Preşedintele american Barack Obama, liderul rus Vladimir Putin, premierii Benjamin Netanyahu (Israel) sau Tony Abbott (Australia) sunt printre liderii politici cu cea mai bună condiţie fizică, potrivit unui top realizat de echipa revistei Health Fitness Revolution şi de fondatorul acesteia, Samir Becic, câştigător (de 4 ori) al distincţiei "No. 1 Fitness Trainer in the world".
Potrivit realizatorilor listei care cuprinde 13 şefi de stat şi 7 premieri, liderii selectaţi nu duc doar o viaţă sănătoasă, ci promovează în mod direct în activităţile lor un astfel de stil de viaţă. Liderii au fost evaluaţi în funcţie de forma lor fizică, de obiceiurile nutriţionale, de vârstă, de problemele lor medicale şi de felul în care acestea sunt tratate, dar şi de modul în care promovează un mod de viaţă sănătos în ţara lor.
Preşedintele Barack Obama, de exemplu, are o alimentaţie sănătoasă, joacă baschet regulat şi în patru zile pe săptămână îşi face timp pentru a ridica greutăţi. Liderul de la Casa Albă şi-a susţinut cu fermitate opinia că exerciţiile sunt cea mai bună metodă pentru a ajunge la o bună armonie între minte şi trup.
La rândul său, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, duce şi promovează un stil de viaţă sănătos. Preşedintele rus practică judo-ul şi a concurat în competiţiile sportive din 1996. De asemenea, preşedintelui îi place să călărească, să schieze, să joace hochei şi bedminton şi să pescuiască.
Premierul israelian este şi el un împătimit al alimentaţiei sănătoase şi a slăbit 5 kilograme cu ajutorul unei diete care a pus accent pe fructe şi legume. Netanyahu şi-a încurajat şi miniştrii să slăbească, cerându-le "să pună capăt mâncatului în exces şi să înceapă exerciţiile". De altfel, în timpul şedinţelor de guvern, premierul poate fi văzut servind gustări pe bază de salată verde şi morcovi, iar în timpul liber preferă să meargă mult pe jos şi de două ori pe săptămână să alerge pe bandă.
Un alt lider cunoscut pentru forma sa fizică de invidiat este premierul australian Tony Abbot. Abbot a concurat la Iron Man (o probă pe distanţe mari din cadrul triatlonului) şi face în mod regulat tururi cu bicicleta dimineaţa pe dealurile din apropierea Parlamentului. De asemenea, în fiecare dimineaţă, după ce răspunde întrebărilor presei, premierul petrece circa 40 de minute în sala de sport.
Pe lista liderilor cu cea mai bună condiţie fizică figurează şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, şefa cabinetului jamaican, Portia Simpson Miller, preşedintele Mexicului, Enrique Peńa Nieto, regele Spaniei, Felipe al VI-lea, Henri, marele duce de Luxembourg, preşedintele Botswanei, Ian Khama, actualul rege al Bhutanului, Jigme Khesar Namgyel Wangchuck, premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, premierul rus, Dmitri Medvedev, prinţul Charles al Marii Britanii, preşedinta sud-coreeană Park Geun-Hye, premierul Noii Zeelande, John Key, preşedintele Taiwanului, Ma Ying-jeou şi preşedintele din Burkina Faso, Blaise Compaoré.