Cei ce străbat adâncurile
Trecută pe nedrept în uitare de fenomene mult mai cunoscute din domeniu, precum Area 51, episodul Voronej sau întâlnirile de gradul 1- 4, cazuistica Obiectelor Subacvatice Scufundate (OSN, în limbaj specific) ridică o serie de noi întrebări, sensibil diferite de cele care însoţesc clasica (deja...) tematică a OZN-urilor. Conform reputatului specialist în fenomenul OZN, dr. Timothy Good, obiectele stranii care se deplasează prin apele Terrei aduc în discuţie una dintre cele mai tulburătoare teorii referitoare la vizitatorii din alte lumi. Oameni fiind, specie autoproclamată drept cea mai inteligentă şi puternică de pe Pământ, ne vine greu să acceptăm posibilitatea de a fi vizitaţi la un moment dat de fiinţe cu mult superioare provenind de pe alte planete. Ce putem face în faţa creaturilor din alte lumi care se deplasează prin apă la fel de uşor precum confraţii lor săgetează cerurile în nave zburătoare? Ce caută ei pe Terra? Ce vor de la noi? De ce se deplasează prin lacuri şi oceane? Cumva imensele întinderi de apă au proprietăţi misterioase care le permit să fie adevărate porţi de trecere interdimensionale? Încă nu ştim.
Cunoştinţele oamenilor despre acest captivant subcapitol se rezumă (încă) la simple presupuneri, alături de o revizuire a celor mai importante cazuri înregistrate în dosarul tot mai voluminos al fenomenologiei OZN. Aflăm astfel, nu fără surprindere, că relatările referitoare la OSN-uri sunt vechi de sute de ani, la fel ca în cazul mult mai celebrelor OZN-uri. Se pare că oamenii au menţionat în scrierile şi cronicile lor obiecte metalice, cel mai adesea luminoase sau prevăzute cu dispozitive similare farurilor, care tăiau în mare viteză apele oceanelor. Deseori se scufundau în adâncuri, dispărând fără urmă din faţa ochilor uimiţi ai navigatorilor, alteori ţâşneau brusc din ape pentru a zbura spre ceruri. Reciproca era uneori valabilă, unii martori oculari din secolele trecute relatând în documente păstrate şi astăzi despre aparate de tip OZN care se scufundau subit, preferând parcă transportul submarin care-i ferea de ochii măriţi de spaimă şi uimire ai oamenilor. Conform unor relatări, OSN-urile care amerizau pe gheţarii de la poli, topeau gheaţa când se deplasau la suprafaţă, lăsând în urma lor adevărate canale libere în calotele glaciare. Reuşeau astfel de performanţe datorită căldurii emanate de motoare sau cu ajutorul stratului de aer incandescent rezultat în urma frecării, cum afirmă echipajele unor nave sovietice care survolau Arctica şi Antarctica?
În schimb, echipajele unor nave de pescuit care au fost martore OSN-urilor din apele unde pescuiau cu năvoade industriale, declarau că straniile obiecte sunt responsabile de dispariţia peştilor din zonă, specialiştii epuizând variantele unei astfel de situaţii în care vizitatorii din alte lumi „răpeau” peştii, creaturile mării se speriau fugind înot din calea apariţiei subacvatice sau peştii şi alte animale părăseau apele poluate în urma trecerii obiectului. Unii dintre visătorii la întâlniri emoţionante cu extratereştrii merg până acolo încât au declarat că vizitatorii de pe alte planete (automat mai evoluaţi spiritual, mai blânzi şi mămoşi decât barbarii de pământeni...) au musai înclinaţii ecologiste, avertizând bancurile de peşti să nu se apropie de hulpavele nave de pescuit ale speciei Homo sapiens sapiens...
Câteva dosare subacvatice...
Probabil cel mai credibil incident OSN a fost cel desfăşurat la data de 4 septembrie 1971, atunci când patru membri ai Institutului Naţional Geografic din Costa Rica survolau dintr-un avion bimotor lacul Cote din apropierea vulcanului Arenal. Echipa de cercetători dorea să cartografieze şi să fotografieze întreaga zonă care, la acea dată, era încă neexplorată. În acest scop, expediţia beneficia de o cameră foto specială ataşată în partea inferioară a avionului. Camera era de format mare şi se declanşa automat la fiecare 20 secunde pentru a face o nouă fotografie lacului şi împrejurimilor. La sfârşitul misiunii de cercetare, când specialiştii au developat filmul foto, aceştia au remarcat o bizară prezenţă, care la prima vedere părea a fi un disc metalic cu diametrul de 36 metri, surprinsă în momentul în care tocmai intră în apele adânci ale lacului. Obiectul ale cărui detalii au fost fidel surprinse de camera foto nu a mai apărut pe niciun alt instantaneu al filmului. Studiile ulterioare efectuate la sediul central al companiei Kodak din Statele Unite au demonstrat, fără tăgadă, că nu este vorba de niciun viciu de refracţie, aberaţie cromatică sau alt defect de fotografiere, specialiştii declarând fotografia pur şi simplu autentică... Lacul Cote este unul foarte adânc, existând multe relatări ale localnicilor care au văzut frecvent obiecte zburătoare care intrau sau ieşeau cu mare viteză din apele sale. În ziua imediat următoare incidentului în care au fost implicaţi cei 4 membri Naţional Geographic, la ora 9 dimineaţa, doi pescari aflaţi într-o barcă pe lac au auzit un zgomot metalic în apropiere. Când au întors capetele în direcţia sunetului, au văzut un obiect metalic de forma unui submarin, echipat cu 3 turele. La scurt timp, fără zgomot, uriaşul aparat a ieşit din apă şi s-a îndreptat în zbor spre munţii din nordul lacului.
În noaptea de 6 noiembrie 1973 a avut loc o altă întâlnire cu un OSN, de data aceasta în apropierea coastei de est a Statelor Unite. Pescarii din Pascagoula, Mississippi au fost martori direcţi, la fel şi Paza de Coastă. În total, 9 martori au văzut un obiect metalic de formă circular-eliptică, lung de circa 6 metri şi având o lumină aurie la vârf. Obiectul se deplasa fără zgomot deasupra apei, la o înălţime cuprinsă între 1-2 metri. De îndată ce oamenii l-au reperat şi au început să strige şi să se agite, obiectul s-a scufundat în ape, vrând parcă să se ascundă de oameni. Paza de Coastă a făcut un raport detaliat şi a contactat cea mai apropiată bază a U.S. Navy din zonă. Spre surprinderea tuturor, radarele Marinei Americane au identificat în aceeaşi zonă un obiect metalic de 6 metri lungime.
Există, însă, un loc pe Terra care poate fi denumit cu uşurinţă capitala fenomenelor OSN, în nicio altă zonă din lume neexistând un loc în care frecventa straniilor obiecte din adâncuri să fie atât de mare. Este vorba de Puerto Rico, o insulă tropicală din Marea Caraibelor. Puerto Rico este situată în colţul celebrului Triunghi al Bermudelor, loc renumit pentru numărul de dispariţii inexplicabile de bărci, vapoare, avioane şi elicoptere. Un mare număr de incidente OSN a fost raportat în preajma munţilor şi junglelor El Yunque. Aici, fenomenul OZN-urilor cu proprietăţi de OSN a devenit atât de banal încât localnicii s-au obişnuit cu ele considerându-le incidente cotidiene. La fel şi puşcaşii marini americani care sunt detaşaţi pentru misiuni în zonă.
„Foarte mulţi oameni au văzut OZN-uri zburând razant cu apă. Odată am văzut unul frumos colorat. La început, am crezut că este o barcă, părea negru dedesubt, iar în partea superioară avea multe lumini roşii şi albastre. Am îndreptat barca cu motor în direcţia sa dorind să-l observ mai de aproape. Imediat ce m-a observat, s-a scufundat, dispărând în mare”, declara Jose Orlando Golis, oficial al guvernului portorican care este detaşat în El Yunque.
Felix Rivera este un scafandru profesionist care deţine propria companie de scufundări de agrement sau industriale din apropierea American Naval Air Station, una din bazele americane de pe insulă. Felix a confirmat că mulţi dintre martorii OSN sunt soldaţi şi personal militar american de la bază. „Navy Seals, trupele de elită ale Marinei Americane, se antrenează des aici, mulţi dintre ei mi-au declarat despre întâlnirile cu astfel de obiecte ciudate. Unii declara că, deseori, aparatele misterioase se apropie de bărcile lor de antrenament. Însă când americanii se apropie prea mult de ele sau trag în direcţia lor, obiectele se scufundă şi dispar cu o viteză imposibilă pentru orice maşinărie făcută de mâna omului", adăugă acesta.
La nord de Puerto Rico se află o zonă denumită Strâmtoarea San Juan, loc temut şi astăzi de autorităţile americane care sunt de-a dreptul alarmate de numărul mare de avioane militare şi particulare care au dispărut şi continuă să dispară cu regularitate în acest loc. Un loc care ar merita, pe bună dreptate, faima creată în jurul Triunghiului Bermudelor. Şi mai interesant este ce se întâmplă în adâncurile din preajma Strâmtorii San Juan, unde cercetătorii au descoperit o falie submarină adâncă de peste 9.000 metri. Aici este, de fapt, cel mai adânc punct din Oceanul Atlantic, presiunea submarină fiind atât de mare încât viaţa este, în mod normal, imposibilă, iar orice submarin construit de om ar fi zdrobit de presiunea imensă a apei. Rapoartele marinei militare şi ale aviaţiei americane relatează despre o navă metalică de formă circulară care apare deseori deasupra apei, staţionând pe perioade nedeterminată de timp înainte de a se scufunda fără urmă în abisul albastru al Atlanticului.
Ce ascunde Marina Rusă?
Rusia (incluzând aici şi fostul spaţiu sovietic) ascunde o paletă de fenomene OSN foarte documentată şi studiată de o serie de specialişti de prestigiu. Recent, conducătorii Centrului Rus de studiere al Fenomenului OZN au acceptat să dea publicităţii doar o mică parte din informaţiile considerate de Kremlin drept „capabile de a stârni panică în rândul populaţiei”. Dosarele „sigure” au fost înmânate cercetătorilor Paul Stonehill şi Philip Mantle, cei doi cercetători anunţând că pe baza datelor vor scrie o carte care va trata toată cazuistica OSN din istoria Rusiei. Unul dintre cele mai spectaculoase cazuri este cel în care o navă de război sovietică a reperat, prin intermediul aparaturii de detecţie submarină, un obiect necunoscut care se deplasa prin apa Oceanului Pacific.
Comandanţii navei au crezut că au descoperit un submarin american aflat în misiune de spionaj. Obiectul straniu staţiona la mare adâncime, ofiţerii ruşi lansându-i apeluri radio în care îl somau să se predea. Şocul tuturor a venit în momentul în care obiectul s-a hotărât să părăsească vecinătatea navei sovietice. A dispărut uluitor de repede, radarele calculând că nava-submarin se deplasa cu o viteză de circa 450 km/oră la o adâncime de 5.000 metri ...în condiţiile în care viteză maximă de deplasare a celui mai performant submarin construit cu tehnologiile actuale nu depăşeşte 65 km/oră la o adâncime maximă de 50 metri...
Primul caz de OSN-uri studiat de sovietici se referă la incidentul Odessa, când mai mulţi ofiţeri şi militari din cadrul Bazei Navale de la Sevastopol au observat şi identificat un OSN care a ieşit din apele Mării Negre în luna august a anului 1950, în imediata apropierea a unui crucişător militar sovietic. De atunci, conform datelor remise recent de autorităţile ruse, s-au contorizat peste 300 de cazuri OSN, ceea ce ne face pe bună dreptate să ne întrebăm - ce informaţii sunt ascunse în bazele de date ale Marinei Ruse?
Trecută pe nedrept în uitare de fenomene mult mai cunoscute din domeniu, precum Area 51, episodul Voronej sau întâlnirile de gradul 1- 4, cazuistica Obiectelor Subacvatice Scufundate (OSN, în limbaj specific) ridică o serie de noi întrebări, sensibil diferite de cele care însoţesc clasica (deja...) tematică a OZN-urilor. Conform reputatului specialist în fenomenul OZN, dr. Timothy Good, obiectele stranii care se deplasează prin apele Terrei aduc în discuţie una dintre cele mai tulburătoare teorii referitoare la vizitatorii din alte lumi. Oameni fiind, specie autoproclamată drept cea mai inteligentă şi puternică de pe Pământ, ne vine greu să acceptăm posibilitatea de a fi vizitaţi la un moment dat de fiinţe cu mult superioare provenind de pe alte planete. Ce putem face în faţa creaturilor din alte lumi care se deplasează prin apă la fel de uşor precum confraţii lor săgetează cerurile în nave zburătoare? Ce caută ei pe Terra? Ce vor de la noi? De ce se deplasează prin lacuri şi oceane? Cumva imensele întinderi de apă au proprietăţi misterioase care le permit să fie adevărate porţi de trecere interdimensionale? Încă nu ştim.
Cunoştinţele oamenilor despre acest captivant subcapitol se rezumă (încă) la simple presupuneri, alături de o revizuire a celor mai importante cazuri înregistrate în dosarul tot mai voluminos al fenomenologiei OZN. Aflăm astfel, nu fără surprindere, că relatările referitoare la OSN-uri sunt vechi de sute de ani, la fel ca în cazul mult mai celebrelor OZN-uri. Se pare că oamenii au menţionat în scrierile şi cronicile lor obiecte metalice, cel mai adesea luminoase sau prevăzute cu dispozitive similare farurilor, care tăiau în mare viteză apele oceanelor. Deseori se scufundau în adâncuri, dispărând fără urmă din faţa ochilor uimiţi ai navigatorilor, alteori ţâşneau brusc din ape pentru a zbura spre ceruri. Reciproca era uneori valabilă, unii martori oculari din secolele trecute relatând în documente păstrate şi astăzi despre aparate de tip OZN care se scufundau subit, preferând parcă transportul submarin care-i ferea de ochii măriţi de spaimă şi uimire ai oamenilor. Conform unor relatări, OSN-urile care amerizau pe gheţarii de la poli, topeau gheaţa când se deplasau la suprafaţă, lăsând în urma lor adevărate canale libere în calotele glaciare. Reuşeau astfel de performanţe datorită căldurii emanate de motoare sau cu ajutorul stratului de aer incandescent rezultat în urma frecării, cum afirmă echipajele unor nave sovietice care survolau Arctica şi Antarctica?
În schimb, echipajele unor nave de pescuit care au fost martore OSN-urilor din apele unde pescuiau cu năvoade industriale, declarau că straniile obiecte sunt responsabile de dispariţia peştilor din zonă, specialiştii epuizând variantele unei astfel de situaţii în care vizitatorii din alte lumi „răpeau” peştii, creaturile mării se speriau fugind înot din calea apariţiei subacvatice sau peştii şi alte animale părăseau apele poluate în urma trecerii obiectului. Unii dintre visătorii la întâlniri emoţionante cu extratereştrii merg până acolo încât au declarat că vizitatorii de pe alte planete (automat mai evoluaţi spiritual, mai blânzi şi mămoşi decât barbarii de pământeni...) au musai înclinaţii ecologiste, avertizând bancurile de peşti să nu se apropie de hulpavele nave de pescuit ale speciei Homo sapiens sapiens...
Câteva dosare subacvatice...
Probabil cel mai credibil incident OSN a fost cel desfăşurat la data de 4 septembrie 1971, atunci când patru membri ai Institutului Naţional Geografic din Costa Rica survolau dintr-un avion bimotor lacul Cote din apropierea vulcanului Arenal. Echipa de cercetători dorea să cartografieze şi să fotografieze întreaga zonă care, la acea dată, era încă neexplorată. În acest scop, expediţia beneficia de o cameră foto specială ataşată în partea inferioară a avionului. Camera era de format mare şi se declanşa automat la fiecare 20 secunde pentru a face o nouă fotografie lacului şi împrejurimilor. La sfârşitul misiunii de cercetare, când specialiştii au developat filmul foto, aceştia au remarcat o bizară prezenţă, care la prima vedere părea a fi un disc metalic cu diametrul de 36 metri, surprinsă în momentul în care tocmai intră în apele adânci ale lacului. Obiectul ale cărui detalii au fost fidel surprinse de camera foto nu a mai apărut pe niciun alt instantaneu al filmului. Studiile ulterioare efectuate la sediul central al companiei Kodak din Statele Unite au demonstrat, fără tăgadă, că nu este vorba de niciun viciu de refracţie, aberaţie cromatică sau alt defect de fotografiere, specialiştii declarând fotografia pur şi simplu autentică... Lacul Cote este unul foarte adânc, existând multe relatări ale localnicilor care au văzut frecvent obiecte zburătoare care intrau sau ieşeau cu mare viteză din apele sale. În ziua imediat următoare incidentului în care au fost implicaţi cei 4 membri Naţional Geographic, la ora 9 dimineaţa, doi pescari aflaţi într-o barcă pe lac au auzit un zgomot metalic în apropiere. Când au întors capetele în direcţia sunetului, au văzut un obiect metalic de forma unui submarin, echipat cu 3 turele. La scurt timp, fără zgomot, uriaşul aparat a ieşit din apă şi s-a îndreptat în zbor spre munţii din nordul lacului.
În noaptea de 6 noiembrie 1973 a avut loc o altă întâlnire cu un OSN, de data aceasta în apropierea coastei de est a Statelor Unite. Pescarii din Pascagoula, Mississippi au fost martori direcţi, la fel şi Paza de Coastă. În total, 9 martori au văzut un obiect metalic de formă circular-eliptică, lung de circa 6 metri şi având o lumină aurie la vârf. Obiectul se deplasa fără zgomot deasupra apei, la o înălţime cuprinsă între 1-2 metri. De îndată ce oamenii l-au reperat şi au început să strige şi să se agite, obiectul s-a scufundat în ape, vrând parcă să se ascundă de oameni. Paza de Coastă a făcut un raport detaliat şi a contactat cea mai apropiată bază a U.S. Navy din zonă. Spre surprinderea tuturor, radarele Marinei Americane au identificat în aceeaşi zonă un obiect metalic de 6 metri lungime.
Există, însă, un loc pe Terra care poate fi denumit cu uşurinţă capitala fenomenelor OSN, în nicio altă zonă din lume neexistând un loc în care frecventa straniilor obiecte din adâncuri să fie atât de mare. Este vorba de Puerto Rico, o insulă tropicală din Marea Caraibelor. Puerto Rico este situată în colţul celebrului Triunghi al Bermudelor, loc renumit pentru numărul de dispariţii inexplicabile de bărci, vapoare, avioane şi elicoptere. Un mare număr de incidente OSN a fost raportat în preajma munţilor şi junglelor El Yunque. Aici, fenomenul OZN-urilor cu proprietăţi de OSN a devenit atât de banal încât localnicii s-au obişnuit cu ele considerându-le incidente cotidiene. La fel şi puşcaşii marini americani care sunt detaşaţi pentru misiuni în zonă.
„Foarte mulţi oameni au văzut OZN-uri zburând razant cu apă. Odată am văzut unul frumos colorat. La început, am crezut că este o barcă, părea negru dedesubt, iar în partea superioară avea multe lumini roşii şi albastre. Am îndreptat barca cu motor în direcţia sa dorind să-l observ mai de aproape. Imediat ce m-a observat, s-a scufundat, dispărând în mare”, declara Jose Orlando Golis, oficial al guvernului portorican care este detaşat în El Yunque.
Felix Rivera este un scafandru profesionist care deţine propria companie de scufundări de agrement sau industriale din apropierea American Naval Air Station, una din bazele americane de pe insulă. Felix a confirmat că mulţi dintre martorii OSN sunt soldaţi şi personal militar american de la bază. „Navy Seals, trupele de elită ale Marinei Americane, se antrenează des aici, mulţi dintre ei mi-au declarat despre întâlnirile cu astfel de obiecte ciudate. Unii declara că, deseori, aparatele misterioase se apropie de bărcile lor de antrenament. Însă când americanii se apropie prea mult de ele sau trag în direcţia lor, obiectele se scufundă şi dispar cu o viteză imposibilă pentru orice maşinărie făcută de mâna omului", adăugă acesta.
La nord de Puerto Rico se află o zonă denumită Strâmtoarea San Juan, loc temut şi astăzi de autorităţile americane care sunt de-a dreptul alarmate de numărul mare de avioane militare şi particulare care au dispărut şi continuă să dispară cu regularitate în acest loc. Un loc care ar merita, pe bună dreptate, faima creată în jurul Triunghiului Bermudelor. Şi mai interesant este ce se întâmplă în adâncurile din preajma Strâmtorii San Juan, unde cercetătorii au descoperit o falie submarină adâncă de peste 9.000 metri. Aici este, de fapt, cel mai adânc punct din Oceanul Atlantic, presiunea submarină fiind atât de mare încât viaţa este, în mod normal, imposibilă, iar orice submarin construit de om ar fi zdrobit de presiunea imensă a apei. Rapoartele marinei militare şi ale aviaţiei americane relatează despre o navă metalică de formă circulară care apare deseori deasupra apei, staţionând pe perioade nedeterminată de timp înainte de a se scufunda fără urmă în abisul albastru al Atlanticului.
Ce ascunde Marina Rusă?
Rusia (incluzând aici şi fostul spaţiu sovietic) ascunde o paletă de fenomene OSN foarte documentată şi studiată de o serie de specialişti de prestigiu. Recent, conducătorii Centrului Rus de studiere al Fenomenului OZN au acceptat să dea publicităţii doar o mică parte din informaţiile considerate de Kremlin drept „capabile de a stârni panică în rândul populaţiei”. Dosarele „sigure” au fost înmânate cercetătorilor Paul Stonehill şi Philip Mantle, cei doi cercetători anunţând că pe baza datelor vor scrie o carte care va trata toată cazuistica OSN din istoria Rusiei. Unul dintre cele mai spectaculoase cazuri este cel în care o navă de război sovietică a reperat, prin intermediul aparaturii de detecţie submarină, un obiect necunoscut care se deplasa prin apa Oceanului Pacific.
Comandanţii navei au crezut că au descoperit un submarin american aflat în misiune de spionaj. Obiectul straniu staţiona la mare adâncime, ofiţerii ruşi lansându-i apeluri radio în care îl somau să se predea. Şocul tuturor a venit în momentul în care obiectul s-a hotărât să părăsească vecinătatea navei sovietice. A dispărut uluitor de repede, radarele calculând că nava-submarin se deplasa cu o viteză de circa 450 km/oră la o adâncime de 5.000 metri ...în condiţiile în care viteză maximă de deplasare a celui mai performant submarin construit cu tehnologiile actuale nu depăşeşte 65 km/oră la o adâncime maximă de 50 metri...
Primul caz de OSN-uri studiat de sovietici se referă la incidentul Odessa, când mai mulţi ofiţeri şi militari din cadrul Bazei Navale de la Sevastopol au observat şi identificat un OSN care a ieşit din apele Mării Negre în luna august a anului 1950, în imediata apropierea a unui crucişător militar sovietic. De atunci, conform datelor remise recent de autorităţile ruse, s-au contorizat peste 300 de cazuri OSN, ceea ce ne face pe bună dreptate să ne întrebăm - ce informaţii sunt ascunse în bazele de date ale Marinei Ruse?
