Inventatorul mouse-ului, Douglas Engelbart, care a murit la vârsta de 88 de ani, nu a făcut niciodată bani de pe urma creaţiei sale, în aceeaşi situaţie aflându-se şi alţi inventatori care n ...
Se pare Luna a avut o „soră geamănă” despre care cercetătorii spun că ar fi supravieţuit doar câteva milioane de ani înainte de a intra în coliziune cu actualul satelit natural şi de a f ...
Pe 8 iulie 1947, biroul de informaţii al bazei militare Roswell Army Air Field a emis un comunicat de presă în care a precizat că personalul din compania 509th Bomb Group a recuperat o farfurie zb ...
După o perioadă în care au construit piramide pentru a-şi îngropa morţii iluştri, egiptenii antici au renunţat la aceste construcţii şi au trecut la îngroparea în mormintele din Valea Regi ...
Se presupune că lacul îngropat sub mai bine de 3,7 kilometri de gheaţă a fost „deconectat” de la lumea exterioară pentru mai bine de 15 milioane de ani. Cu toate acestea, ultimele cercetări ...
Contrar convingerilor de până acum ale oamenilor de ştiinţă, inteligenţa umană nu este asociată numai cu lobii frontali ai creierului. Chiar şi creierul mic are un rol şi, probabil, şi alte ...
Înmulţirea meduzelor şi infestarea plajelor din mai toate colţurile lumii reprezintă un motiv de îngrijorare pentru oamenii de ştiinţă, conform unui amplu material publicat de Der Spiegel.
...
Australia a recunoscut oficial degradarea Marii Bariere de Corali, a cărei stare este considerată „mediocră” şi pe care UNESCO ar putea-o plasa printre siturile în pericol, relatează AFP.
M ...
Un astronom care studia imagini de arhivă ale planetei Neptun realizate de Telescopul Spaţial Hubble a descoperit un al 14-lea satelit pe orbita acestei planete gazoase, conform unui comunicat dat p ...
În curând, oamenii ar putea construi zgârie-nori mult mai înalţi decât cei de azi, depăşind unul dintre factorii care limitează extinderea pe verticală a clădirilor. A ajunge la etaje situa ...
Un oraş norvegian situat la poalele unui munte, care nu este expus deloc la lumina soarelui între lunile septembrie şi martie, va avea parte de primele raze de soare pe timpul iernii prin instalare ...
Misiunea va fi finanţată de o companie privată, va avea un caracter atât comercial, cât şi ştiinţific şi are ca scop instalarea unei baze de observaţii permanente pe Lună şi a unui sistem ...
Oamenii de ştiinţă au realizat un nou studiu pentru a vedea dacă unele dintre cele mai cunoscute mituri legate de mumii au sau nu un sâmbure de adevăr. „Mumificarea s-a practicat în Egipt pen ...
Deşi am parcurs un drum atât de lung de la vremea când oamenii îşi închipuiau că fulgerele sunt azvârlite de nişte zei supăraţi, ce locuiau în sălaşe cereşti, deşi ştim azi atât de m ...
Este considerat pe bună dreptate una dintre cele şapte minuni ale lumii construcţiilor inginereşti. Prin apele sale tranzitează circa 4% din volumul comercial navigabil din întreaga lume. Pentru ...
Cremele şi loţiunile de protecţie solară rezistente la apă distrug ecosistemul apelor de coastă, trag un semnal de alarmă oameni de ştiinţă din Consiliul Naţional de Cercetare din Spania (C ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...