Forţele ucrainene resping atacurile constante asupra oraşului Bahmut din Donbas (estul Ucrainei) şi îşi menţin poziţiile în apropiere de oraşul Soledar, din aceeaşi regiune, în 'condiţii foarte dificile', a declarat duminică seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de DPA.
'Bahmut rezistă în pofida a orice. Şi chiar dacă cea mai mare parte a oraşului a fost distrusă de loviturile ruseşti, soldaţii noştri resping încercările constante ale ruşilor de a avansa', a declarat Zelenski în discursul său video nocturn.
'Soledar rezistă, chiar dacă distrugerile sunt aici şi mai mari, iar situaţia este foarte dificilă', a afirmat el.
În discursul său, Zelenski a indicat că generalul Oleksandr Sîrski - comandantul Grupului de Forţe Est - a efectuat în ultimele ore o vizită în cele mai dificile zone din prima linie a frontului, direcţiile Bahmut şi Soledar, unde a organizat paşii necesari pentru întărirea apărării ucrainene, în special, transferul de unităţi suplimentare şi intensificarea focului asupra ocupanţilor, transmite agenţia de presă Ukrinform.
Cu ocazia deplasării la Bahmut şi Soledar, generalul Sîrski a decorat o serie de militari pentru curaj şi rezistenţă.
Forţele ruse încearcă de mai multe luni să ocupe Bahmut, dar fără succes. Pentru a-şi justifica eşecurile, fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că minele din jurul Bahmut şi Soledar ar dispune de 'structuri defensive unice şi istorice' sub forma 'unei reţele de oraşe subterane', transmite în pagina sa electronică postul de televiziune ucrainean Kanal 24.
Experţi de la Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) consideră eronate aceste afirmaţii, destinate - în opinia lor - să justifice ritmul lent al înaintării mercenarilor Wagner în direcţia Bahmut, precum şi de a sublinia importanţa stabilirii controlului rusesc asupra acestui teritoriu.
Agenţiile de presă ucrainene au transmis duminică, citând surse militare, că în zona Bahmut (regiunea Doneţk) are loc o rotaţie a trupelor de ocupaţie, unităţile Wagner fiind înlocuite prin formaţiuni ale armatei ruse regulate. În acelaşi timp, mercenarii lui Prigojin sunt relocaţi în zona oraşului Soledar (tot regiunea Doneţk) pentru reaprovizionare şi completare.
Referitor la luptele implicând mercenarii Wagner în zona respectivă, presa internaţională a scris că Prigojin ar avea propriile interese în minele de sare şi de calcar, potrivit Kanal 24. (sursa Agerpres)