18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Aproape imediat" după aderarea la Uniunea Europeană, poliţia română a fost solicitată de autorităţile britanice să investigheze o serie de bande criminale, din cauza unui "val de infracţionalitate" din partea romilor în Marea Britanie, susţine partidul BNP (British National Party), o formaţiune considerată de extremă-dreapta, prezentă începând de anul trecut în Parlamentul European. Partidul, căruia i s-a atribuit o ideologie naţionalistă de tip fascist, este condus de Nick Griffin şi nu a reuşit niciodată să intre în Parlamentul britanic.
Amploarea masivă a criminalităţii rome a fost conştientizată după ce un cotidian a publicat o informaţie despre o bandă de ţigani români care au traficat în Marea Britanie peste 200 de copii, pentru a cerşi, fura şi a comite delicte mărunte, afirmă BNP. Þiganii români - care, atrage atenţia BNP, nu trebuie confundaţi cu adevăraţii români, care sunt europeni care respectă legile - fac parte dintr-un trib de origine indiană care a pătruns în Europa de Est cu mult timp în urmă.
Cetăţenii români au voie să vină în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2007, reaminteşte BNP. În primele şase luni ale acelui an, statisticile poliţiei au arătat că "cetăţenii români" sunt responsabili pentru 1.080 de cazuri de infracţiuni. În aceeaşi perioadă a anului 2006, fuseseră înregistrate numai 135 de astfel de cazuri. În mod incredibil, autorităţile române au raportat că rata infracţiunilor în ţara lor a scăzut, pentru că ţiganii şi-au exportat activităţile în M. Britanie, subliniază BNP.
Comunicatul BNP citează şi o declaraţie a lui Stan Bîtlan, şeful poliţiei din Ialomiţa, care a spus că "există o legătură între ceea ce se întâmplă aici (în România - n.r.) şi Marea Britanie. Indiferent cu ce se ocupă ei în Marea Britanie, apare aici, în România, sub forma maşinilor de lux şi a caselor", a declarat oficialul român. Primarul din Þăndărei, unde a avut loc cea mai recentă operaţiune a poliţiei, a spus în 2007 că s-a înregistrat o scădere a criminalităţii în oraşul său, arată BNP.
Un document secret al Ministerului de Interne ajuns în presă estima în 2007 că 45.000 de potenţiali infractori din România şi Bulgaria au ajuns în Marea Britanie, reamintesc naţionaliştii britanici. În cel mai recent incident, 26 de ţigani au fost arestaţi în Þăndărei în legătură cu bandele de traficat copii. Arestaţii riscă să fie puşi sub acuzare pentru trafic de copii, spălare de bani, apartenenţă la o grupare de criminalitate organizată şi posesie ilegală de arme. Copiii erau sub controlul unui membru al bandei din Marea Britanie şi erau folosiţi la "câştigat bani" prin cerşit, spălarea parbrizelor, furturi din buzunare şi din magazine, exemplifică în încheiere comunicatul BNP.


Articole înrudite