O instalaţie rusească de alimentare şi mentenanţă situată lângă Tartus, un port sirian la Marea Mediterană, va fi modernizată pentru a putea primi, după 2012, nave grele de război, a anunţat luni comandantul Marinei ruseşti, amiralul Vladimir Visoţki, citat de RIA Novosti în pagina electronică. "Tartus va fi dezvoltat ca o bază navală. Prima etapă de dezvoltare şi modernizare va fi încheiată în 2012", a declarat amiralul Vladimir Visoţki, adăugând că aceasta ar putea servi, atunci, ca bază pentru crucişătoare cu rachete teleghidate la bord şi chiar pentru portavioane. Această facilitate este operată în baza unei înţelegeri din 1971, de personal rusesc.
Potrivit unor experţi în domeniul apărării navale, baza este renovată pentru a fi utilizată ca platformă a unei prezenţe navale permanente a Rusiei în Mediterana.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat, în noiembrie 2009, că Rusia îşi va spori prezenţa navală în oceanele lumii. Moscova anunţa, în 2007, că forţele sale navale vor construi o prezenţă constantă în apele lumii. În trecut, Marina rusă era considerată una dintre cele mai puternice, dar, în prezent, aceasta mai deţine doar câteva nave aflate în misiuni regulate pe mări.