16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Adoptarea unor măsuri pentru deprecierea euro ar fi periculoasă
Adoptarea unor măsuri pentru deprecierea euro ar fi periculoasă

Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, a respins sugestiile conform cărora BCE ar trebui deliberat să ia măsuri pentru deprecierea euro şi a avertizat că orice manipulare a ratelor de schimb va fi „periculoasă”, transmite Reuters.
Jens Weidmann a participat, marţi, la Berlin, la o întâlnire între miniştrii din Germania şi Franţa şi guvernatorii băncilor centrale din cele două ţări. Întrebat de jurnalişti dacă au existat discuţii privind necesitatea ca BCE să ia măsuri pentru deprecierea euro, oficialul german a răspuns: „Nu”.
„Desigur că rata de schimb joacă un rol important pentru noi, deoarece intră în datele statistice referitoare la avansul economiei şi viitoarele evoluţii ale inflaţiei. Şi, desigur, o abordare diferită a politicii monetare de orice parte a Atlanticului are un rol important în determinarea nivelului cursului de schimb, care este o variabilă importantă”, a explicat Jens Weidmann, care face parte şi din Consiliul guvernatorilor BCE.
Acesta a adăugat: „Aş face o diferenţă între această determinare a cursului de schimb şi manipularea lui pentru a obţine avantaje concurenţiale. Aceasta este o politică periculoasă, care nu corespunde obiectivelor noastre, şi care va sfârşi într-o cursă a deprecierii prin care toată lumea va avea de pierdut”.
Un euro mai slab ar ajuta exportatorii din zona euro, care nu reuşeşte să genereze creştere economică. Anul acesta, euro s-a depreciat cu peste 9% faţă de dolar, investitorii anticipând că BCE va începe achiziţia de obligaţiuni pentru a stimula redresarea zonei euro.
Analiştii consideră că, prin slăbirea euro, ca urmare a achiziţiilor de active, precum şi prin menţinerea randamentelor obligaţiunilor şi economiile din Europa la un nivel foarte scăzut, Banca Central Europeană nu va face decât să crească presiunile pentru trimiterea capitalului peste hotare.


Articole înrudite