22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Romney, în ofensivă în faţa lui Obama
Romney, în ofensivă în faţa lui Obama
Prima dezbatare electorală televizată între preşedintele american în funcţie, democratul Barack Obama, şi rivalul său Mitt Romney, desfăşurată miercuri seară la Universitatea din Denver /statul Colorado/, l-a arătat pe candidatul republican combativ şi în largul său, decis să-şi păstreze şansele în cursa prezidenţială, notează Associated Press şi AFP.
Prestaţia sa ofensivă a fost confirmată şi de sondajul întreprins de CNN la o oră după încheierea dezbaterii, 67% dintre cei intervievaţi indicându-l câştigător al duelului. Chiar şi unii strategi democraţi, neimplicaţi în campanie, au recunoscut că preşedintele nu a fost într-unul dintre cele mai bune momente ale sale şi a pierdut unele ocazii de a-i pune probleme adversarului.
Romney l-a acuzat pe Obama pentru starea dificilă a economiei, principala temă a campaniei, şi i-a reproşat în mod repetat preşedintelui în funcţie că îi răstălmăceşte afirmaţiile. "Dle Preşedinte, aveţi dreptul la propriul avion şi la propria casă, dar nu şi la propriile adevăruri", a răspuns el, după ce Obama l-a acuzat că vrea să reducă fondurile pentru educaţie.
Obama a replicat, acuzându-l pe fostul guvernator de Massachusetts că încearcă să "pluseze" în privinţa politicilor economice care au condus la criza financiară devastatoare de acum patru ani, şi de declaraţii evazive în legătură cu subiecte precum asigurările de sănătate şi reglementarea Wall Street. "Crede cineva din public că există prea multă supraveghere şi reglementare asupra Wall Street? Dacă da, atunci guvernatorul Romney este candidatul dumneavoastră", a replicat Obama, după ce contracandidatul său a afirmat că va anula şi va înlocui legislaţia adoptată după criza financiară din 2008.
Barack Obama, care a părut uneori prea profesoral, a evitat teme pe care campania sa le-a folosit împotriva lui Mitt Romney, inclusiv criticile legate de firma de investiţii a acestuia, Bain Capital, pe care democratul o demonizase anterior ca fiind un prădător corporatist. Obama nu a menţionat nici faptul că rivalul său deţine conturi la bănci elveţiene.
Şi mai surprinzător, preşedintele nu a făcut nicio referire la o înregistrare larg mediatizată, în care Romney afirma că 47% dintre americani au mentalitate de "victime", care depind de guvern şi refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile vieţi.
Dezbaterea, prima din cele trei programate, a fost intens aşteptată, sondajele arătând că publicul miza pe un avantaj al lui Obama, un vorbitor talentat, asupra lui Romney. De altfel, echipa fostului guvernator a întărit acest punct de vedere pentru a coborî aşteptările faţă de candidatul republican.
Niciunul dintre candidaţi nu a părut să comită vreo eroare majoră pasibilă să schimbe cursul întrecerii electorale. Pe alocuri, dezbaterea s-a transformat în schimburi rapide de replici, cu multe cifre, dificil de urmărit. Cei doi s-au confruntat pe teme ca subvenţiile pentru industria petrolieră, procentul din PIB alocat cheltuielilor federale, tăierile în programul de sănătate pentru vârstnici, taxe, firmele mici, mărimea deficitului federal şi cum s-a ajuns la acesta.
Răspunsurile candidaţilor au reflectat diferenţele lor de filosofie generală. Romney şi republicanii consideră excesivă intervenţia guvernului federal, prin impozite prea mari, deficite excesive şi împiedicarea creării de locuri de muncă prin reglementări inutile. De partea cealaltă, Obama şi democraţii văd administraţia drept o forţă potenţială a binelui, care asigură infrastructura şi educaţia necesare într-o ţară cu o economie dinamică, şi le oferă chiar şi celor săraci şansa de a reuşi.
Dezbaterea a început într-o notă prietenoasă, cu o strângere de mână şi zâmbete ale celor doi rivali. Un scurt moment de destindere a fost acela când Obama s-a referit la soţia sa, Michelle, şi a remarcat că miercuri s-au împlinit 20 de ani de la căsătoria lor. Romney le-a urat numai bine, completând: "Sunt sigur că acesta este cel mai romantic loc în care v-aţi putea imagina, aici cu mine".
Deşi până la 6 noiembrie, ziua alegerilor, mai este peste o lună, mulţi americani au început deja să voteze, întrucât unele state permit exprimarea anticipată a opţiunii electorale. Aceasta pune o presiune suplimentară asupra lui Romney pentru a încerca să schimbe cursul campaniei.
Următoarele două dezbateri se vor desfăşura în zilele de 16 octombrie, la New York, şi 22 octombrie, în Florida.
Vicepreşedintele Joe Biden şi coechipierul lui Romney, congresmanul Paul Ryan, vor avea o singură dezbatare, joi, 11 octombrie, în Kentucky.

Articole înrudite