25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Candidaţii desemnaţi de partidul GERB al premierului bulgar Boiko Borisov au câştigat cele mai multe voturi în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale şi locale ce au avut loc duminică în Bulgaria, arată rezultatele parţiale oficiale, anunţate luni de Comisia Electorală Centrală.
Noul preşedinte al Bulgariei va fi ales în cadrul unui al doilea tur al alegerilor care va avea loc la data de 30 octombrie. Potrivit rezultatelor din 57,32 dintre secţiile de votare, tandemul Rosen Plevneliev-Margarita Popova, candidaţi la funcţiile de preşedinte şi respectiv vicepreşedinte desemnaţi de partidul GERB, au strâns 39,67% din sufragii, în timp ce candidaţii Partidului Socialist, Ivailo Kalfin şi Stefan Danailov, au 29,75% din voturi. Pe locul trei în scrutinul prezidenţial rămâne fostul comisar european Meglena Kuneva, candidat independent, cu 14,09% din sufragii. Cu naţionalistul Volen Siderov au votat 3,69% dintre alegători. Această victorie este un vot de încredere pentru guvern şi ne dă dreptul să continuăm să guvernăm, a declarat premierul Boris Borisov. Alegerile au fost considerate un test pentru încrederea populaţiei în politica guvernului GERB. De acum înainte, responsabilitatea partidului GERB va fi dublă şi trebuie să ne dublăm eforturile, a mai spus el.
Este pentru prima dată când un partid la guvernare câştigă într-un mod atât de categoric la mijlocul mandatului său, a spus Rosen Plevneliev, în cadrul unei conferinţe de presă după închiderea urnelor. El a adăugat că la aceste alegeri toţi au fost împotriva candidaţilor GERB.
GERB a câştigat din primul tur alegerile de primar în patru din cele 27 centre judeţene din ţară, inclusiv şi la capitala Sofia unde primarul actual Iordanka Fandâkova are 51,9% din voturi. Candidaţii partidului GERB câştigă din primul tur şi în oraşele Burgas, Dobrici şi Gabrovo, în timp ce în alte mari oraşe precum Varna, Ruse, Plovdiv, Stara Zagora, Plevna şi altele, candidaţii partidului de guvernământ se vor prezenta în turul doi. Candidaţii de primari ai altor partide câştigă din primul tur în cinci din cele 27 centre judeţene din Bulgaria: Şumen, Montana, Kârdjali, Kiustendil şi Pazardjik.
Ziua alegerilor a fost marcată de o serie de probleme cu caracter administrativ şi din această cauză aproape toate forţele de opoziţie au reclamat fraudarea lor, iar unele partide cu influenţă mai mică chiar au insistat pentru anularea lor.
Comisia Electorală Centrală a fost nevoită să prelungească cu o oră ziua de vot, care în mod normal ar fi trebuit să se încheie la orele 19.00, din cauza cozilor mari din faţa secţiilor din toată ţara. În câteva localităţi votarea a fost suspendată din cauza unor greşeli în buletinele de vot pentru primari şi consilieri locali. Votarea a fost reluată după tipărirea unor noi buletine. Au apărut şi multe informaţii că buletinele în multe părţi sunt transparente, ceea ce compromite secretul votului. Mulţi cetăţeni şi-au exprimat nemulţumirea că trebuie să stea la coadă pentru a vota. Nu au fost puţini nici cei care nu au putut vota pentru că numele lor nu s-a aflat pe listele alegătorilor.
Biser Troianov, purtător de cuvânt al Comisiei Electorale Centrale, a declarat că majoritatea problemelor care au apărut în ziua votului au fost provocate de faptul că, pentru prima dată după anul 1989, în Bulgaria au loc simultan două tipuri de alegeri: prezidenţiale şi locale. Aceste alegeri au fost cel mai prost organizate, a declarat Rumen Ofciarov de la Partidul Socialist de opoziţie. Acesta a fost primul scrutin din ultimii 22 ani care nu a fost liber şi a căruia legitimitate este îndoielnică, a spus liderul partidului, Serghei Stanişev. El a adăugat că partidul lui are date că în aproape 50 dintre localităţi votarea a continuat până la orele 22.30, cu toate că ar fi trebuit să se termine cel mai târziu la orele 21.00. Dacă aceste informaţii se dovedesc adevărate, vor fi condiţii pentru anularea alegerilor, a spus Stanişev. Fostul premier bulgar a spus că doi miniştri din guvernul său: Ivailo Kalfin şi Meglena Kuneva, au primit împreună mai multe voturi decât doi miniştri din cabinetul lui Borisov: Rosen Plevneliev şi Margarita Popova. Gheorghi Kadiev, candidatul socialist pentru postul de primar al Sofiei, a spus că mii de bulgari au fost privaţi de dreptul lor constituţional de vot pentru că nu vroiau să stea peste două ore la coadă. În opinia lui Kadiev, ceea ce s-a întâmplat duminică este "asasinarea democraţiei".
"Am intrat în această campanie nu ca să ajungem în turul doi. Am intrat pentru a apăra idei, cauze şi pentru a câştiga", a spus candidatul socialist la preşedinţie Ivailo Kalfin. Bulgaria are nevoie de o imagine mult mai bună în Uniunea Europeană, a subliniat Kalfin. "Diferenţa mare între mine şi domnul Plevneliev este independenţa", a spus Kalfin, afirmând că oponentul său este dependent de premierul Boiko Borisov. Kalfin a felicitat-o pe Meglena Kuneva pentru rezultatul ei foarte bun şi a spus că se va baza pe toţi cei care nu vor să vadă toate instituţiile în mâinile unei singure persoane - premierul Borisov. În opinia socialistului, avansul lui Plevneliev din primul tur poate fi topit la balotaj.
Candidatul independent Meglena Kuneva a declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în primele ore ale dimineţii că alegătorii ei vor decide singuri pe cine, dintre cei doi candidaţi, să sprijine în cel de al doilea tur. Aceşti oameni sunt deştepţi şi independenţi, nu le-aş spune cu cine să voteze, a spus Kuneva. Ea a adăugat că va vota la 30 octombrie, dar a refuzat să spună cu cine.
Volen Siderov, liderul partidului naţionalist Ataka, care s-a situat pe locul patru cu circa 4% din sufragii, a declarat că nu va sprijini pe niciunul dintre cei doi candidaţi care se vor prezenta în turul doi. Siderov a spus că Ataka nu va mai sprijini în parlament partidul GERB şi a acuzat guvernul că ar fi fraudat alegerile, cumpărând "oraşe întregi".
Martin Dimitrov, preşedintele Uniunii Forţelor Democratice, al cărei candidat la preşedinţie, Rumen Hristov, s-a clasat pe locul cinci, cu 2,2%, a îndemnat susţinătorii partidului să decidă singuri cu cine să voteze la turul doi. Dimitrov a spus că nu poate să sprijine pe niciunul dintre candidaţi pentru că ambii şi-au asumat angajamentul să termine construcţia centralei nucleare de la Belene, căreia partidul său se opune categoric.
Ahmed Dogan, preşedintele Mişcării pentru drepturi şi libertăţi a minorităţii turce, care la primul tur nu a numit niciun candidat şi nici nu şi-a declarat sprijinul pentru vreunul dintre pretendenţi, a lăsat să se înţeleagă că susţine tandemul socialist Kalfin-Danailov. Dogan care este considerat o persoană cheie în viaţa politică din Bulgaria, controlând aproximativ 10-12% dintre alegători, a spus că va face totul posibil ca socialiştii să câştige alegerile. Plevneliev nu va aduce nimic bun, din punctul de vedere a democraţiei, a spus Dogan.


Articole înrudite