25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Statele Unite cumpără alte 105 milioane de doze de vaccin Pfizer pentru toamna acestui an
Statele Unite cumpără alte 105 milioane de doze de vaccin Pfizer pentru toamna acestui an

Administrația americană a anunțat că a cumpărat 105 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 produse de alianța Pfizer-BioNTech, care vor fi livrate în Statele Unite în toamna acestui an, informează AFP. Noul contract, în valoare de 3,2 miliarde de dolari, include vaccinuri cu dozaje diferite: pentru bebeluși, pentru copiii mici și pentru adolescenți/adulți. Loturile ce vor fi furnizate ar putea să includă și versiuni special dezvoltate împotriva variantei Omicron, așa cum i-a recomandat recent Guvernului un grup de experți. Livrările ar trebui să înceapă spre sfârșitul verii și să continue pe durata lunilor următoare, au anunțat companiile Pfizer și BioNTech. Acordul, semnat cu departamentele de Apărare și de Sănătate, include și opțiunea de a achiziționa până la 300 de milioane de doze. "Administrația Biden-Harris este hotărâtă să facă tot ce poate pentru a face vaccinurile să rămână gratuite și accesibile pe scară largă pentru toți americanii - și acesta este un pas important prin care ne pregătim pentru această toamnă", a declarat într-un comunicat secretarul de stat pentru Sănătate, Xavier Becerra. Președintele Joe Biden a cerut Congresului să voteze un nou plan de finanțare pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus, în valoare de 23,5 miliarde de dolari, însă noua dispoziție legislativă nu a fost încă adoptată. Astfel, guvernul federal american a fost obligat să realoce 10 miliarde de dolari din fonduri existente, sărind peste miliardele de dolari dedicate răspunsului împotriva COVID-19, a precizat comunicatul publicat de Departamentul pentru Sănătate. Casa Albă anunțase în urmă cu câteva săptămâni că vaccinurile anti-COVID-19, fără o nouă finanțare, nu vor mai putea fi acordate în regim de gratuitate decât persoanelor din categoriile de risc. Potrivit DPA, vaccinul Pfizer-BioNTech special dezvoltat împotriva Omicron este examinat în prezent de experții de la Agenția americană pentru alimente și medicamente (FDA). CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a declarat că noul contract semnat cu administrația de la Washington îi va ajuta pe rezidenții americani să aibă acces la vaccinuri care asigură o bună protecție împotriva variantelor actuale și viitoare ale noului coronavirus. Studiile clinice dedicate vaccinului adaptat la Omicron au furnizat până acum rezultate pozitive, a anunțat grupul farmaceutic Pfizer. (sursa Agerpres)


Articole înrudite