28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Populaţia de albine din SUA şi-a revenit
Populaţia de albine din SUA şi-a revenit
Numărul familiilor de albine din SUA, o componentă vitală a industriei agricole, a crescut în 2017 comparativ cu 2016, iar numărul deceselor atribuite unei maladii misterioase care afectează stupii din America de Nord şi Europa a scăzut, arată un raport publicat de Departamentul american al Agriculturii (USDA), informează Bloomberg.
Potrivit USDA, numărul de colonii de albine din SUA a crescut cu 3% până la 2,89 milioane la data de 1 aprilie 2017 comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, numărul de colonii pierdute din cauza sindromului Colony Collapse Disorder (CCD), Sindromul Dispariţiei Coloniilor de Albine, a scăzut cu 27% în ritm anual până la 84.340 colonii.
Cu toate acestea, peste două cincimi din apicultorii intervievaţi de USDA susţin că acarienii le afectează stupii, iar pesticidele şi alţi factori continuă să streseze albinele, creşterea generală fiind rezultatul unei înlocuiri constante a familiilor pierdute.
"Formezi noi familii prin divizarea familiilor puternice, ceea ce le face mai slabe", susţine Tim May, vice-preşedintele Federaţiei apicultorilor americani.
În sondajul realizat de USDA, apicultorii care deţin cel puţin cinci familii de albine au raportat că cele mai mari pierderi au fost provocate de acarienii Varroa, care au fost semnalate în 42% din stupii în perioada aprilie-iunie a acestui an, în scădere totuşi faţă de 53% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Printre alţi factori, apicultorii menţionează că în al doilea trimestru al acestui an 13% din familiile de albine erau stresate de pesticide, 12% de acarieni şi boli, altele decât varooza şi 4,3% de alte boli. Vremea nefavorabilă, foametea şi alte motive au fost menţionate ca probleme care afectează 6,6% din stupi.
Sindromul Dispariţiei Coloniilor de Albine i-a nedumerit pe cercetători de peste un deceniu de la identificarea primelor cazuri în SUA. Acest sindrom se concretizează printr-o involuţie rapida, de la familii puternice la familii puternic depopulate sau total dispărute, aparent fără o explicaţie precisă.
Recent, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea a declarat pentru AGERPRES că producţia de miere va fi mai mică în acest an cu 45-50% faţă de o producţie medie anuală de 22.000 — 24.000 de tone, din cauza vremii capricioase şi a depopulărilor familiilor de albine, însă nu vor fi influenţe pe preţ deoarece nici exportul de miere nu se ridică la nivelul anilor trecuţi.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins, în anul 2015 un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Articole înrudite