15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Apple face primii paşi către dezvoltarea propriilor displayuri bazate pe tehnologia MicroLED
Apple face primii paşi către dezvoltarea propriilor displayuri bazate pe tehnologia MicroLED

Apple produce neoficial propriile ecrane pentru dispozitive bazate pe tehnologia MicroLED. Cercetătorii susţin că ceilalţi producători vor avea de suferit de pe urma aceste decizii, acţiunile producătorului de ecrane Samsung scăzând deja, luni, cu 1,4% de la aflarea intenţiei, potrivit Bloomberg.
Apple îşi doreşte intrarea pe piaţă cu tehnologia de ultimă oră MicroLED, iar - potrivit specialiştilor - acest lucru i-ar putea afecta pe ceilalţi producători de ecrane din domeniu, potrivit Mediafax.
În prezent, Apple foloseşte ecrane pentru dispozitivele pe care le pune pe piaţă de la producători. Ecranul Apple Watch este produs de LG Display, iar IPhone X, primul telefon OLED de la Apple, utilizează tehnologia Samsung.
„Mutarea înspre producţia acestei tehnologii are potenţialul pe termen lung de a afecta o serie de producători de ecrane, precum Samsung Electronics Co., Japan Display Inc., Sharp Corp. şi LG Display Co., dar şi companii ca Synaptics Inc. care produce interfeţele gadgeturilor. De asemenea, poate afecta şi Universal Display Corp., un dezvoltator de vârf al tehnologiei OLED. Piaţa de displayuri din Asia a scăzut după ce Bloomberg News a raportat intenţiile Apple. Acţiunile producătorilor de ecrane din Japonia au scăzut cu până la 4,4%, ale Sharp a scăzut cu 3,3%, iar ale Samsung au alunecat cu 1,4%”, relatează Blooberg.
Producătorii de telefoane mobile personalizează ecrane după specificaţii, iar Apple a calibrat de mai mulţi ani ecranele iPhone pentru acurateţea culorii, însă acum este pentru prima dată când Apple încearcă proiectarea ecranelor de unul singur.

Ecranele MicroLED utilizează compuşi diferiţi de lumină faţă de afişajele OLED actuale

Cercetătorii din domeniu spun că aplicarea noii tehnologii de ecrane reprezintă o „ocazie de aur” pentru Apple, deoarece la ora actuală toată lumea are acces la ecranele OLED sau LCD, însă Apple ar putea să deţină tehnologia de ultimă generaţie, MicroLED.
„Controlul asupra tehnologiei MicroLED i-ar ajuta pe cei de la Apple să iasă în evidenţă pe o piaţă matură cu smartphone-uri şi ar fi depăşit rivali precum Samsung, care au reuşit să testeze ecranele superioare”, precizează Bloomberg.
Ecranele MicroLED utilizează compuşi diferiţi de lumină faţă de afişajele OLED actuale şi promite să facă gadgeturile viitoare mai subţiri, mai luminoase şi mai puţin consumatoare din energia bateriei.
Ecranele MicroLED sunt mult mai greu de realizat decât cele OLED, iar din această cauză, anul trecut, compania a fost pe punctul de a renunţa la proiect, însă inginerii au progresat de atunci, iar tehnologia este acum într-o etapă avansată, deşi consumatorii vor trebui să aştepte câţiva ani până să vadă rezultatele.
Până când MicroLED va fi gata de lansare, Apple va continua să fie bazat pe tehnologia OLED a ecranelor.
Compania intenţionează să lanseze un al doilea iPhone OLED în toamnă - un model gigant de 6,5 inci - şi lucrează la extinderea producţiei OLED de la Samsung pentru a include şi LG.


Articole înrudite