25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Calendarul creştin este greşit. Iisus nu s-a născut când se crede”
„Calendarul creştin este greşit. Iisus nu s-a născut când se crede”
Papa Benedict al XVI-lea a publicat al treilea volum din trilogia dedicată vieţii lui Iisus Hristos. În această carte, Papa anunţă că Iisus s-ar fi născut cu câţiva ani mai devreme decât se crede astăzi.
Calendarul folosit astăzi de creştini este greşit, anunţă liderul Bisericii Catolice. Acest calendar, ce începe de la naşterea Mântuitorului, a fost creat de călugărul Dionisie Exiguul în secolul al VI-lea (sfântul s-a născut în Dobrogea în anul 470 şi a murit la Roma în 545). Papa spune că „Dionisie Exiguul a făcut o greşeală de câţiva ani în calculele sale. Data adevărată a naşterii lui Iisus a avut loc cu câţiva ani înainte”.
Numeroşi cercetători şi istorici au contestat data naşterii lui Iisus, născând numeroase discuţii între teologi şi alţi exegeţi, însă acum este pentru prima dată când liderul Bisericii Catolice ridică semne de întrebare pe această temă.
Cartea publicată de Papa Benedict, intitulată „Jesus of Nazareth: The Infancy Narratives”, a fost publicată în limba engleză în cursul acestei săptămâni. Editura a tipărit deja milioane de exemplare, aşteptându-se să fie un best-seller, la fel ca primele două cărţi din trilogie. De asemenea, se estimează că volumul va fi tradus în 20 de limbi, urmând să fie publicat în 72 de ţări.
Suveranul Pontif relatează că Evanghelia după Matei susţine că Iisus s-a născut atunci când Irod cel Mare era regele Iudeei. Cu toate acestea, dat fiind că Irod a murit în anul 4 î. Hr., acest lucru înseamnă că Iisus s-a născut cu câţiva ani înainte de data consemnată în calendarul lui Dionisie Exiguul. Cartea Suveranului Pontif nu este prima scriere ce contestă data naşterii lui Iisus. Exegeţii dispută această dată încă de acum câteva secole. De altfel, Evanghelia după Luca susţine că naşterea lui Iisus a avut loc atunci când Quirinius era guvernatorul Siriei, în anul 6 d. Hr.
Papa Benedict mai scrie că, în ciuda a ceea ce se crede în mod popular, la naşterea lui Iisus nu a asistat vreun animal. „Nu este menţionat niciun animal în Evanghelii”, scrie Suveranul Pontif. De asemenea, autorul subliniază că Imaculata Concepţie este „o piatră de temelie a credinţei creştine”, fiind un semn al „puterii creative a lui Dumnezeu”. „Dacă Dumnezeu nu are putere asupra materiei, atunci pur şi simplu el nu este Dumnezeu”, argumentează Papa. „Dar el are această putere, iar prin concepţia şi învierea lui Iisus Hristos a dat naştere unei noi creaţii”, afirmă Papa Benedict al XVI-lea.


Articole înrudite