De la ştiri fabricate despre iminenta punere sub acuzare a lui Hillary Clinton, contracandidata democrată în alegeri a republicanului Donald Trump, până la zvonurile despre un lucrător poştal din Ohio care ar fi distrus buletine de vot pentru a-l ajuta pe Trump să câştige alegerile, astfel de poveşti, care mai de care mai colorate, mai senzaţionale sau de-a dreptul incredibile, s-au propagat cu rapiditate în social media, un mediu a cărui permeabilitate şi răspândire globală contribuie enorm şi în egală măsură atât la informarea, cât şi la dezinformarea oamenilor. În unele cazuri, astfel de ştiri false au stârnit reacţii violente, aşa cum a fost cazul unui bărbat care a deschis focul cu o armă automată într-un restaurant din Washington, susţinând că investighează informaţia (mincinoasă) conform căreia unul dintre consilierii lui Hillary Clinton, John Podesta, ar fi condus o reţea de abuzare a copiilor în respectivul local.
Iată însă câteva dintre cele mai inedite "fake news" din istorie şi efectele pe care le-au provocat.
Starea de sănătate a regelui se înrăutăţeşte
La mijlocul secolului XVIII, la apogeul rebeliunii iacobite din Marea Britanie, au început să circule informaţii false cu privire la o boală gravă de care ar fi suferit regele George al II-lea, în cadrul unei încercări de a destabiliza Coroana. Aceste ştiri false au fost preluate de mai multe publicaţii, ceea ce le-a conferit credibilitate. Răspunzând plângerilor în faţa acestei practici, procurorul general Dudley Ryder scria într-o scrisoare:
"Cum publicarea unor astfel de ştiri false despre Majestatea sa are tendinţa de a nelinişti minţile supuşilor săi, rănesc încrederea publică şi diminuează respectul şi ascultarea pe care i-o datorează (...), consider că această faptă reprezintă o infracţiune de Drept Comun (...) Frecvenţa unor astfel de publicări este dovada unui complot. Însă cum fiecare astfel de ştire falsă poate apărea din greşeală, este foarte greu să spunem cât de mult trebuie repetată în ziare pentru a deveni o infracţiune.. nu cunosc nicio metodă de a combate (eficient) această practică", încheia el resemnat.
Vestea despre pacea cu Franţa a dus la creşteri pe bursa de la Londra
În mai 1803, pe când Regatul Unit se pregătea să pună capăt Tratatului de la Amiens şi să declare război Franţei, Sir Charles Price, Lordul-primar al Londrei, a primit printr-un curier o scrisoare foarte "specială". Aparent scrisă de lordul Hawkesbury şi pecetluită cu sigiliul acestuia, scrisoarea susţinea că disputa cu Franţa a fost încheiată pe cale amiabilă. Primarul a dus scrisoarea la Bursă pentru a împărtăşi tuturor vestea cea bună. Acţiunile pe bursă au crescut imediat cu 5%. Ulterior au început să apară suspiciuni cu privire la autenticitatea scrisorii şi a fost deschisă o anchetă. Până în seara aceleiaşi zile s-a aflat că a fost vorba de un fals, dar efectul asupra Bursei a fost produs, iar cine a avut de câştigat, a câştigat. Toate încercările ulterioare de a-l descoperi pe autorul farsei au eşuat.
Viaţă pe Lună
La 21 august 1835, The New York Sun a publicat o serie de articole despre descoperirea vieţii pe Lună. Informaţiile cuprinse în ştiri au fost în mod fals atribuite celebrului astronom Sir John Herschel. În articole se preciza că Sir Herschel a observat dovezile existenţei vieţii pe Lună cu ajutorul unui nou tip de telescop cu "hidro-oxigen". Ştirile au prezentat cu lux de amănunte tot felul de forme bizare de viaţă, rezultând o imagine fantastică a unui complex habitat "lunatic". Astfel, în presa vremii au fost descrise nu mai puţin de nouă specii de mamifere şi cinci de ovipare. Printre mamiferele lunatice se numărau reni pitici, elani, urşi cu coarne şi castorul biped - care era prezentat drept identic cu cel terestru, însă fără coadă şi cu mersul pe două picioare. Aceste animale îşi purtau puii pe braţe, la fel ca oamenii şi se deplasau cu uşurinţă, parcă alunecând pe solul lunar.
După ce şi-a atins obiectivul de a atrage numeroşi clienţi, The New York Sun a retractat în septembrie ştirile despre animalele de pe Lună, recunoscând că a fost doar o cacealma.
Tâlhărie pe Căile Ferate Franceze
Madame Marquet, soţia unui farmacist algerian, a susţinut în decembrie 1890 că a fost tâlhărită în timp ce călătorea în compartimentul rezervat doamnelor dintr-un tren francez. Presupusa victimă a plecat de la Monte Carlo şi când a ajuns în gara din Toulon le-a declarat autorităţilor că în timpul călătoriei, pe când aţipise, un hoţ i-a furat 7.000 de franci. De la început au existat suspiciuni cu privire la aceste informaţii pentru că madame Marquet nu a putut oferi nicio informaţie despre tâlhar. Coincidenţa apariţiei unei plângeri similare câteva zile mai târziu i-a oferit însă credibilitate. Un italian a atacat şi tâlhărit un pasager între Lyon şi Grenoble sub ameninţarea unui cuţit. Apoi, atacatorul a sărit din tren dar a fost prins după ce victima a tras semnalul de alarmă şi a oprit trenul. S-a crezut că acelaşi tâlhar i-a furat banii doamnei Marquet după ce ar fi hipnotizat-o şi ar fi drogat-o cu cloroform.
Poliţia avea în continuare suspiciuni iar cercetările ulterioare au demonstrat că madame Marquet a călătorit la Monte Carlo pentru a primi o datorie, dar după ce a luat banii nu a putut rezista să nu-i joace la ruletă şi i-a pierdut pe toţi. Temându-se de furia soţului ei, madame Marquet s-a gândit să inventeze povestea jafului. În cele din urmă, sub presiunea oamenilor legii, femeia a recunoscut şi a fost judecată sub acuzaţia de împrăştiere a unor informaţii false.
Jack the Ripper
În 1888 au început să fie publicate, pe larg, detalii despre o serie de crime oribile produse în districtul Whitechapel din East London. În total au fost descrise 11 crime, victimele fiind în marea majoritate prostituate. Mulţi au încercat să profite de interesul crescut pentru subiect, răspândind informaţii false. Doi tineri băuţi, care împărţeau ziare, au fost chiar arestaţi sub acuzaţia de împrăştiere a unor informaţii false. Cei doi vindeau ziarele în zona Wright's Lane din Kensington strigând că Jack the Ripper a fost arestat. Cei doi, William Macdonald şi George Write, au fost judecaţi şi ulterior achitaţi.
James Kendrick, un alt vânzător de ziare, a fost de asemenea pus sub acuzare pentru că striga informaţii false despre subiect. După ce vânzările de ziare au mers câteva zile mai slab, el a încercat să atragă clienţii cu informaţia falsă cu privire la descoperirea unei noi victime la Charing Cross. Ulterior el susţinea că alte patru femei tinere au fost găsite ucise la Charing Cross. Unul dintre clienţi, care nu a găsit în ziar nimic despre subiectele cu care vânzătorul îşi făcea reclamă, l-a reclamat la poliţie. Vânzătorul de ziare a fost condamnat la 14 zile de muncă silnică într-o temniţă londoneză.
Mark Twain: Informaţia despre moartea mea a fost o exagerare
În iunie 1897 mai multe publicaţii newyorkeze au publicat ştirea că Mark Twain "trage să moară, în sărăcie, la Londra". Ştirea a fost infirmată chiar de celebrul autor american. Căutat de alţi ziarişti pentru a comenta această informaţie, Mark Twain a declarat că nu ştie dacă să fie amuzat sau enervat de această ştire. El i-a asigurat pe jurnalişti că trăia bine-mersi împreună cu soţia şi copiii într-o casă foarte frumoasă din Chelsea şi că nu era nici bolnav şi nici sărac. Mark Twain a făcut legătura că totul a pornit de la problemele de sănătate pe care le-a avut unul dintre verii săi, James Ross Clemens, care a fost într-adevăr bolnav timp de două sau trei săptămâni, la Londra, dar care s-a făcut bine.
"Informaţia despre moartea mea a fost o exagerare. Informaţia că aş fi sărac nici nu mai necesită comentarii. Prietenii mei ştiu că nu am cum să mă lupt cu sărăcia atât timp cât primesc invitaţii la conferinţe ori de câte ori vine poşta. Adevărul este că mă aflam sub contract pentru a scrie cartea pe care tocmai am terminat-o, altfel aş fi acceptat aceste invitaţii la conferinţe", declara scriitorul.
Capcana Fake News
În 1903 ziarul Clarksburg Daily Telegram a publicat intenţionat o ştire falsă pentru a demonstra că publicaţia rivală, Clarksburg Daily News, îi fură ştirile. Informaţia era despre împuşcarea a unui personaj pe nume "Mejk Swenekafew" şi, previzibil, a fost publicată a doua zi şi de Clarksburg Daily News. Ştirea spunea că Swenekafew, un slav care trăia în apropierea unei mine de cărbune din Columbia, Carolina de Sud, a fost împuşcat şi se află în stare critică după ce s-a certat cu o cunoştinţă din cauza unui câine. Numele ales pentru personajul fictiv ar fi trebuit să le dea de gândit ziariştilor de la Clarksburg Daily News: Swenekafew se citeşte invers "we-fake-news" (noi falsificăm ştiri). Dar nu le-a trezit nicio suspiciune şi după ce au fost prinşi cu mâţa-n sac au fost nevoiţi să recunoască public că furau ştirile ziarului Clarksburg Daily Telegram de câteva luni.
Ce legătura are asta cu preţul ouălor?
În 1916 preţul ouălor a crescut până la un nivel fără precedent - 80 de cenţi duzina - în anumite părţi ale Americii, iar femeile au decis că trebuie să-i boicoteze pe producătorii de ouă. Până la sfârşitul lunii noiembrie a acelui an se ajunsese la instaurarea unui boicot la nivel statal, susţinut de autorităţi. Gospodinele din St. Paul, Minnesota, nu mai cumpărau ouă ţinute la rece. Membrele unui club pentru femei din Milwaukee au luat decizia de a nu mai8 cumpăra ouă timp de 6 săptămâni. O anume Ellis Logan a început să strângă semnături pentru a trimite o petiţie la Washington prin care solicita Congresului să subvenţioneze costul ridicat al ouălor, aliment esenţial pentru micul dejun tipic american.
Apoi, la 8 februarie în acelaşi an, lupta părea să fie câştigată de organizatoarele boicotului. Titluri precum "Preţul ouălor a scăzut cu 10 cenţi" au apărut în presa din Chicago. A doua zi însă a devenit clar că informaţiile erau false pentru că preţul ouălor era neschimbat şi s-a ajuns la concluzia că unele publicaţii erau în cârdăşie cu negustorii de alimente. În anii ce au urmat preţurile la ouă în SUA au continuat să fluctueze dar tendinţa generală a fost de scumpire.
Fake news în Primul Război Mondial
În primăvara anului 1917, pe când Europa era un câmp de luptă între Antanta şi Puterile Centrale, două publicaţii londoneze, Times şi Daily Mail au publicat mărturii din surse anonime despre temuta fabrică "Kadaver" sau "Kadaververwertungsanstalt" din Germania, unde se spunea că se extrage glicerină din cadavrele soldaţilor Antantei pentru a se produce săpun şi margarină. La puţin timp după încetarea ostilităţilor Primului Război Mondial s-a aflat că de fapt aceste ştiri erau false şi ar fi fost diseminate de agenţi ai MI7 (vechiul serviciu de informaţii al Armatei britanice). În timpul războiului, MI7 dispunea de 13 agenţi ofiţeri şi 25 de agenţi jurnalişti, printre care şi maiorul Hugh Pollard, care, în calitate de corespondent special de război al Daily Express, împrăştia informaţii false. Desigur că această ştire falsă oribilă a fost doar una dintre miile publicate de o parte şi de cealaltă a liniei frontului.
Războiul Lumilor
Poate cea mai celebră ştire falsă dintre toate este cea a atacului extraterestru asupra Americii de duminică, 30 octombrie 1938. La această dată postul de radio Columbia Broadcasting a difuzat o adaptare a celebrului roman "War of the Worlds" din 1898, de HG Wells. Transmisiunea a fost concepută sub forma unei serii de alerte radio de tip "breaking news" al căror efect a fost atât de realist încât foarte mulţi ascultători au intrat în panică, fiind convinşi că extratereştrii invadează America. Show-ul a început prin întreruperea programului obişnuit cu ştirea că un om de ştiinţă a observat o serie de explozii de gaze pe Marte. Ulterior, un buletin fals de ştiri anunţa că un meteorit s-a prăbuşit la New Jersey, ucigând 15.000 de oameni. O altă informaţie în regim de "breaking news" a infirmat ştirea despre meteorit, precizând că este vorba despre un obiect cilindric din care au coborât marţieni înarmaţi cu arme cu raze ucigaşe.
Încă dinainte de a se încheia transmisiunea şi de a se clarifica faptul că a fost vorba doar de o mostră de teatru radiofonic foarte bine interpretat, numeroşi medici, asistente şi militari din Garda Naţională şi din celelalte corpuri de armată americane s-au prezentat la datorie pentru a se lupta cu marţienii. Mii de persoane au sunat la poliţie pentru ajutor în faţa invaziei marţiene. Jurnaliştii s-au grăbit să pregătească ediţii speciale dedicate războiului dintre Pământ şi Marte. Producătorii punerii în scenă s-au declarat depăşiţi de reacţiile societăţii americane şi au susţinut că nu s-au gândit niciun moment că transmisiunea lor va fi luată în serios.
După cum am putut observa, motivele aflate în spatele diseminării informaţiilor de tip "fake news" sunt diferite - de la obţinerea de avantaje politice şi economice, până la creşterea vânzării anumitor ziare sau mobilizarea populaţiei pentru o cauză comună în vremuri de război. Oricare ar fi însă motivaţia celor care împrăştie astfel de informaţii, este clar faptul că "Fake News is Not New News" şi până la urmă un consumator de presă educat trebuie să fie sceptic cu privire la articolele senzaţionaliste care agresează cu titluri incredibile, făcute pentru a fi "clickbait" şi care se răspândesc, în prezent, cu extrem de multă uşurinţă în special în social media. Poate însă că se va desprinde ceva bun şi din aceste ştiri, iar jurnaliştii vor fi mai atenţi cu materialele pe care le publică pentru a-şi păstra reputaţia, iar consumatorii de ştiri vor deveni din ce în ce mai greu de păcălit.
