Unul dintre cele mai cunoscute tezaure de aur din lume din secolul al XlX-lea, "Cloşca cu puii de aur", descoperit în 1837 de doi pietrari într-o carieră din localitatea buzoiană Pietroasele, a cunoscut numeroase peripeţii şi vandalizări, dar de fiecare dată comoara blestemată, cum a fost supranumită în popor, a supravieţuit miraculos.
"Copia galvanoplastică de la Muzeul judeţean Buzău, realizată la sfârşitul secolului al XlX-lea de orfevrierul Paul Telge la Berlin, a înlocuit între anii 1917 şi 1956 tezaurul original aflat în această perioadă la Moscova şi este singurul document istoric care poartă intacte însemnele aventurilor sale neobişnuite", a explicat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului judeţean Buzău, Laurenţiu Grigoraş.
Tezaurul "Cloşca cu puii de aur" a fost descoperit într-o zonă plină de vestigii arheologice vechi de peste cinci milenii. Pe Dealul Istriţa, unde se află şi localitatea Pietroasele, au fost identificate de-a lungul timpului mai multe urme de locuire din perioade diferite, cele mai vechi din epoca pietrei, dar şi de dată mai recentă, din epoca romană.
"În zona Pietroasele există mai multe vestigii de epocă romană, castrul roman realizat din piatră, cu tehnică romană, locuire romană reprezentată de barăci romane, ceramică şi alte obiecte ale culturii materiale romane, iar la aproximativ un kilometru spre est se află un alt edificiu cu hipocaust, o termă care poartă amprenta tehnicii romane. În acest loc au fost găsite mai multe cărămizi şi ţigle purtând ştampila Legiunii a Xl-a Claudia, una dintre cele mai longevive legiuni ale Imperiului roman, deci se poate deduce că practic militarii legiunii au fost implicaţi în construcţia termelor", a declarat muzeograful Gabriel Stăicuţ de la Muzeul judeţean Buzău. Potrivit sursei citate, la circa un kilometru mai sus de locul în care a fost amplasat castrul, într-o carieră de piatră de la Via Ardelenilor, a fost găsit celebrul tezaur.
Tezaurul a fost descoperit întâmplător de doi ţărani din localitatea Pietroasele, în 1837, în timp ce extrăgeau piatră dintr-o carieră de pe Dealul Istriţa. Cei doi, Ion Lemnaru şi Stan Avram, nu au cunoscut importanţa obiectelor din tezaur, 22 la număr, cu o greutate de aproape 40 de kilograme de aur, de aceea o perioadă de un an le-au tăinuit în podul casei. "În 1838, soseşte în sat un antreprenor albanez, pe nume Verusi, tocmit de statul român să reconstruiască podul de piatră de pe râul Câlnău, din apropierea Buzăului. În cursul unei discuţii, cei doi ţărani amintesc că ar avea de vânzare nu numai piatră, ci şi alte obiecte mai puţin obişnuite. Verusi merge acasă la cei doi, le vede şi îşi dă seama de valoarea lor şi le oferă ţăranilor o sumă infimă cu care la momentul respectiv puteau să-şi cumpere o pereche de boi. Verusi a preluat cele 22 de obiecte în greutate de 40 de kilograme şi pentru a le face mai uşor transportabile s-a folosit de un topor din gospodăria unuia dintre ţărani şi, după cum se vede şi astăzi, taie tava mare a tezaurului care cântăreşte 8 kilograme de aur, iar pietrele preţioase au sărit din locaşuri şi s-au împrăştiat în curte, fiind folosite de copii pentru jocul de ţintar. Tezaurul a fost făcut fărâme, dar 12 piese au fost recuperate în urma unei anchete, iar figura centrală de la patera cu zei, Zeiţa-mamă, Cybelle, a fost găsită în timpul anchetei din 1838 în buzunarul unui prieten al lui Verusi", a mai spus Gabriel Stăicuţ.
În afara acestor mutilări survenite în 1838, a doua degradare majoră a Tezaurului de la Pietroasa intervine în anul 1875, când tezaurul a fost furat din Muzeul naţional de antichităţi din sediul actual al Universităţii Bucureşti, iar hoţul, un anume Pantazescu, ascunde obiectele tezaurului în cutia de rezonanţă a unui pian. "În noaptea de 19 spre 20 noiembrie 1875 se produce furtul tezaurului din Muzeul de Antichităţi. Hoţul a operat de la etajul superior profitând de viscolul care a bătut toată noaptea şi de santinela care probabil a adormit în post. Podeaua a fost sfredelită în patru locuri, găurile au fost unite cu un fierăstrău, iar moluzul a fost adunat într-o umbrelă! Hoţul, un anume Pantazescu, care coborâse pe frânghie a fost găsit în scurt timp, iar tezaurul a fost dosit la el acasă în cutia de rezonanţă a pianului. Coşul a fost găsit de un măturător în stradă şi, de asemenea, lipseau colanul cu inscripţie runică şi un fragment din marele taler, topit de un prieten argintar, iar coşuleţul a fost găsit la un măturător în apropierea muzeului", a precizat muzeograful Gabriel Stăicuţ.
Potrivit sursei citate, ancheta poliţiei a condus la domiciliul unui anumit bijutier Constantinescu de unde au fost recuperat doar un sfert din colanul cu inscripţie. "Noua maltratare a afectat talerul mare, dar şi inscripţia cu caractere runice pe care colanul o avea, o inscripţie incizată destul de stângaci, dar cu un alfabet folosit de o populaţie germanică, important document istoric", a mai declarat Gabriel Stăicuţ.
Pantazescu a fost condamnat la şase ani de închisoare şi a fost împuşcat cu câteva zile înainte să fie eliberat, iar fragmentele lipsă din tezaur nu au mai fost recuperate vreodată.
În martie 1884, clădirea Universităţii a luat foc, mai multe piese de muzeu au fost scoase la repezeală de pompieri şi de militari aflaţi de pază. Printr-o întâmplare, poate pentru că erau cele mai strălucitoare obiecte de patrimoniu, tezaurul a fost salvat de un pompier. "Acesta l-a pus în tunică şi a plonjat de la etaj pe aşa-zisa pânză de scăpare, întinsă de pompieri, iar piesele au fost depozitate în totală neorânduială direct în stradă în jurul statuii lui Mihai Viteazul. După acest eveniment, cea mai mare parte din piesele tezaurului erau de nerecunoscut", a mai declarat sursa citată.
Dat fiind starea deplorabilă în care a ajuns tezaurul, directorul Muzeului Naţional de Antichităţi, Grigore Tocilescu, a solicitat o audienţă de urgenţă la Regele Carol I. Primit de suveran, acesta a cerut restaurarea de urgenţă a celui mai important tezaur de aur din Europa şi chiar din lume la acea dată. Regele a fost de acord să-l restaureze pe banii săi şi l-a recomandat pe orfevrierul german Paul Telge, bijutier al Casei de Habsburg. "Tezaurul a fost restaurat la Berlin, de unde s-a întors în ţară cu o faţă nouă, dar corectă din punct de vedere istoric, şi, totodată, cu trei copii galvanoplastice, două dintre ele fiind dăruite de Carol l muzeelor din Berlin şi Nurnberg, iar una a rămas la Bucureşti", a mai spus Stăicuţ.
Directorul Muzeului judeţean Buzău, Laurenţiu Grigoraş, consideră că principalul merit în salvarea tezaurului revine ministrului Treburilor din Lăuntru, Mihalache Ghica, mare iubitor de antichităţi, care a întreprins în anul 1838 o operaţiune contra-cronometru de recuperare a obiectelor furate.
"Dacă nu ar fi existat intervenţia rapidă a ministrului Mihalache Ghica, tezaurul ar fi fost probabil topit înainte să fie cunoscut şi apreciat de specialişti şi de publicul larg. Copia galvanoplastică aflată la Buzău are, de asemenea, o istorie interesantă. În anul 1911, la marea expoziţie de la Roma, România a fost prezentă cu această copie, iar în perioada 1917-1956, cât timp originalul s-a aflat la Moscova, aceasta a aparţinut Muzeului Naţional de Istorie, abia în anul 1981 fiind transferată definitiv la Muzeul judeţean din Buzău. În anul 2000, copia de la Buzău a intrat în circuitul itinerant european în cadrul proiectului "Tezaure barbare" fiind prezent în Franţa, în perioada iulie 2000-martie 2001, şi în Germania, în perioada aprilie-iulie 2001", a mai spus Laurenţiu Grigoraş.
La rândul său, scriitorul D.I.Delapetra, autorul trilogiei "Tezaurul blestemat", susţine că "această comoară descoperită într-o carieră de piatră la Pietroasele a avut un destin de-a dreptul norocos. Suratele sale din Spania şi Elveţia, la fel de valoroase, aparţinând tot unor populaţii de neam gotic, n-au putut fi salvate. Tezaurul elveţian a dispărut în condiţii necunoscute, iar cel spaniol, găsit la Guarrazar în apropiere de Toledo, în anul 1858, a fost dat în cea mai mare parte topit şi doar o mică parte a fost recuperat şi se află în prezent la muzeul Cluny din Paris". (
