Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a finalizat reglementările prin care constrânge lanţurile de restaurante să indice numărul de calorii în cazul fiecărui meniu pentru a contribui la combaterea obezităţii în SUA, potrivit AFP.
Aceste noi măsuri ar urma să aibă însemnate consecinţe în materie de sănătate publică, estimează autorităţile federale şi grupuri de protecţie a consumatorilor.
Americanii „doresc să aibă informaţii clare despre produsele pe care le consumă”, a subliniat Margaret Hamburg, comisar FDA (Food and Drug Administration), într-o conferinţă de presă.
Menţionarea numărului de calorii în dreptul meniurilor din restaurante şi băuturilor din aparatele automate constituie „un pas important pentru sănătatea publică” şi îi va putea ajuta pe consumatori să facă alegeri în cunoştinţă de cauză pentru ei şi pentru familiile lor, potrivit oficialului FDA.
Va trebui să fie indicat, de asemenea, conţinutul în grăsimi saturate, acizi graşi, colesterol, sodiu, glucide, fibre, zahăr şi proteine.
A fost nevoie de trei ani pentru finalizarea acestor noi reguli federale prevăzute în cadrul Legii Obama privind asigurările de sănătate (Affordable Care Act), adoptată în 2010.
Ele se vor aplica în cazul lanţurilor de restaurante şi societăţi de distribuţie care au cel puţin 20 de restaurante sau puncte de distribuţie.
Aceste reglementări se referă, de asemenea, la pop-corn şi alte produse alimentare vândute în lanţurile de cinematografe sau în parcurile de distracţii.
Sunt exceptate meniurile de sezon sau meniurile speciale ale zilei, condimentele care se află deseori pe mese, dar şi cocktailurile din baruri.