Pasiunea britanicilor pentru hrănirea păsărilor în grădini explică prelungirea ciocului piţigoilor mari, un fenomen constatat în această ţară care rezultă din procesul accelerat al selecţiei naturale în cadrul unei specii, conform rezultatelor unui studiu recent citat de AFP.
Publicat recent în revista americană ''Science'', acest studiu internaţional identifică în premieră diferenţele genetice între aceşti piţigoi (Parus majore) din Marea Britanie şi congenerii lor din Olanda, unde nu este atât de răspândit obiceiul de a hrăni păsările.
De asemenea, pe baza datelor genetice şi istorice, cercetătorii aflaţi în spatele acestui studiu au constatat că diferenţa de lungime a ciocului s-a produs într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Acest lucru i-a condus la concluzia că ar putea exista o legătură între practica relativ recentă şi foarte populară în Marea Britanie de a amplasa hrănitoare de păsări şi dezvoltarea unui cioc mai lung cu care acestea se pot hrăni mai eficient.
Această descoperire a fost făcută în cadrul unui studiu desfăşurat pe termen lung asupra populaţiilor de piţigoi mari din Pădurea Wytham, de lângă Universitatea din Oxford, şi din Veluwe şi Oosterhout din Olanda.
Cercetătorii au analizat ADN-ul a peste 3.000 de astfel de păsări pentru a detecta diferenţele genetice între populaţiile din Regatul Unit şi cele din Olanda. Variaţiile observate indică faptul că selecţia naturală este cauza.
Genele specifice care au evoluat la piţigoii din Marea Britanie sunt foarte asemănătoare cu cele ale oamenilor despre care se ştie că joacă un rol determinant în ceea ce priveşte forma chipului.
Studiul demonstrează, de asemenea, similitudini cu trăsăturile genetice identificate în privinţa formei ciocului cintezelor în opera lui Charles Darwin, biologul britanic din secolul al XlX-lea, părintele teoriei evoluţiei speciilor. Lucrarea lui Darwin este unul dintre cele mai bune exemple care subliniază modul în care trăsăturile fizice s-au adaptat la diferite medii.
''Începând din '70 până în perioada actuală lungimea ciocului acestor păsări din Marea Britanie a crescut, o perioadă foarte scurtă de timp pentru o astfel de diferenţă'', a declarat profesor Jon Slate din cadrul Universităţii Sheffield din Marea Britanie, unul dintre principalii autori ai studiului.
''Acum ştim cu certitudine că această (...) diferenţă de lungime dintre ciocul piţigoilor din Marea Britanie şi ciocul piţigoilor din Europa continentală este rezultatul genelor care au evoluat prin selecţie naturală'', a precizat el.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că păsările purtătoare ale acestor mutaţii genetice responsabile de ciocul alungit frecventează mai des hrănitoarele în comparaţie cu cele care nu prezintă aceste variaţii.
"Începând din anii '70, în Marea Britanie cheltuim de două ori mai mulţi bani pentru a cumpăra seminţe şi hrană pentru păsări decât în restul Europei", a declarat Lewis Spurgin, om de ştiinţă în cadrul Universităţii East Anglia, la rândul său unul dintre autorii studiului.
''Deşi nu putem spune cu certitudine că hrănitoarele din Marea Britanie sunt cauza acestui fenomen putem presupune că lungimea ciocului piţigoilor britanici a evoluat ca răspuns la această (modalitate de — n.r.) hrănire suplimentară", a spus el.
Oameni de ştiinţă au stabilit, de asemenea, că păsările cu mutaţii genetice asociate unui cioc mai lung se reproduc mai bine decât cele din Olanda. ''Păsările care s-au adaptat la un acces mai bun la hrană sunt, în general, mai sănătoase şi, prin urmare, mai în măsură să se reproducă mai bine decât cele care nu beneficiază de această adaptare", notează profesorul Spurgin.
