Într-o anumită perioadă, mustaţa a fost emblema ofiţerilor mândri, dar iată că în ultimii ani popularitatea ei şi a accesoriilor pentru dichisire a podoabei faciale a început să crească din nou. Bărboşii şi mustăcioşii sunt din nou o prezenţă cotidiană, vedetele de la Hollywood se întrec în stiluri care mai de care mai masculine. Puţini ştiu poate că, în epoca victoriană, în Anglia exista chiar un model de ceaşcă…pentru mustaţă, concepută special pentru a evita neplăcerile.
Ceşcuţa avea un design aparte, fiind prevăzută cu o margine interioară care împiedica udarea mustaţei în momentul în care sorbeai din ea. Chiar dacă acum pare ceva inedit, demn mai degrabă de un cadou trăznit, pe vremea aceea era un obiect nelipsit în înalta societate engleză.
Portretele din epoca victoriană înfăţişează adesea bărbaţi care poartă o mustaţă impresionantă, foarte la modă pe atunci. Mai mult decât atât, între anii 1860 – 1916, mustaţa era obligatorie în rândul ofiţerilor britanici, fiind considerată un semn de autoritate. Mulţi dintre ei aveau nevoie de o rutină zilnică de îngrijire, folosind ceară pentru a o aranja sau chiar vopsea, pentru a o pune mai mult în evidenţă.
Tot acest “styling” trebuia protejat cumva în momentul în care mâncau sau beau şi aşa a apărut ideea unei ceşti…pentru mustaţă. Harvey Adams este ceramistul englez căruia îi este atribuit acest merit. Succesul ceşcuţei a fost fulminant şi piaţa a început să abunde de astfel de produse. Nu au fost produse însă ceşti pentru stângaci, aşa că aceştia aveau un căpăcel separat, inspirat de modelul ceştii lui Adams, pe care îl potriveau pe marginea vasului din care trebuiau să soarbă.
Inventarea aparatului de ras la începutul secolului 20 a adus multe schimbări în moda masculină şi, treptat, mustaţa nu a mai fost un accesoriu prea popular. Vânzările de ceşcuţe speciale au scăzut şi ele, iar până în 1930, obiectul a dispărut complet de pe piaţă.
