Batik-ul - arta de a crea desene pe ţesături şi totodată termen care desemnează obiecte vestimentare foarte populare, frumos colorate şi de o varietate infinită, purtate la evenimente de gală de personalităţi, oameni politici şi de afaceri, dar şi zi de zi, la birou - este mereu actual, în ciuda faptului că originea sa se pierde în negura timpurilor.
Nimeni nu ştie exact când şi unde a fost produs pentru prima oară acest tip de ţesătură. Experţii se contrazic în ceea ce priveşte originile exacte ale batik-ului, însă se crede că imprimeuri de tip batik existau acum 1500 de ani în Egipt şi în Orientul Mijlociu. Bucăţi din astfel de imprimeuri au fost descoperite în India, China, Turcia, Japonia şi Africa de vest. Fragmente de batik au fost găsite şi în China, datând din secolul al VI-lea.
Însă în pofida faptului că batik-ul nu este originar din Indonezia, majoritatea experţilor cred că ţesătura a atins cea mai înaltă expresie artistică în această ţară, mai exact în insula Java. De altfel, experţii cred că iniţial batik-ul era o formă de artă rezervată exclusiv familiei regale din Java, mari patroni ai artelor. În prezent, există circa 3.000 de tipuri de batik folosite în întreaga Indonezie, iar multe provincii au designuri şi culori tipice zonei. Cuvântul batik este de origine javaneză şi se crede că provine din cuvintele javaneze amba (a scrie) şi titik (punct), "o ţesătură cu mici puncte". Cuvântul apare pentru prima oară menţionat în Encyclopedia Britannica din 1880 şi este scris sub forma "battik".
Pentru a produce batik, artizanii indonezieni fac mai întâi un desen, modelele se copiază apoi în creion pe ţesătura albă, iar următoarea etapă a procesului tehnologic este acoperirea cu ceară pentru care se foloseşte un soi de pipetă din cupru. Procesul se repetă de câte ori este nevoie, pentru a acoperi cu ceară suprafeţele de material, potrivit desenului, în funcţie de câte culori sunt folosite pentru producerea batik-ului. Există batik-uri cu doar două culori, mai simplu de făcut, dar şi altele în care se folosesc cinci sau şase culori.
Desigur, cele mai apreciate şi cele mai scumpe batik-uri sunt cele realizate în totalitate manual, iar ţesătura folosită este de obicei din bumbac şi din mătase. În cazul în care aplicarea cerii se face manual, artizanii, cu ajutorul respectivei pipete care are la capăt un mic rezervor pentru ceara încinsă, acoperă acele părţi din ţesătură care trebuie să-şi păstreze culoarea iniţială. Apoi, după ce ceara se usucă, ţesătura este introdusă în baia de culoare, iar părţile acoperite cu ceară îşi păstrează culoarea originală.
Procedeul se repetă cu fiecare culoare nou adăugată pentru a crea designuri complexe. Iniţial, vopselurile erau obţinute din frunze, lemn, mirodenii locale, dar în prezent se folosesc vopseluri sintetice. Apoi ţesătura este lăsată la uscat. După uscare, materialul se introduce într-o cuvă sub care arde focul pentru ca apa din cuvă să fie tot timpul fierbinte pentru a topi ceara de pe material şi a scoate la iveală culorile în care a fost vopsit batik-ul. Întregul proces se reia de tot atâtea ori câte culori vor fi imprimate pe batik.
În ultimele decenii, batik-ul a căpătat o tot mai mare popularitate şi a devenit un simbol al identităţii naţionale a Indoneziei. Autorităţile indoneziene au făcut apel la populaţie să poarte batik ca semn al acestei identităţi. Ţesătura este folosită pentru practic aproape orice stil de haine, de la pantalonii de zi cu zi până la rochii de seară. Însă ţesătura este folosită şi pentru tablouri, feţe de masă sau aşternuturi, iar turiştii care cutreieră o piaţă din Indonezia pot găsi genţi, sandale sau chiar abajururi în stil batik. Portul batik-ului este un motiv de mândrie în Indonezia, iar vineri a devenit "ziua batik-ului". În anul 2009, ca o recunoaştere a îndelungatei tradiţii a batik-ului în Indonezia şi al impactului său asupra culturii din această ţară, UNESCO a inclus această ţesătură în patrimoniul imaterial mondial.
