Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi-a schiţat viziunea asupra viitorului blocului comunitar, estimând că, pe termen lung, „nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state să meargă cu aceeaşi viteză”, astfel că „într-o zi va trebui să regândim arhitectura europeană”, consemnează AFP, potrivit Agerpres.
Declaraţia a fost făcută în timpul sesiunii de întrebări şi răspunsuri cu publicul, denumită 'Dialogul cu cetăţenii'. Şeful executivului comunitar a sugerat astfel că Uniunea Europeană va primi în viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai multe viteze.
Deşi nu s-a declarat de acord cu afirmaţia că un mic număr de state puternice vor forma un „nucleu dur” al Uniunii Europene, Juncker a admis că am putea avea „un grup de state care iau deciziile împreună” şi care fac totul împreună, în timp ce altele vor fi „pe orbită”.
Întrebat despre posibilitatea unui Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) dacă vor eşua negocierile iniţiate de Londra pentru redefinirea raporturilor acesteia cu blocul comunitar, Juncker a răspuns foarte sigur pe el că Marea Britanie „va rămâne în UE”. „Mi-am petrecut trei ani din viaţă pentru a evita un Grexit (ieşirea Greciei din UE) şi nu o să petrec încă trei pentru a facilita Brexitul”, a insistat preşedintele CE.
Apoi, la sugestia unui invitat din public de a lăsa Marea Britanie să părăsească UE pentru ca blocul comunitar să avanseze mai repede către o Europă federalistă (Marea Britanie dorind o Europă în care statele naţionale să fie consolidate), Juncker a apreciat că „nu este momentul să facem teologie instituţională”, asigurând totodată că va încerca să ajungă la un „acord just” cu guvernul de la Londra.