclină să creadă că a fost vorba de o cometă, oamenii de ştiinţă americani sunt de părere că vinovatul este un asteroid. Argumente există de ambele părţi, dar nici una dintre teorii nu poate fi general acceptată.
Dar fenomenul Tunguska avea să îşi adâncească şi mai mult misterele atunci când, în anul 1986, el avea să se repete după un tipar tras parcă la indigo...
Dalnegorsk - noul Tunguska
S-a întâmplat din nou pe 29 ianuarie 1986. În jurul orei 20:00, sute de martori din oraşul Dalnegorsk, oraş situat în Extremul Orient rus, în apropiere de graniţa cu China, au asistat la apariţia unui uriaş disc luminos, de culoare roşie, care acoperea circa jumătate din discul Lunii, şi care zbura silenţios deasupra munţilor, la o altitudine de maxim 700 - 800 de metri. Ajuns în apropiere de vârful 611, sau Înălţimea 611, aşa cum o numesc specialiştii, obiectul a început să cadă vertiginos, până a dispărut printre stânci. Căderea a fost însoţită, după spusele persoanelor care au asistat la bizarul fenomen, de un val uriaş de lumină şi, cu excepţia unui singur martor ocular, nimeni nu a auzit niciun zgomot. Totul a fost urmat de un incendiu de pădure care a durat aproximativ o oră, o oră şi jumătate. Locuitorii din Dalnegorsk au fost convinşi că au asistat la un experiment militar întreprins de soldaţii ruşi încartiruiţi la baza militară din apropierea oraşului. Rapoartele ulterioare au demontat, însă, această ipoteză, arătând că nici Rusia şi nicio altă ţară nu efectuase teste în acea seară de ianuarie.
La trei zile după producerea incidentului, o echipă de ufologi, condusă de Valeri Dvuzhilny, s-a deplasat la locul cu pricina, anunţând că a descoperit un peisaj de-a dreptul selenar. Solul părea că fusese supus unei temperaturi uriaşe pe o suprafaţă de 2x2 metri (3x3 după alte relatări), rocile erau înnegrite, iar rămăşiţele carbonizate ale unui copac erau vizibile în imediata apropiere. Şi mai bizar era faptul că rocile şi copacul carbonizat nu prezentau indicii că ar fi ajuns în acea stare în urma incendiului de pădure care a urmat bizarului eveniment.
Analizele la faţa locului au scos la iveală mai multe particule cristalizate şi bucăţi minuscule de metale topite, identice cu cele descoperite în situl de la Tunguska, precum şi importante cantităţi de zinc, bismut, siliciu, iridiu şi alte elemente chimice rare. Un alt element descoperit în cantitate mare a fost aurul, şi asta în condiţiile în care nu există mine de aur în apropiere de Dalnegorsk (la faţa locului, concentraţia de particule de aur era de 1.100 grame la tona metrică de minereu, iar depozitele de aur încep să se formeze atunci când concentraţia ajunge la 4 grame/tonă metrică de minereu). Trebuie spus şi faptul că solul părea puternic magnetizat şi nu există nicio urmă de radiaţie. Dar bizareriile abia acum începeau cu adevărat...
Atunci când au încercat să afle compoziţia chimică a particulelor cristalizate, oamenii de ştiinţă ruşi au observat că acestea nu se dizolvă în acizi sau în solvenţi organici şi sunt rezistente chiar şi în faţa unor temperaturi extrem de ridicate. Singura modalitate prin care puteau fi crestate era folosirea unui diamant. În ele, cercetătorii au identificat, printre altele, metale extrem de rare: lantan, samariu, scandiu (element care se găseşte numai în Peninsulă Scandinavă, de aici şi numele, şi care nu are o utilitate în niciun domeniu), precum şi sodiu şi plumb. Nedumeriţi, aceiaşi cercetători au încercat să încălzească metalele în vid, dar un mister şi mai mare a apărut în acel moment. La finalul experimentului, niciunul dintre metalele menţionate mai sus nu s-a mai regăsit în compoziţia particulelor recoltate de pe înălţimea 611. În schimb, în locul acestora au fost identificate urme de molibden, titan şi reniu, alte metale extrem de rare.
Convinse că a fost vorba de prăbuşirea unui aparat de zbor ultraperformant, trimis în misiune de spionaj de rivalii lor din SUA, autorităţile sovietice au cerut trimiterea tuturor celor 13 kilograme de mostre la Moscova, acolo de unde nu a mai venit, ulterior, niciun răspuns. Nimeni nu a mai vorbit despre acest caz până în anul 1995, atunci când o echipă de televiziune de la postul TV naţional din Rusia a încercat să afle mai multe detalii de la cei implicaţi direct. Concluzia lor a fost una dezarmantă: "Toate analizele indică acelaşi lucru: metalele nu au fost prelucrate de om şi nici vreo tehnologie cunoscută nouă nu a fost folosită în realizarea lor. Originea particulelor carbonizate de metal şi sferele cristalizare este cu totul alta decât cea umană".
Şi totuşi, fenomene stranii au fost înregistrate în jurul Înălţimii 611 până în anul 1989. Localnicii au asistat la apariţia mai multor discuri zburătoare, care păreau să planeze în jurul locului în care avusese loc impactul, pentru ca apoi să dispară cu viteze uluitoare. Nimeni nu a oferit o explicaţie oficială nici până în prezent.
Siberia, regiunea Krasnoiarsk, 30 iunie 1908, ora 7 şi 40 de minute. Un ciudat obiect tubular, înconjurat de o lumină orbitoare, îşi face apariţia pe cer. Numai câteva secunde mai târziu, acesta se prăbuşeşte cu un şuierat asurzitor în pădurea siberiană. Impactul a fost atât de puternic încât a produs cutremure de peste 5 grade pe scara Richter pe o rază de circa 1.000 de kilometri. Martorii oculari spun că explozia a fost însoţită de flăcări uriaşe, iar incendiile care au urmat au durat zile în şir. Unda de şoc a făcut înconjurul pământului şi fenomene misterioase au început să aibă loc la scurt timp după aceea. Întregul continent asiatic a fost udat de ploi negre nemaivăzute, iar cerul a fost acoperit de nori argintii care emiteau o lumină stranie. Nopţi luminoase au fost semnalate până în Europa fără ca cineva să poate explica incredibilul eveniment. S-a estimat că dacă impactul ar fi avut loc doar câteva ore mai târziu, oraşul Sankt Petersburg ar fi fost, pur şi simplu, ras de pe hartă.
În ciuda fenomenelor enigmatice care avuseseră loc, nimeni nu se încumetase să cerceteze locul cu pricina. Asta până în 1921, atunci când Leonid Kulik, un cercetător rus, a întreprins prima expediţie în regiunea Tunguska, în speranţa de a descoperi urmele craterului a ceea ce mai toţi oamenii de ştiinţă credeau că a fost un meteorit. Conform calculelor lui Kulik, impactul ar fi fost produs de unul dintre cele mai mari corpuri cereşti care a lovit vreodată pământul. El chiar încearcă să schiţeze presupusul obiect şi reuşeşte să convingă noul guvern sovietic să finanţeze o expediţie care să pornească în căutarea imensului bloc de fier de origine extraterestră.
Pretextând că descoperirea unei asemenea cantităţi de fier ar putea revigora economia naţională, cercetătorul primeşte fondurile pentru cea de-a doua expediţie, care va avea loc în 1927. Cu toate acestea, în loc să facă lumină în cazul Tunguska, călătoria avea să adâncească şi mai mult misterul. Spre marea surpriză a lui Kulik, niciun crater nu a fost descoperit. În schimb, pe o rază de peste 35 de kilometri, copacii carbonizaţi fuseseră culcaţi la pământ de explozia puternică ce avusese loc cu 19 ani înainte. Fapt şi mai curios, în locul în care se credea că avusese loc impactul, trunchiurile copacilor rămăseseră în picioare asemenea unor stâlpi de telegraf. Nici încercarea de a găsi fragmente meteorice nu s-a soldat cu vreun rezultat. Meteoritul, pur şi simplu, nu exista.
Lumea ştiinţifică se simţea neputincioasă şi nu putea decât să speculeze pe marginea bizarului fenomen. Doi cercetători ruşi avansează o nouă idee, diferită de cea a lui Kulik, conform căreia obiectul care a lovit Siberia nu ar fi fost un meteorit, ci o cometă alcătuită din gheaţă şi praf cosmic, fapt ce ar explica lipsa craterului şi a urmelor metalice din regiune. Explicaţia nu este însă în măsură să acopere şi celelalte evenimente ciudate care au urmat impactului, cum ar fi unda de şoc şi cutremurele puternice. Nici ipoteza meteoritului care ar fi explodat înainte de a lovi solul nu este în măsură să mulţumească oamenii de ştiinţă. Lipseau, pur şi simplu, dovezile materiale.
Expediţiile care au urmat în anii '50-'60 au scos la lumină sfere microscopice de sticlă ce conţineau mari cantităţi de nichel şi iridiu, fapt ce avea să conducă la ideea că originea lor ar fi una extraterestră. Ceea ce dusese la apariţia lor era însă un mister, iar teoriile tindeau să meargă mai degrabă către pseudo-ştiinţă. Prăbuşirea unui OZN, antimaterie sau găuri negre au fost doar câteva dintre ipotezele lansate în presa vremii.
Studiile asupra efectelor bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki au adâncit şi mai mult misterul Tunguska, atunci când Aleksandr Kazantzev, om de ştiinţă rus, descoperea similitudini între cele două evenimente: norii luminoşi, ploaia neagră şi pădurea de stâlpi de telegraf. Dar cum era posibil ca o explozie nucleară să aibă loc în 1908? Probele prelevate din solul şi vegetaţia din zona dovedeau fără putinţă de tăgadă că nu există nicio urmă de radiaţie. Chiar dacă adepţii teoriei atomice îşi susţineau opiniile şi prin misterioasa epidemie care lovise majoritatea persoanelor aflată la mai puţin de 100 de kilometri de explozie, şi care se manifesta prin apariţia unor răni purulente, medicii ruşi au pus totul pe seama variolei care afecta localnicii cu mult înainte de fenomenul Tunguska. Şi totuşi, în ciuda tuturor ipotezelor emise, un răspuns care să explice cu totul ce s-a petrecut în acea zi de 30 iunie 1908 nu a fost găsit. Majoritatea savanţilor ruşi înclină să creadă că a fost vorba de o cometă, oamenii de ştiinţă americani sunt de părere că vinovatul este un asteroid. Argumente există de ambele părţi, dar nici una dintre teorii nu poate fi general acceptată.
Dar fenomenul Tunguska avea să îşi adâncească şi mai mult misterele atunci când, în anul 1986, el avea să se repete după un tipar tras parcă la indigo...
Dalnegorsk - noul Tunguska
S-a întâmplat din nou pe 29 ianuarie 1986. În jurul orei 20:00, sute de martori din oraşul Dalnegorsk, oraş situat în Extremul Orient rus, în apropiere de graniţa cu China, au asistat la apariţia unui uriaş disc luminos, de culoare roşie, care acoperea circa jumătate din discul Lunii, şi care zbura silenţios deasupra munţilor, la o altitudine de maxim 700 - 800 de metri. Ajuns în apropiere de vârful 611, sau Înălţimea 611, aşa cum o numesc specialiştii, obiectul a început să cadă vertiginos, până a dispărut printre stânci. Căderea a fost însoţită, după spusele persoanelor care au asistat la bizarul fenomen, de un val uriaş de lumină şi, cu excepţia unui singur martor ocular, nimeni nu a auzit niciun zgomot. Totul a fost urmat de un incendiu de pădure care a durat aproximativ o oră, o oră şi jumătate. Locuitorii din Dalnegorsk au fost convinşi că au asistat la un experiment militar întreprins de soldaţii ruşi încartiruiţi la baza militară din apropierea oraşului. Rapoartele ulterioare au demontat, însă, această ipoteză, arătând că nici Rusia şi nicio altă ţară nu efectuase teste în acea seară de ianuarie.
La trei zile după producerea incidentului, o echipă de ufologi, condusă de Valeri Dvuzhilny, s-a deplasat la locul cu pricina, anunţând că a descoperit un peisaj de-a dreptul selenar. Solul părea că fusese supus unei temperaturi uriaşe pe o suprafaţă de 2x2 metri (3x3 după alte relatări), rocile erau înnegrite, iar rămăşiţele carbonizate ale unui copac erau vizibile în imediata apropiere. Şi mai bizar era faptul că rocile şi copacul carbonizat nu prezentau indicii că ar fi ajuns în acea stare în urma incendiului de pădure care a urmat bizarului eveniment.
Analizele la faţa locului au scos la iveală mai multe particule cristalizate şi bucăţi minuscule de metale topite, identice cu cele descoperite în situl de la Tunguska, precum şi importante cantităţi de zinc, bismut, siliciu, iridiu şi alte elemente chimice rare. Un alt element descoperit în cantitate mare a fost aurul, şi asta în condiţiile în care nu există mine de aur în apropiere de Dalnegorsk (la faţa locului, concentraţia de particule de aur era de 1.100 grame la tona metrică de minereu, iar depozitele de aur încep să se formeze atunci când concentraţia ajunge la 4 grame/tonă metrică de minereu). Trebuie spus şi faptul că solul părea puternic magnetizat şi nu există nicio urmă de radiaţie. Dar bizareriile abia acum începeau cu adevărat...
Atunci când au încercat să afle compoziţia chimică a particulelor cristalizate, oamenii de ştiinţă ruşi au observat că acestea nu se dizolvă în acizi sau în solvenţi organici şi sunt rezistente chiar şi în faţa unor temperaturi extrem de ridicate. Singura modalitate prin care puteau fi crestate era folosirea unui diamant. În ele, cercetătorii au identificat, printre altele, metale extrem de rare: lantan, samariu, scandiu (element care se găseşte numai în Peninsulă Scandinavă, de aici şi numele, şi care nu are o utilitate în niciun domeniu), precum şi sodiu şi plumb. Nedumeriţi, aceiaşi cercetători au încercat să încălzească metalele în vid, dar un mister şi mai mare a apărut în acel moment. La finalul experimentului, niciunul dintre metalele menţionate mai sus nu s-a mai regăsit în compoziţia particulelor recoltate de pe înălţimea 611. În schimb, în locul acestora au fost identificate urme de molibden, titan şi reniu, alte metale extrem de rare.
Convinse că a fost vorba de prăbuşirea unui aparat de zbor ultraperformant, trimis în misiune de spionaj de rivalii lor din SUA, autorităţile sovietice au cerut trimiterea tuturor celor 13 kilograme de mostre la Moscova, acolo de unde nu a mai venit, ulterior, niciun răspuns. Nimeni nu a mai vorbit despre acest caz până în anul 1995, atunci când o echipă de televiziune de la postul TV naţional din Rusia a încercat să afle mai multe detalii de la cei implicaţi direct. Concluzia lor a fost una dezarmantă: "Toate analizele indică acelaşi lucru: metalele nu au fost prelucrate de om şi nici vreo tehnologie cunoscută nouă nu a fost folosită în realizarea lor. Originea particulelor carbonizate de metal şi sferele cristalizare este cu totul alta decât cea umană".
Şi totuşi, fenomene stranii au fost înregistrate în jurul Înălţimii 611 până în anul 1989. Localnicii au asistat la apariţia mai multor discuri zburătoare, care păreau să planeze în jurul locului în care avusese loc impactul, pentru ca apoi să dispară cu viteze uluitoare. Nimeni nu a oferit o explicaţie oficială nici până în prezent.
