18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noua serie a bancnotelor de 10 euro va intra în circulaţie din 23 septembrie
Noua serie a bancnotelor de 10 euro va intra în circulaţie din 23 septembrie

Noile bancnote de 10 euro, care fac parte din seria „Europa” şi care au elemente noi de siguranţă şi sunt îmbunătăţite, vor începe să circule din 23 septembrie 2014, a anunţat Yves Mersch, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE) . BCE îşi continuă planul de a lansa a doua serie de bancnote euro, după peste zece ani de la intrarea în vigoare a monedei unice europene, notează ziarul La Vanguardia.
"După 12 ani de la introducerea bancnotelor şi a monedelor euro, este uşor pentru noi să subestimăm şi să uităm cât de ambiţios şi chiar curajos a fost proiectul lansării monedei euro”, a declarat Mersch. El a subliniat în acest sens că moneda unică a ajutat „la unificarea a milioane de euro în întreaga lume” şi a precizat că bancnotele şi monedele sunt un simbol intangibil al determinării sprijinului pentru Uniunea Europeană.
"Când spunem «Euro, moneda noastră», o spunem cu seriozitate”, a explicat Mersch. El a profitat de prezentarea viitoarei bancnote pentru a sublinia importanţa menţinerii încrederii cetăţenilor în euro.
BCE îşi continuă astfel planul de a lansa a doua serie de bancnote după mai mult de un deceniu, plan început cu punerea în circulaţie, la 2 mai anul trecut, a noilor bancnote de 5 euro din seria Europa. Treptat, BCE va înlocui restul bancnotelor, în ordinea crescătoare a valorii lor.
Deşi noile bancnote de 10 euro seamănă cu cele emise în 2002, noile „hârtii” vor avea un aspect mai „proaspăt” şi au fost dotate cu elemente noi de siguranţă împotriva contrafacerii. Noile hârtii includ în partea dreaptă portretul unui personaj din mitologia greacă. Bancnotele din noua serie Europa vor fi mai rezistente, vor avea o suprafaţă protectoare şi nu vor trebui înlocuite prea des, reducând astfel costul şi impactul asupra mediului. Pe lângă portret, holograma Europei şi apeduct, noile bancnote vor conţine şi un număr, a cărui culoare se schimbă de la verde smarald la albastru când hârtia este înclinată.
Yves Mersch a informat totodată că Sistemul european al Băncilor Centrale (Eurosistemul) face eforturi pentru a ajuta la adaptarea sistemelor de autentificare şi a maşinilor de verificare şi procesare a bancnotelor şi i-a sfătuit pe proprietarii acestor aparate să intre cât mai repede în contact cu furnizorii şi producătorii.


Articole înrudite