25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Somalia este în pragul foametei, avertizează ONU
Somalia este în pragul foametei, avertizează ONU

Somalia este în pragul foametei după precipitaţii insuficiente în cel de-al patrulea sezon ploios consecutiv, a precizat marţi Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU (FAO) într-o transmisiune video de la Mogadishu, informează DPA.
''Sute de mii de somalezi se află într-un real pericol de foamete şi deces'', a spus Etienne Peterschmitt.
Recoltele au fost practic inexistente după ce precipitaţiile au fost cu 40% până la 70% mai mici decât de obicei, în funcţie de regiune. Preţurile alimentelor au crescut brusc, iar ajutorul umanitar soseşte cu întârziere, a spus Peterschmitt.
Circa 7,1 milioane de persoane, echivalentul a 45% din populaţia ţării, întâmpină dificultăţi în procurarea hranei pentru membrii familiilor lor, a spus el. De la jumătatea lui aprilie, numărul persoanelor afectate cel mai dramatic de acest dezastru şi care se confruntă cu foametea a crescut cu 160%, ajungând la 213.000, a spus el.
Circa trei milioane de vite au murit în urma secetei şi a bolilor.
Circa 1,5 milioane de copii suferă de malnutriţie acută.
Conflictul de pe teritoriul ţării împiedică aprovizionarea cu bunuri. Potrivit lui Peterschmitt, FAO are nevoie de 105 milioane de dolari pentru a oferi oamenilor din zonele rurale bani lichizi cu care să-şi cumpere alimente şi pentru sprijinirea agriculturii astfel încât viitoarele recolte să-i facă să rămână în satele unde locuiesc în prezent. (sursa Agerpres)


Articole înrudite