18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Barack Obama va răspunde în direct pe platforma de postare de înregistrări video joi, la ora 19.30 GMT, la două zile după discursul anual din faţa Congresului privind starea naţiunii, care reprezintă în mod tradiţional pentru preşedinţii americani un prilej de a-şi anunţa programul şi priorităţile pentru anul următor.
Preşedintele SUA a petrecut deja 40 de minute cu utilizatorii YouTube în urma discursului de anul trecut, o iniţiativă care se înscrie în strategia Casei Albe de a fi în contact cu internauţii.
Aseară, înalţi responsabili ai Casei Albe erau pregătiţi să răspundă pe site-ul preşedinţiei WhiteHouse.gov întrebărilor puse de utilizatorii de Twitter şi Facebook, imediat după rostirea discursului.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al lui Obama, Robert Gibbs, va răspunde întrebărilor pe contul său Twitter@PressSec.
YouTube va transmite în direct discursul lui Barack Obama şi reacţia republicanilor.
Întrebările adresate liderului de la Casa Albă trebuie trimise pe youtube.com/askobama, recomandabil sub forma unei înregistrări video de 20 de secunde. Obama va răspunde la întrebările care au primit cele mai multe voturi din partea utilizatorilor site-ului. Anul trecut, una dintre întrebările cele mai populare s-a referit la legalizarea marijuanei, anumite grupuri de presiune mobilizându-şi susţinătorii pe YouTube în acest sens.

Articole înrudite