Paradoxal, în timp ce liderii mondiali au discutat la Toronto despre soluţiile de ieşire din criză, Canada pare neatinsă de recesiune. Canadienii nu trebuie să suporte reduceri de salarii sau majorări de taxe. Ei au trecut un astfel de hop în anii '90 când guvernul canadian de la acea vreme a aplicat soluţia măcelului bugetar. O soluţie care a funcţionat şi care ţine şi astăzi ţara departe de datorii periculoase.
La începutul anilor '90, Canada traversa o criză financiară majoră, cu un deficit bugetar de 9% din PIB şi perspective negre asupra economiei. Soluţia a fost una liberală: în patru ani, între 1992 şi 1996, premierul Jean Chretien a transformat acest deficit uriaş în creştere economică. Iar în istoria economiei moderne se studiază "soluţia canadiană". Conştient că eficientizarea economiilor şi îngheţarea salariilor şi pensiilor e insuficientă, Chretien a dispus ca TOATE cheltuielile ne-esenţiale ale guvernului să fie reduse. Singurii care au scăpat de măcelul bugetar au fost pensionarii.
Reducerile au fost drastice: bugetul de cercetare a fost înjumătăţit, subvenţiile pentru agricultură, sănătate şi educaţie au fost reduse, în medie, cu 20%, la fel şi ajutoarele pentru străinătate sau în reţelele de transport. Costurile sociale nu au fost deloc mici. Zeci de mii de asistenţi medicali, profesori şi funcţionari din sistemul public au devenit şomeri. Rezultatul: de la un deficit de 9%, economia Canadei a intrat pe creştere economică în timp record.
La 15 ani de la acei ani de austeritate, canadienii sunt convinşi că succesul s-a datorat profunzimii şi rapidităţii cu care guvernul liberal a operat restructurările bugetare.
La începutul anilor '90, Canada traversa o criză financiară majoră, cu un deficit bugetar de 9% din PIB şi perspective negre asupra economiei. Soluţia a fost una liberală: în patru ani, între 1992 şi 1996, premierul Jean Chretien a transformat acest deficit uriaş în creştere economică. Iar în istoria economiei moderne se studiază "soluţia canadiană". Conştient că eficientizarea economiilor şi îngheţarea salariilor şi pensiilor e insuficientă, Chretien a dispus ca TOATE cheltuielile ne-esenţiale ale guvernului să fie reduse. Singurii care au scăpat de măcelul bugetar au fost pensionarii.
Reducerile au fost drastice: bugetul de cercetare a fost înjumătăţit, subvenţiile pentru agricultură, sănătate şi educaţie au fost reduse, în medie, cu 20%, la fel şi ajutoarele pentru străinătate sau în reţelele de transport. Costurile sociale nu au fost deloc mici. Zeci de mii de asistenţi medicali, profesori şi funcţionari din sistemul public au devenit şomeri. Rezultatul: de la un deficit de 9%, economia Canadei a intrat pe creştere economică în timp record.
La 15 ani de la acei ani de austeritate, canadienii sunt convinşi că succesul s-a datorat profunzimii şi rapidităţii cu care guvernul liberal a operat restructurările bugetare.
